Skip to content

A fost lansata o carte despre „Ziarul Orizontal” al lui Dan Perjovschi. 12 ani de interventie artistica in spatiul public

O retrospectiva a lucrarilor artistului vizual Dan Perjovschi pe care le-a realizat in spatiul public din Sibiu (orasul sau natal) se regaseste acum intr-un volum alcatuit de artista multimedia Gloria Luca – „Dan. Perjovschi. The Horizontal Newspaper. A School of Text and Image” (aparut la Curtea Veche Publishing).

Cartea contine eseuri in limba engleza si imagini cu lucrarile lui Dan Perjovschi de pe zidul de langa Teatrul National din Sibiu din ultimii 12 ani. Aceasta a fost lansata recent la festivalul international „documenta fifteen” din Kassel, Germania, unde s-a bucurat de o primire calda.

„Ziarul Orizontal” este probabil cel mai de durata proiect artistic desfasurat in spatiul public din Romania si cu siguranta un experiment artistic unic in lume. Ca un rezumat al vietii noastre in alb si negru, lucrarea se desfasoara pe o suprafata de aproximativ 50 x 4 metri. In peste cei 12 ani de activitate neintrerupta, „Ziarul Orizontal” a plecat si „in deplasare”, conectand lucrarea originala cu evenimente din toata lumea, de la Festivalul de Teatru de la Avignon si pana festivalul international de arta documenta fifteen, unde dealtfel a fost lansat volumul. Aceasta lucrare organica a fost o constanta analiza a evenimentelor curente din vietile noastre, propunand in acelasi timp posibilitatea unui viitor mai bun printr-un proiect de arta publica dar si unul educational, asa cum argumenteaza si Gloria Luca in carte.

In mod ironic, momentul cand Teatrul National din Bucuresti a renuntat la instalatia „La Zid” a lui Dan Perjovschi a coincis cu prima interventie din Sibiu, Teatrul National „Radu Stanca” oferind astfel platforma atat de necesara pentru acest tip de interventie culturala.

„Ziarul Orizontal” a devenit un fel de sala de clasa cu un singur perete. Insa o sala de clasa care nu impune anumite valori si principii, nu discrimineaza si nici nu inchide ochii in fata discriminarii. Prin insasi natura sa, acest experiment artistic respinge dublu-standardele. Dan Perjovschi reuseste astfel sa ramana constant in felul in care livreaza actul artistic: acelasi stil care l-a consacrat in toata lumea ca un artist vizual unic este pus la lucru si pe Bulevardul Coposu din Sibiu. „Ziarul Orizontal” a capatat in timp propriul ritm, la care suntem invitati sa ne sincronizam, pentru a cultiva constant o gandire critica necesara intr-un cotidian in care putem aluneca foarte usor spre extreme. Dan Perjovschi a construit un reper al libertatii de exprimare, al ambitiei si consecventei, al solidaritatii si al coerentei artistice in spatiul public.

Volumul „Dan. Perjovschi. The Horizontal Newspaper. A School of Text and Image” de Gloria Luca este disponibil pe www.curteaveche.ro si in librariile din tara.

GLORIA LUCA este o artista multimedia care activeaza in Madrid si Iasi. A urmat masteratul de Critica Imaginii de la Institutul Regal de Arta din Stockholm si detine totodata un masterat in fotografie si arta video si o licenta in istoria si teoria artei de la Universitatea de Arta „George Enescu” din Iasi. Luca este cunoscuta pentru lucrarile sale in cadrul unor galerii si evenimente precum: Biennale Jeune Création Européenne, Montrouge, Franta (2019); KulturKontakt Austria, Viena (2018); Fundatia Art Encounters, Timisoara (2018); ANTICAMERA&Guests: Dan Perjovschi si Eduard Constantin, VOID. Whiskey. Tango. Foxtrot, Galeria apARTe, Iasi (2017); Ringturm Exhibition Centre, Viena (2015); National Gallery – Trade Fair Palace, Praga (2015).

DAN PERJOVSCHI este un desenator, ilustrator, scriitor, jurnalist si autor de performance roman. Lucrarile sale de arta reprezinta o combinatie intre desene, desene animate, arta bruta si graffiti si se afla temporar pe peretii muzeelor sau altor spatii contemporane din lume. Perjovschi abordeaza teme sociale de actualitate in operele sale si a avut un rol important in cultura romaneasca, fiind ilustrator si autor de articole pentru Revista 22 din Bucuresti. A avut expozitii in toata lumea: Statele Unite ale Americii, Portugalia, Spania, Germania, Ungaria, Suedia, Elvetia, Marea Britanie, Germania, Mexic, Brazilia, Corea de Sud, China etc. In prezent, locuieste si lucreaza in Bucuresti si Sibiu.

Citește în continuare