Skip to content

Hai, sa vorbim despre viata!, un one woman show cu Florentina Tilea la TNB. „Cred ca-i un imprevizibil dus scotian”, spune Florentina

„Hai, sa vorbim despre viata!” de Ana Sorina Corneanu, desemnata Cea mai buna piesa a anului 2019, la Concursul de Dramaturgie organizat de UNITER, a fost transformata intr-un spectacol care a avut premiera in acest week end la Teatrului National din Bucuresti.

Spectacolul este regizat de Zsuzsánna Kovács, care a montat de curând piesa ”Incognito” a lui Nick Payne tot la National, in cadrul Programului Usi deschise pentru toti.

Florentina Tilea o interpreteaza pe Greta, tânara care isi coregrafiaza viitorul prin optiuni, baletând cu gratie intre exemplul concret al prietenei ei, angajata la o multinationala si indemnul vocilor interioare, care o trimit spre o zona mai putin materialista.

Pentru urban.ro, Florentina a povestit cum a fost munca pentru acest proiect in care exploateaza multe dintre aptitudinile sale artistice.

„Greta a fost infiintata atent de o intreaga echipa de performeri: Zsuzsi Kovacs cu atentia-i ascutita pentru fiecare detaliu de idee din text, Florin Fieroiu pe o alta parte (si totusi foarte impreuna cu regizoarea) a incercat sa dea valoare necuvintelor, Calin Topa sustinea cu muzica live tot ce descopeream in timpul repetitiilor iar Gabi Albu ne-a daruit o atmosfera placuta de creatie. Ne-a placut mult sa fim impreuna.

 Din cauza pandemiei si a restrictiilor, in echipa restrânsa si pe scena, ne-am simtit cel mai in siguranta. Si fara notiunea de timp, ne uitam acolo, in teatru ca in studentie.

 Imi place foarte mult sa repet, sa descopar, sa imaginez. Este etapa pe care o astept cel mai mult, care-mi ofera implinire, chiar mai mare decât cea in care sunt in fata publicului. In goana de pâna acum a altor repetitii mereu eram frustrata ca nu mi se acorda mai mult timp si roluri de o anumita profunzime si intindere carora sa ma dedic cu totul.

Partial mi s-a indeplinit in vis! Dar tot imi doresc roluri si regizori care „sa ma chinuiasca” mai mult! Urasc lenea!

Greta este si un semn al devenirii mele, o invitatie la a ma cunoaste. Este un performance care ma solicita si care invita publicul la o introspectie a sufletului in cautarea adevarului propriu, pentru o anumita categorie de vârsta 25-45 de ani, sa ziceam, cred ca-i un imprevizibil dus scotian!”

Florin Fieroiu semneaza coregrafia, compozitia muzicala ii apartine lui Calin Topa, iar scenografia este realizata de Gabi Albu.

Florentina Tilea a fost una dintre actritele care au avut reprezentatii chiar si cand teatrele jucau foarte putin, fiind una dintre protagonistele  din spectacolul „Jurnal de Romania. 1989”, in regia lui Carmen Vidu care a avut premiera anul trecut in plina pandemie.

Dupa ce si-a luat licenta in actorie la Iasi, Florentina s-a mutat la Sibiu si a jucat la Teatrul National „Radu Stanca” din 2001 pana in 2007 unde a excelat in doua roluri pentru care a primit nominalizari la UNITER: Polina din „Pescarusul” regizat de Andrei Serban si Profesoara Coreut din „Vremea dragostei, vremea mortii”.

Colaborarea profilica cu Andrei Serban a dus-o pe scena Teatrului La Mama din New York unde a jucat-o pe „Chita” in „Deadly confessions’.

In 2008 a jucat la Odeon si la Tony Bulandra din Ploiesti iar din 2009 joaca constant la Teatrul National in spectacole precum „Romeo si Julieta”, „Regele moare”, „Omul care a vazut moartea”,”Intre noi totul e bine”.

Citește în continuare