Skip to content

Scoala de vara Urban.ro: Reguli de politete de la marile scoli de maniere si diplomatie (part 1)

Era  o vreme cand doamnele si domnisoarele invatau la scoala bunele maniere postura, reguli de politete, posibile reactii in fata unor situatii dificile. In vremurile in care ne luptam pentru egalitatea de sanse, politetea si cultivarea gingasiei femeilor nu mai sunt atat de interes pentru parinti pentru a fi transmise copiilor lor.

Dar cu totii remarcam gratia si manierele unor persoane care par din alte vremuri, care dincolo de o frumusete fizica (prezenta sau nu in standardele actuale) au o eleganta aparte, au un rafinament al gesturilor si al atitudinii.

Urban.ro incepe o serie de articole despre cele mai importante reguli care continua sa se invete la scolile de bune maniere si de diplomatie din lume.


Parintii rafinati stiu ca daca vor creste copii “cu clasa si rasa”, ei vor fi mai apreciati in societate, nu neaparat la masa larga, ci intre acei oameni pe care oricine isi doreste sa-i aiba prieteni pe termen lung si de la care invata mereu.

Rafinamentul si eleganta aduc si o slujba mai buna, asa ca lipsa manierelor poate duce la pierderea multor oportunitati in viata.

Parintii stiu ca fiul sau fiica lor invata prin puterea exemplului, iar copiii vor putea intelege care e diferenta intre un comportament masca – de fatada – si unul manierat, politicos – natural, daca de foarte mici li se vor explica valorile care trebuie sa-i ghideze in politete, drept cea mai frumoasa forma prin care se pot exprima.

De la te rog, multumesc pana la tonul vocii si explicarea conceptului de politete – care te face sa te gandesti in primul rand la confortul emotional al celuilalt -, fiecare dintre regulile de politete si maniere se deprinde prin exercitii sustinute.

In familiile nobiliare franceze, in continuare copiii sunt invatati pana la 7-8 ani sa stea in living si la masa pe scaune fara spatar, pentru a fi obligati sa stea cu spatele drept si o postura corecta a gatului.


Oamenii manierati stiu ca e politicos sa nu te plangi, ci e util sa cauti solutii. Chiar si pentru ceilalti.

Ei sunt cei care au rezolvarea la probleme, dusa la indeplinire intotdeauna cu discretie si clasa, cu zambetul pe buze, fara sa puna intr-o ipostaza delicata pe cei care le-au solicitat ajutorul. Ca si cum ar fi natural sa aiba ei solutia si tot ei sa rezolve situatia. Fara emfaza si fara superioritate.

Oamenii politicosi si rafinati sunt intotdeauna punctuali. Si isi respecta promisiunile.

Sa fii in timp la o intalnire e o forma de respect fata de tine si fata de cei cu care te intalnesti, dar si o dovada a organizarii, a stabilitatii si echilibrului din viata ta. Oamenii manierati stiu ca a fi “la timp” e parte din eticheta, din regula de baza a bunului simt.

Oamenii politicosi si manierati tin minte micile detalii care i-ar face pe ceilalti fericiti pentru cateva clipe.

Daca politetea e definita prin a-ti respecta opinia si crezul fara sa creezi disconfort celor carora te adresezi sau alaturi de care traiesti, o forma eleganta de exprimare a manierelor e bazata pe altruismul de a-i bucura pe ceilalti tinand minte detalii importante din viata lor si complimentandu-i in vorbe sau gesturi atunci cand poti pune in valoare aceste detalii.

In epoca social media in care toata lumea vrea sa aiba dreptate si si-a cultivat obisnuita de a indeparta orice opinie care nu-i convine, uneori printr-un limbaj gregar si abuziv, alteori printr-un simplu “block”, regulile de politete, o conversatie eleganta si o disputa purtata in termeni politicosi fara jigniri sunt linia de normalitate la care ravnim cu totii. Dar schimbarea incepe cu fiecare dintre noi.

Ne intalnim si duminica viitoare pe urban.ro cu noi reguli de politete si norme educative de la marile scoli de maniere si diplomatie din lume.

Citește în continuare