Skip to content

Hugh Grant joaca alaturi de Kate Winslet in mini-seria HBO „The Palace”. In cateva zile Winslet e in cinema in Avatar, iar in Marea Britanie poate fi vazuta alaturi de fiica ei intr-un film despre o adolescenta cu o depresie grava

Kate Winslet, Matthias Schoenaerts si Andrea Riseborough sunt personajele principale din mini-seria „The Palace”, o poveste pe parcursul unui an intre zidurile palatului unui regim autoritar, care incepe sa se destrame, iar recent, si Hugh Grant a fost anuntat ca parte din distributie.

Rolul marcheaza o revenire la HBO pentru Hugh Grant, care a jucat anterior in serialul „The Undoing” alaturi de Nicole Kidman. Grant a primit atat o nominalizare la Emmy, cat si la Globurile de Aur pentru acest serial. Publicul il cunoaste mai ales din filmele „Bridget Jones”, „Notting Hill”, „Patru nunti si o inmormantare” sau „Paddington 2”.

„The Palace” va fi al patrulea serial limitat HBO cu Kate Winslet in rolul principal. In iunie 2022, oficialii HBO au anuntat ca actrita va juca si in seria „The Trust”, bazat pe romanul cu acelasi nume al lui Hernan Diaz.

Seria este creata de duo-ul care a semnat si serialul „Succession”, Will Tracy si Frank Rich, si regizorul „The Queen”, Stephen Frears.

Kate Winslet a terminat de curand filmarile pentru “Lee”, o noua productie care este inspirata din viata fotografei de razboi Lee Miller, fost model Vogue.

Winslet a fost oficial legata de rolul titular din filmul “Lee” inca din 2020, unde va detine rolul principal al fotografei care si-a inceput cariera ca model pentru American Vogue inainte de a patrunde in cele din urma in domeniul fotografiei si de a deveni corespondentul de razboi al British Vogue.

Drama se inspira din biografia lui Antony Penrose, The Lives of Lee Miller. (Penrose este fiul lui Miller cu cel de-al doilea sot, Roland Penrose.) Directoarea de imagine Ellen Kuras, care a lucrat cu Winslet la Eternal Sunshine of the Spotless Mind si A Little Chaos, regizeaza acest film.

„Acesta nu este absolut deloc un film biografic”, a declarat Winslet pentru Deadline in 2021. „Ceea ce am vrut sa facem a fost sa gasim cel mai interesant deceniu din viata ei. A fost perioada dintre 1938 si 1948, care a dus-o chiar in timpul razboiului. Sunt surprinsa ca nu s-a facut niciodata un film despre aceasta femeie incredibila. Ea a fost neinteleasa si atat de des privita prin prisma unui barbat. Ceea ce a facut ea, in calitate de femeie fotograf pe front in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, a fost sa educe oamenii cu privire la ceea ce s-a intamplat de fapt in timpul razboiului. Lee a fost femeia care a documentat razboiul pentru femei, prin ochii femeilor, pentru o revista pentru femei.”

Marion Cotillard, Jude Law, Andrea Riseborough si Josh O’Connor joaca, de asemenea, in productia care se anunta o reteta perfecta pentru critici, premii si spectatorii care vor sa se lase inspirati de povesti emotionante.

Intre timp, actrita a filmat si „I am Ruth” alaturi de fiica ei, Mia Threapleton, pentru BBC / Channel 4, o poveste despre o mama iubitoare si preocupata care este martora a depresiei fiicei sale adolescente, Freya, din cauza presiunilor retelelor sociale.

Filmul face parte din antologia „I Am” pentru Channel 4, creata de regizorul Dominic Savage si dezvoltata si co-scrisa atat de Winslet, cat si de Savage. Despre relatia cu fiica sa pe platourile de filmare, actrita a povestit intr-un interviu BBC ca „Aveam avantajul suplimentar de a sti pe ce butoane sa apasam una celeilalte, ceea ce va pot spune ca ne putem descurca destul de bine si cu siguranta am folosit considerabil aceasta resursa atunci cand filmam”, a spus Winslet despre filmarea cu Mia Threapleton.

Fiica ei s-a decis sa urmeze aceeasi cariera ca mama sa, insa avand un nume de familie diferit, Winslet a spus ca legatura fiicei sale cu ea a ramas necunoscuta atunci cand Mia a obtinut primul rol in filmul „Shadows” din 2020. „Ceea ce este grozav pentru ea este ca are un nume de familie diferit, asa ca a trecut prin probe ca orice alt candidat actor, iar oamenii care au distribuit-o nu stiau ca este fiica mea si acest lucru a devenit foarte important pentru stima ei de sine”, a spus Winslet.

Publicul o poate vedea pe Kate Winslet si in „Avatar: Calea Apei”, care va intra in cinematografe incepand din 16 decembrie 2022.

Citește în continuare