Skip to content

De Ziua Nationala “Opinia Publica” online gratuit pe Scena Digitala de la Teatrul Radu Stanca Sibiu. Libertatea presei este tema in jurul careia graviteaza actiunea spectacolului.

De Ziua Nationala a Romaniei, Teatrul Radu Stanca din Sibiu prezinta publicului larg gratuit spectacolul “Opinia Publica”, in regia lui Theodor-Cristian Popescu, cu Marius Turdeanu, Diana Fufezan, Nicu Mihoc, Codruţa Vasiu, Catalin Neghina, Liviu Vlad, Dan Glasu / Viorel Rata, Mihai Coman, Vlad Robas, Adrian Neacsu, Ciprian Scurtea, Mihai Alexandru/Alexandru Malaicu, Ioan Paraschiv/Horia Fedorca, Arina Ioana Trif si Eduard Patrascu.

„Opinia Publica”, in regia lui Theodor-Cristian Popescu, este un spectacol-sedinta cu publicul, dupa textul omonim scris de Aurel Baranga in perioada comunista, si prezinta o incursiune aproape antropologica prin care se reconstruieste, cu mult umor si cu seninatate, contextul social si uman al acelor vremuri. Libertatea presei, un principiu al democratiei, este tema in jurul careia graviteaza actiunea spectacolului.

Istoria este facuta pentru a se repeta, iar situatii ce s-au petrecut in alte vremuri pot parea frapant de actuale in zilele noastre. Personajele pitoresti sunt tipologii umane ce transcend epoca opresiunilor politice si, implicit, a suprimarii libertatii de exprimare. Vivacitatea cu care se succed scenele si muzica antrenanta anima auditorul intr-o valtoare de senzatii ce se nasc din amintiri care starnesc rasul, chiar si celor ce nu au trait in perioada respectiva.

Spectacolul “Opinia Publica” poate fi vizionat gratuit timp de 24 de ore incepand cu 1 decembrie, ora 12:00, pe www.scena-digitala.ro.  

Scena Digitala, platforma online de teatru-film a Teatrului National „Radu Stanca” Sibiu (TNRS), ofera abonatilor, in luna decembrie, premierele „20 noiembrie”, dupa Lars Noren, in regia lui Eugen Jebeleanu si „You·tópia”, in regia lui Florian von Hoermann. De asemenea, publicul va putea urmari si spectacolul „Reflexii”, creat in cadrul proiectului „People Power Partnership”, finantat prin Europa Creativa.

Abonatii platformei vor putea viziona in decembrie cele doua premiere, alaturi de spectacolele: “QUARTETT”, “ANTISOCIAL”, “CALATORIILE LUI GULLIVER”, “DE CEALALTA PARTE A LUMII”, “CONFERINTA IRANIANA”, “MICI CRIME CONJUGALE”.

Citește în continuare