Skip to content

In Franta, s-a votat interzicerea folosirii animalelor salbatice in spectacole de circ. Un circ din Germania a inlocuit deja animalele cu holograme spectaculoase.

Parlamentarii francezi au votat joi o lege care pune capat utilizarii animalelor salbatice in spectacole de circ, salvand astfel sute de tigri, leu sau ursi. Legea va intra in vigoare in urmatorii 2 ani, timp in care companiile implicate trebuie sa gaseasca solutii de eliberare pentru animalele captive.

Legea include un amendament care interzice si detinerea animalelor salbatice, lucru care va intra in vigoare in urmatorii 7 ani. Dezbaterea a inceput anul trecut si a fost votata zilele trecute.

Dupa ce va fi semnata de presedintele Emmanuel Macron, legea va interzice si cresterea nurcilor si spectacolele cu delfini in urmatorii 5 ani. Partidul lui Macron – LREM (La République En Marche!) a numit decizia „un pas istoric in lupta impotriva drepturilor animalelor”. 

Asa cum era de asteptat, proprietarii de circ din Franta au denuntat votul istoric in timp ce unii ecologisti au spus ca nu s-a mers suficient de departe in ingradirea legilor. Printre cei din urma s-a aflat si fundatia condusa de actrita Brigitte Bardot, cea mai cunoscuta activista franceza care militeaza de zeci de ani pentru drepturile animalelor, fiind implicata si in dezbaterile din Romania.

Pe langa masurile care vizeaza companiile de circ, noua lege va inaspri restrictiile privind vanzarea animalelor de companie si va ridica pedeapsa maxima pentru maltratarea animalelor pana la 5 ani de inchisoare si o amenda de 75.000 de euro.

Loïc Dombreval, sustinatorul acestei legi din partea partidului LREM, a recunoscut ca nu au fost incluse in pachetul de legi o serie de chestiuni controversate. „Inevitabil, va veni o zi in care vom dezbate probleme sensibile pentru vanatoarea de animale, luptele cu tauri sau unele practici de crestere si ingrijire ale animalelor”, a spus parlamentarul francez care este si medic veterinar.

Printre prevederile legislatiei se numara si interzicerea folosirii animalelor salbatice in emisiuni TV, in cluburi de noapte sau la petreceri private. Ideea este sustinuta si de majoritatea publicului francez care a fost chestionat in lunile anterioare votului. Cateva zeci de orase au implementat deja aceste legi la nivel local.

Astfel, Franta se alatura celor peste 20 de tari europeene care au interzis folosirea animalelor ca sursa de divertisment. 

In acelasi timp, vanatoarea sau luptele cu tauri raman un subiect intens discutat in special in mediul rural unde exista numerosi suporteri ale acestor practici. Multe dintre ele au o istorie indelungata si reprezinta evenimente si traditii culturale care definesc identitatea unor orase sau zone din Franta. 

Un exemplu pe care l-au invocat ecologistii in ultimii ani este procesul de productie al celebrului pateu foie gras in care ratele si gastele sunt hranite fortat pentru a le umfla artificial ficatul.

Cei 120 de detinatori de companii de circ din Franta planuiesc sa protesteze impotriva restrictiilor si ameninta ca unele animale vor fi abandonate.

William Kerwich, seful sindicatului antrenorilor de animale de circ a declarat pentru AFP ca „este o lege arbitrara pentru ca nu exista animalele maltratate in circurile noastre.” In plus, a adaugat ca la inceputul saptamanii viitoare va exista o reactie din partea membrilor sindicatului si un apel la legea adoptata in Parlament.

Drept raspuns, guvernul francez va aloca 8 milioane de euro pentru a sprijini angajatii din industriile afectate si ii va ajuta sa isi gaseasca alte locuri de munca.

Dupa o decizie similara aplicata in Germania in 2017, una dintre cele mai mari companii de circ ale tarii a introdus holograme spectaculoase care inlocuiesc animalele vii.

Circus Roncalli Premiere, 18.08.2018, Innsbruck

Circus Roncalli a lansat in urma cu 4 ani un spectacol care utilizeaza holograme spectaculoase cu animale in locul celor vii. Este un proiect gandit in 360 de grade care se intinde pe o arena de 32 de metri lungime si aproape 5 metri inaltime.

Spectacolul este asemanator cu un act normal de circ: maestrul ringului sta in centrul arenei cu publicul asezat pe scaune de jur-imprejur. Animalele apar ca din neant, sunt cai care se invart in cercuri, un elefant care face echilibristica pe cele doua picioare din fata sau un peste auriu de marimea unei zebre care este suspendat in centrul scenei.

Hologramele si proiectiile 3D au fost create prin 3000 de procese care utilizeaza tehnologie de ultima generatie, fiind lucrate de o echipa de 15 designeri 3D. Mai jos puteti vedea cum arata un astfel de spectacol.

Citește în continuare