Skip to content

Scoala de vara Urban.ro: Reguli de politete de la marile scoli de maniere si diplomatie (part 4: gesturile frumoase, empatia)

Un nou episod din regulile de bune maniere care au fost uitate, dar care fac diferenta in societate: ne ajuta sa fim mai buni, sa formam in jurul nostru oaze de bine si de eleganta care sunt sursa de echilibru in societate.

Astazi copiii nu mai invata in scoli regulile care ar duce la reducerea multor conflicte in micile dispute zilnice. Nu ne pregatim copiii cu un mindset spre pozitiv, intelegere, sa-i fie bine si celui de langa noi, nu doar noua, si in cautarea unor castiguri imediate pentru lucruri facile – notorietatea cel mai adesea – societatea devine un camp de batalie pentru nimicuri.

Va recomandam si va rugam sa exersati cu copiii dv in fiecare zi, fiecare saptamana, regulile si valorile de politete. De fiecare dintre noi depinde ca lumea din jurul nostru sa fie mai buna, mai calma, mai frumoasa.

Politetea este despre a face ce vrei si simti pana la punctul in care nu aduci niciun prejudiciu cuiva, ci din contra esti mereu atent sa-i pui in valoare pe cei din jurul tau.

Iata cateva dintre gesturile mici si frumoase care fac dferenta intre o persoana cu clasa si politete si restul lumii.

Oamenii politicosi sunt printre primii care raspund in scris la o invitatie in care era mentionat RSVP.

O persoana politicoasa nu va lasa niciodata organiatorul unui eveniment – public sau privat – sa astepte foarte mult raspunsul participarii sale; o persoana politicoasa si manierata stie ca organizatorul are multe alte lucruri de rezolvat si va face intotdeauna tot ce depinde de el sa reduca din stresul pregatirilor.

Daca acceptati invitatia ( si vorbim de un eveniment privat) este politicos sa intrebati despre dress code dar si daca gazda primeste un mic dar (ceva care sa contribuie la masa, daca e o cina, de exemplu)

Daca refuzati invitatia este politicos sa dati o explicatie scurta care sa arate ca aveti motive obiective pentru care nu mergeti si sa urati succes organizatorilor.

La vizitele acasa este un cod nescris de politete – ajungeti cu 5 minute inainte daca vreti sa ajutati gazda cu ceva (dar o anuntati in prealabil), sau cu maximum 10 minute intarziere daca vreti sa-i mai dati timp de pregatire.

Persoanele manierate si elegante vor sti intotdeauna sa salveze momentele delicate la o vizita privata sau un eveniment.

Ele vor remarca intotdeauna cea mai timida persoana si o vor incuraja cu vorba buna, sau vor simti cand cineva vrea sa scape dintr-o discutie inconfortabila si-l vor salva gratios din situatie.

E o adevarata arta sa poti face aceste lucruri cu gratie si eleganta si cu multa empatie, fara sa deranjezi in jurul tau pe nimeni, ci din contra, sa te faci placut in asemenea ipostaza. Pentru asta e nevoie sa fii foarte atent la ce e in jurul tau si sa-ti pese cu adevarat de confortul fiecarei persoane.

O persoana educata si manierata se va imbraca potrivit cu fiecare ocazie. O haina eleganta si un makeup usor e un semn ca onorezi invitata, iti respecti gazdele.

Am invidiat cu totii momentele din filmele hollywoodiene ale anilor 40-50 cand divele stateau in casa imbracate in matasuri rafinate. O haina elganta schimba atitudinea celui/celei care o poarta, ii da o stare speciala si o dispozitie mai buna. Ne imbracam elegant nu doar pentru cei din jurul nostru, ci in speial pentru noi.

Oamenii rafinati si eleganti stiu ca nesiguranta e galagioasa in timp ce increderea de sine e linistita, in tacere.

Nesiguranta unei persoane se vede de la hainele pe care le poarta (uneori prea multe branduri la vedere arata tocmai ca persoana in cauza nu si-a gasit un stil, si vrea a epateze de suprafata, si nu e ceva ce contine cu adevarat pe interior ca stil de viata) si pana la modul in care vorbeste. Daca vrea sa capteze intreaga atentie dintr-o sala prin “galagie” sonora si vizuala e o persoana care are foarte mare nevoie de incredere si atentie, e o persoana speriata de contextul in care nu-si gaseste locul.

O persoana manierata, educata si rafinata va gasi o cale sa ajute elegant situatia, prin echilibru, printr-o abordare discreta intr-o conversatie care va cobora tonul si va schimba energia persoanei “galagioase”.

Nimeni nu se naste rafinat, e o calitate care se educa. Rafinamentul nu are legatura cu cat esti de bogat, ce job ai sau cati bani ai in buzunar. Rafinamentul vine din ce ai citit, cat de deschis ai fost la ceea ce ai vazut in jurul tau si cat de mult ti-ai dezvoltat empatia pentru ca fiecare gest al tau care te valorizeaza sa-I puna, de fapt, intr-o lumina frumoasa pe cei din jurul tau.

Citește în continuare