Skip to content

Regina Margrethe a Danemarcei este set designer pentru productia Netflix intitulata “Ehrengard”. Filmul prezinta un basm fantastic despre un print

Margrethe II, regina Danemarcei si comandantul sef al apararii daneze, va fi parte dintr-un nou film, oferind scenografii pentru “Ehrengard”, productia regizata de castigatorul premiului Oscar Bille August (“Pele The Conqueror”).

Desi isi exercita atributiile de regina inca din 1972, Margrethe este un pictor si ilustrator, desenele sale fiind publicate sub pseudonimul Ingahild Grathmer. Acestea au fost utilizate pentru editiile daneze ale “Stapanului inelelor” la inceputul anilor 1970 si a proiectat mai multe costume pentru productii la Royal Danish Ballet. De asemenea, regina a creat si reclame pentru filme si seriale de televiziune daneze, cel mai recent publicul larg fiind invitat la o expozitie a reginei cu broderiile pe care le-a creat in perioada carantinarii.

Lungmetrajul “Ehrengard” este o poveste fantezista bazată pe cartea lui Karen Blixen, “Out of Africa. Actiunea este situata in regatul de basm Babenhausen, iar povestea urmeaza un tanar expert auto-numit in dragoste care este angajat pentru a asigura un mostenitor pentru printul mostenitor al tarii. Expertul in dragoste il invata pe Print arta seductiei si a iubirii, dar planul se intoarce atunci cand Majestatea sa concepe un copil in afara casatoriei.

„Regina a creat cele mai fantastice decupaje pentru aceasta ocazie si vor fi caracteristica dominanta a expresiei scenografice generale a filmului. Fantastic (in sensul cel mai literal) este punctul nostru de plecare pentru film; dorim sa folosim umorul si eleganta pentru a crea un univers vizual diabolico-burlesc, fabulos si autonom ”, a spus August intr-un comunicat, citat de The Hollywood Reporter.

Regina a mai colaborat ca set designer pentru basmul “The Wild Swans” din 2009 si o adaptare de scurt metraj a “The Snow Queen” din Hans Christian Andersen in 2000.

Anders August a adaptat cartea lui Blixen pentru ecran. Marcella Dichmann este producatorul “Ehrengard” pentru Netflix, care va lansa filmul in 2023.

Regina Margrethe s-a nascut la 16 aprilie 1940, la Palatul Regal Amalienborg din Copenhaga, ca prima fiica a Regelui Frederik al IX-lea si a Reginei Ingrid ai Danemarcei. La momentul nasterii ei, numai descendentii masculini puteau urca pe tronul Danemarcei, insa procesul de schimbare a constitutiei a inceput in 1947, ceea ce i-a permis succesiunea.

La implinirea varstei de 18 ani, la 16 aprilie 1958, Margareta a primit un loc in Consiliul de Stat si ocazional conducea reuniunile Consiliului in absenta regelui, pentru ca, inainte de a implini 32 de ani, sa urce pe Tronul Danemarcei, pe 14 ianuarie 1972, dupa moartea tatalui sau. Astfel, Majestatea Sa a devenit prima femeie care conduce statul danez in intreaga sa istorie.

Sotul reginei, diplomatul francez Henri de Laborde de Monpezat, a primit titlul nobiliar de Alteta Sa Regala Printul Henrik de Danemarca, nefiind numit Print Consort, ca in cazul Printului Phillip, sotul Reginei Elisabeta. Desi au fost casatoriti pentru 51 de ani, acesta nu a vrut sa fie ingropat in Catedrala Roskilde, alaturi de familia regala daneza, si incinerat si aruncata cenusa in mare.

Regina Margrethe a Danemarcei si Regele Mihai I au fost veri de gradul al III-lea, iar Regina Ana a fost verisoara de gradul al II-lea cu Regele Frederic al IX-lea, tatal actualei suverane daneze.

Conform informatiilor aparute in presa romaneasca, Danemarca este si tara in care Majestatea Sa Margareta si-a petrecut vacantele cu Grany, bunica materna, si cea din partea tatalui, Regina Mama Elena, care locuia in Italia.

Regina Margareta a II-a a Danemarcei s-a vaccinat impotriva COVID-19 si a devenit astfel primul primul monarh european care a acceptat sa se vaccineze, la varsta de 80 de ani.

Danemarca este considerat statul cu cea mai veche monarhie din Europa, forma de conducere inceputa cu urcarea pe tron a regelui Gorm den Gamle (Gorm cel Somnoros) (900 – 958), care a domnit intre anii 936 – 958.

Citește în continuare