Skip to content

Nichita Stanescu – de la casa memoriala pana la expozitii in mall-uri, unde gasiti prezenta memoria lui pentru a explica interactiv copiilor cine a fost poetul nepereche. Astazi ar fi implinit 88 de ani.

Astazi se implinesc 88 de ani de la nasterea lui Nichita Stanescu, supranumit si poetul nepereche, parte din patrimoniul literar romanesc care ii celebreaza memoria si lucrarile.

Laureat al Premiului Herder si nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatura (1980), Nichita Stanescu este, conform opiniei criticilor literari Alexandru Condeescu si Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime si intensitate remarcabile, facand parte din categoria foarte rara a inventatorilor lingvistici si poetici.

Din 2002, casa memoriala in care s-a nascut si a copilarit poetul in Ploiesti este muzeu, iar autoritatile locale i-au dedicat un festival international de poezie care se desfasoara in aceste zile si o serie de busturi in oras. O parte dintre lucrari, insemne si contributii literare sunt disponibile si la Bucuresti, in cadrul Muzeului National al Literaturii Romane.

In casa memoriala, vizitatorul poate admira piese de mobilier ce au apartinut familiei Stanescu, cateva dintre ele fiind piese simbol, care apar si în opera poetului: patul, pianul si biroul de lucru, cartile fundamentale, pendula.

Printre altele, sunt expuse opera antuma a poetului, carti cu dedicatii, autografe oferite familiei si prietenilor, premiile care i-au recunoscut valoarea ca poet national, diplome oferite de Uniunea Scriitorilor din Romania si de Academia Romana si international, ca Premiul pentru cel mai tanar poet – Struga 1965, Brevetul si Medalia Gottfried von Herder -1976, Marele Premiu „Cununa de aur” a serilor de poezie de la Struga – 1982).

Anul acesta, exista o expozitie dedicata artistului in Plaza Romania, intitulata “Frumos ca umbra unei idei”, disponibila publicului pana in data de 4 aprilie.

Si in Maramures se celebreaza aniversarea poetului cu un eveniment online, „Dor de Nichita”, de catre Muzeul Judetean de Mineralogie „Victor Gorduza” din municipiul Baia Mare. Spectacolul va cuprinde momente muzicale pe versurile lui Nichita Stanescu si momente poetice care vor aminti tuturor de geniul marelui poet.

Evenimentul dedicat poetului Nichita Stanescu va avea loc miercuri incepand cu ora 16,00 pe pagina de Facebook a Muzeului Judetean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare.

Chiar daca poetul a fost unul dintre preferatii regimului comunist, o parte dintre volumele de poezii au fost tiparite abia dupa 1990, fiind ales inclusiv membru post-mortem al Academiei Romane.

In martie 1957, debuteaza in revistele „Tribuna” din Cluj si in „Gazeta literara”, unde ii sunt publicate trei poezii, apoi devine redactor la sectia de poezie a „Gazetei literare”, aflata sub directia lui Zaharia Stancu (1958), iar zece ani mai tarziu, este numit redactor-sef adjunct al revistei „Luceafarul”, alaturi de Adrian Paunescu.

In toata aceasta perioada, ii apar mai multe volume de poezii, „Sensul iubirii” (1960), „O viziune a sentimentelor” (1964), „Dreptul la timp” (1965), „11 elegii” (1966), Rosu vertical”, „Antologia Alfa”, „Oul şsi sfera” (1967), iar in anul 1969 publica volumele de poezii „Necuvintele” si „Un pamant numit Romania”, printre altele.

O situatie aparte se intampla la cutremurul din 4 martie 1977, cand Nichita Stanescu incearca sa-l salveze pe prietenul sau Nicolae Stefanescu. Tot in aceasta perioada, poetul devine dependent de alcool, iar consumul excesiv considera ca-l face mai creativ, dand nastere seriilor de poezii considerate de geniu. Datorita calitatilor sale literare, devine un preferat al regimului comunist, cuplul prezidential incercand in numeroase randuri sa il ajute pe artist, inclusiv trimitandu-l la tratamente pentru refacerea ficatului, lucru pe care istoricii il considera ca fiind o forma de prelungire a vietii poetului. Insa tratamentul nu a fost foarte eficient, iar Stanescu a murit in urma unei complicatii cauzate de consumul excesiv de alcool.

Citește în continuare