Skip to content

Arctic Monkeys a confirmat datele turneului european din 2023. Saptamana viitoare trupa va lansa cel de-al saptelea album

Arctic Monkeys a anuntat datele turneului lor mondial „The Car”, care promoveaza noul album. Trupa a programat concerte in Germania, Scandinavia, Franta si nu numai in primavara viitoare. Turneul european incepe pe 24 aprilie 2023 in Linz, si continua cu Munich, Hamburg, Stockholm si Oslo. In deschidere, vor canta cei de la Inhaler, care au fost si la SummerWell. Biletele se pun in vanzare vineri, 14 octombrie, la ora 10:00 CEST si le puteti cumpara aici.

Totodata, cel de-al saptelea album al trupei, „The Car”, va aparea saptamana viitoare (21 octombrie).

Noul album a fost scris tot de Alex Turner si, inca o data, produsa de James Ford. Coperta este realizata de bateristul Matt Helders, iar lista de melodii include o melodie intitulata „There’d Better Be a Mirrorball”, „I Ain’t Quite Where I Think I Am”, pe care trupa a prezentat-o in premiera la concertul de la Zurich, si inca opt piese. Noul LP a fost inregistrat la Butley Priory din Suffolk, RAK Studios din Londra si La Frette din Paris.

Trupa Arctic Monkeys este formata din Alex Turner, Jamie Cook, Nick O’Malley si Matt Helders. Trupa a luat nastere în High Green, Sheffield in 2002 si dupa 6 albume de studio si un album live lansat in 2018 si-a consolidat pozitia ca fiind una dintre cele mai de succes trupe britanice din ultimul timp.

Arctic Monkeys au castigat premiul pentru Cea Mai Buna Trupa Britanica si Cel Mai Bun Album Britanic de trei ori. Au 7 premii castigate la Brit Awards din 9 nominalizari de la debutul lor in 2006. Alte reusite includ premiul Ivor Novello, un premiu Mercury Music, 20 de premii NME, 5 premii Q si 3 nominalizari la Grammy.

Cu vanzari de peste 25 de milioane de albume si avand peste 30 de milioane de fani, muzica lor a fost ascultata pe platformele de streaming de peste 9 miliarde de ori, o medie de 6.5 milioane de ascultari pe zi. Doar single-ul lor legendar ”Do I Wanna Know” a fost ascultat de 1 miliard de ori.

Arctic Monkeys are sase albume de studio, cel mai recent fiind „Tranquility Base Hotel + Casino” (2018). 

Cu acest album, britanicii au stabilit un nou record: pe vinil, materialul s-a vandut in 24 500 de exemplare in doar o saptamana, devenind cel mai rapid vandut vinil din ultimii 25 de ani.

„Tranquility Base Hotel + Casino” a fost produs de  James Ford si de solistul Alex Turner, fiind inregistrat in mai multe studiouri: La Frette (Franta), Vox (Los Angeles), Lunar Surface (Los Angeles), dar si intr-un studio din Londra. Trupa a abordat noile compozitii intr-un mod diferit, Alex Turner fiind cel care a mentionat in mai multe interviuri ca si pentru el a fost un proces de creatie care l-a scos din zona de confort.

Trupa a cantat in Romania pentru prima data in vara, la SummerWell, fiind unul dintre cele mai asteptate concerte ale anului.

Citește în continuare