Skip to content

Primele imagini din al saselea sezon „Outlander” care are premiera la inceputul lui 2022. Serialul a fost reinnoit pentru sezonul 7 iar producatorii au lansat un podcast cu povesti de la filmari.

Canalul Starz a anuntat oficial lansarea mult asteptatului sezon 6 din Outlander pentru inceputul anului 2022. Cu aceasta ocaze au dezvaluit si primele imagini ale noului sezon in care se ofera indicii legate de personajele principale si situatia lor actuala. 

Outlander este o drama istorica bazata pe seria de romane ale scriitoarei americane Diana Gabaldon. Prezinta aventurile lui Claire Randall, o asistenta medicala din al Doilea Razboi Mondial care este transportata in timp pana in 1743 unde ii intalneste pe stramosii sotului sau, Frank Gandall. In noua lume in care a aterizat, Claire, jucata de Caitriona Balfe, se casatoreste cu Jamie Fraser, jucat de Sam Heughan iar viata lor devine din ce in ce mai complicata pana la punctul in care cuplul se muta intr-o colonie din America de Nord.

Sezonul 6 al seriei continua lupta lui Claire si a lui Jamie pentru a-i proteja pe cei iubiti, in timp ce trec prin incercarile si necazurile vietii coloniale din America. In acelasi timp, Revolutia Americana este inevitabila iar cuplul se straduieste sa supravietuiasca.

Noile imagini facute publice de canalul Starz ilustreaza viata lui Claire si Jamie in Carolina de Nord, in timp ce acestia incearca sa-si protejeze locuinta de Revolutia Americana care nu mai poate fi oprita. In acest nou capitol al cuplului, Jamie trebuie sa-si infrunte alegerea de a ramane loial Coroanei Britanice sau de a-si urma inima care il indeamna la libertate in lumea noua. Aceasta incercare va aduce noi provocari familiei lor.

In timp ce ultimele sezoane ale serialului au avut cel putin 12 episoade, sezonul 6 va prezenta doar 8 episoade, datorita complicatiilor aduse de pandemie. Pentru a-i multumi pe fani, premiera sezonului va fi un episod existins la 90 de minute. Matthew B. Roberts, unul dintre producatorii serialului explica faptul ca „filmarile in perioada pandemiei au fost un set de incercari neasteptate care au dus la decizia de a scurta sezonul pentru a putea livra, in timp util, episoade noi. Va fi cel mai dinamic si intens sezon de pana acum.”

Primul episod al sezonului 6 a fost regizat de Kate Cheeseman cunoscuta pentru „Call the midwife”, „What happened to Evie” si „Pig Heart Boy” care i-a adus un trofeu BAFTA pentru cea mai buna drama de televiziune.

Deocamdata nu exista o data exacta confirmata pentru premiera noului sezon, dar producatorul Matthew B. Roberts  a lansat un podcast in care prezinta povesti din spatele serialului, de la filmari la post-productie.

Primul episod al podcastului o are invitata pe producatoarea executiva Maril Davis iar al doilea ii prezinta pe Elicia Bessette si Michael O’Halloran din echipa de montaj si efecte speciale. Alaturi de Roberts, se discuta sezoanele anterioare dar se ofera si noutati despre sezonul 6 in timp ce se raspunde la intrebarile primite de la fanii serialului.

Mai jos puteti urmari primele doua episoade.

Sezonul 5 din Outlander a depasit recordurile de audienta ale sezoanelor anterioare cu 6,7 milioane de vizualizari.

Succesul seriei a determinat canalul TV Starz sa anunte in luna martie faptul ca va exista si un saptelea sezon. Pentru ca sezonul 6 va fi mai scurt, Roberts promite ca sezonul 7 va avea 16 episoade pentru a completa episoadele lipsa. Primele cinci sezoane ale serialului produs de Tall Ship Productions in asociere cu Sony Pictures poate fi urmarit si pe Netflix.

Impactul seriei l-a propulsat pe Sam Heughan in lista barbatilor doriti pentru rolul lui James Bond si l-a transformat intr-unul din cei mai cunoscuti actori britanici.

Citește în continuare