Urban.ro va prezinta in luna martie 10 femei influente in zona culturala, femei a caror activitate influenteaza vieti, schimba comunitati intregi si deschid mintile unor generatii. Femei care, la propriu, fac lumea mai buna in jurul lor.

E un proiect pe care -l realizam cu sprijinul Vodafone, care de-a lungul anilor a dovedit ca sprijina creatorii de continut din Romania, investeste in proiecte culturale si in oameni care aduc valoare adaugata Romaniei. O companie care, la fel ca si protagonistele din proiectul urban.ro, a schimbat in bine lumea din jur.

Prima eroina a acestui proiect este Anna Maria Popa, managerul singurului teatru de limba romana din secuime, teatrul Andrei Muresanu din Sfantul Gheorghe.

Dialogul de mai jos (intr-o transcriere selectiva) arata o optiune de viata, multa determinare, inovatie in teatru (proiectele de la Sfantu Gheorghe sunt inovatoare pentru Romania), dar si o intelegere frumoasa a conceptelor de familie si de mama.

Am sa incep prin a spune ca esti de aproape opt ani director al Teatrului Andrei Muresanu din Sfantu Gheorghe, singurul teatru in limba romana din secuime. E greu pentru tine in aceasta ipostaza?

Nu imi place ideea de directorat, ma duce cu gandul la ceva ce este strain de mine. Un manager are cumva alte taskuri decat un asa zis director.

La noi intodeauna a fost vorba despre munca de echipa si cu asta fac si o usoara introducere in modul meu de operare in teatrul din secuime. Asa cum spuneai, este intr-adevar singurul teatru de limba romana din doua judete: Covasna si Harghita. Probabil, daca as fi fost o persoana straina, mi -ar fi fost foarte greu sa inteleg mentalitatea comunitatii si felul in care functioneaza lucrurile intr-o zona atat de speciala precum a noastra. Doar ca eu sunt nascuta, crescuta in Sfantu Gheorghe si, pentru mine, in 2015, cand am preluat primul mandat, a fost intoarcerea acasa, intoarcerea la radacini. Ceea ce mi-a determinat foarte tare parcursul profesional. N-am venit undeva unde sa nu cunosc, ci am venit acasa, unde eram pusa pe treaba, sa intorc cumva ceva in avantajul comunitatii care m-a crescut.

Cati romani sunt in zona, acolo, in cele doua judete?

 Depinde de judet si depinde de fiecare oras in parte. In Sfantu Gheorghe, care este resedinta de judet a judetului Covasna, este un procent de aproximativ douazeci si patru la suta din populatia de limba romana.

Mi se pare greu sa atragi publicul la teatru in limba romana. Si vorbim de un oras mic, nu vorbim de un oras foarte mare, un oras mediu spre mic din Romania.

Este un oras de 50.000 de locuitori in care autoritatile publice au investit enorm in cultura, iar treaba asta a modificat intreaga mentalitate a comunitatii. Vorbim de un oras foarte educat, de un public caruia trebuie sa ai foarte mare grija ce-i dai, pentru ca este extrem de critic, dar intr-un sens pozitiv. Adica stie ce vrea, stie sa aprecieze si, in acelasi timp, stie sa fie si recunoscator.

La noi, publicul este peste jumatate de limba maghiara. Sunt foarte multi tineri. E iarasi o chestie atipica. Target-ul nostru de public este in intervalul 16-25 de ani, deci avem un public foarte tanar, ceea ce iarasi este special fata de cum functioneaza lucrurile in alte orase din Romania.

Ai avut aceasta strategie in momentul in care ai aplicat sa fii manager, de a atrage tinerii la teatru?

Am avut o strategie impartita pe categorii si pe nivele diferite. Mi-a fost un pic complicat pentru ca eu m-am mutat in sistemul de stat din sistemul privat. Dupa ani de zile la conducerea unei agentii de publicitate, m-am mutat practic intr-o institutie de cultura. Mi-a luat aproximativ doi ani ca sa ma resetez psihologic la diferenta din privat fata de ceea ce inseamna lucrul in statul roman. (…)

Mi-am revizuit strategia, inclusiv proiectul managerial, l-am rescris dintr-o alta perspectiva, pentru ca sunt foarte multe lucruri care la privat functioneaza perfect dar in regimul de stat au alt parcurs, iar eu 18 ani am lucrat numai in pozitii de conducere in publicitate.

Investitia in tineri a fost o foarte mare parte a strategiei pe care am implementat- o si pe care merg in continuare. Dar inca un lucru foarte important pe langa faptul ca autoritatile publice din oras investesc foarte mult in cultura, este faptul ca au o politica agresiva de investitie in tineri si din a crea proiecte pentru a aduce tinerii acasa. Si cumva, strategia primariei si a autoritatilor s-a pliat foarte bine pe viziunea mea si impreuna am putut sa ne dezvoltam cumva, in paralel.

Care au fost cele mai mari provocari din acesti 8 ani de cand esti manager de teatru?

 In primul rand intelegerea legislatiei si modului in care functioneaza lucrurile la stat. Asta mi-a luat, cred, cel mai mult timp si pe urma sa inving mentalitatea asta ca un manager nu are o functie de conducere in care trebuie doar sa-si vada de obiectivele pe care si-le seteaza, ci esti si psiholog, esti si consilier, esti si prietena, esti si doamna diriginta. Iar treaba asta devine la un moment dat extrem de time consulting.

Cati colegi ai in teatru?

In total suntem 42.

(…)

Si totusi este un teatru mic. Adica majoritatea teatrelor au personal dublu in tara si asta este o dificultate pentru noi pentru ca fiecare angajat, prin fisa postului, practic acopera vreo trei functii.

Sa le spunem celor care ne asculta – si care poate nu sunt atat de obisnuiti cu lumea teatrului si mai ales cu ce faceti voi acolo – ce spectacole ati avut in anii astia? Stiu ca ati adus si regizori din Bucuresti sau din alte zone ale tarii ca sa monteze acolo in limba romana. Precizez inca o data ca aveti multi spectatori chiar de etnie maghiara. Ceea ce mi se pare foarte frumos.

Avem foarte multi spectatori de limba maghiara. Ne luam foarte in serios, inclusiv misiunea de educatie prin cultura. Avem foarte multe proiecte in scoli, licee, parteneriate, inclusiv cu licee din alte orase unde nu exista teatru si unde ori mergem noi in turneu, ori vin ei cu autocare doar ca sa vada spectacolele noastre si sa aiba acces la cultura. Am avut inclusiv o caravana culturala cu spectacol de copii, unde am jucat in sate special ca sa ducem cultura chiar acolo unde in mod normal n-ar avea acces de nicio culoare, inclusiv misiunea de a juca in orase cu o populatie majoritar maghiara la modul de 80-90 la suta, cum ar fi Odorheiu Secuiesc sau Miercurea Ciuc sau Gheorgheni.

(…)

Am inceput sa jucam majoritatea spectacolelor cu subtitrare, tocmai ca sa inteleaga fiecare absolut tot, si am avut recomandari din partea liceelor, din partea profesorilor si reprezentantilor comunitatii maghiare prin care ne rugau sa scoatem subtitrarea, pentru ca ei isi doresc tocmai sa vina la teatrul romanesc, sa auda si sa se poata concentra cat mai mult pe limba romana. Spuneau ca nu e, de fapt, niciun avantaj daca le bagam subtitrarea in limba maghiara, pentru ca le taiem din sansele reale de a invata si de a se apropia pozitiv fata de limba romana.

Si asta e o problema care vine din educatie pentru populatia maghiara, daca e sa vorbim pe sleau, ideal ar fi sa nu le fie predata limba romana ca limba materna. Acesti copiii maghiari vorbesc din familie limba maghiara si, daca nu stii sa le predai limba romana in asa fel incat sa prinda drag de ea, este foarte complicat. Limba romana este o limba bogata, cu foarte multe nuante si subtilitati pe care daca nu le predai in mod frumos, este foarte complicat sa o faci sa fie accesibila.

(…)

Tocmai de asta e foarte important ceea ce faceti voi acolo, prin teatru. Poti sa spui cateva spectacole despre care pe care l-ati montat in astia 8 ani si care au avut succes si la tineri, si la adulti?

Noi avem undeva intre 6 si 10 premiere pe an, ceea ce inseamna un volum destul de mare. Am avut si foarte multe proiecte, coproductii nationale sau internationale. Am fost primii care au inventat conceptul de turism cultural si am adus public din Bucuresti, oferindu-le o excursie de o zi in Secuime, cu spectacol la teatrul nostru de la “Romacen. In vremea vrajitoarei”, care este o coproductie tare draga mie, facuta cu teatrul rrom Giuvlipen, pana la coproductii cu Italia sau Franta, “Hotel Miramare” sau “Primavara este inca departe”, pana la spectacolele noastre prezente in majoritatea festivalurilor din Romania sau din alte tari. De la “Zbor deasupra unui cuib de cuci” pana la, acum in FNT, “Lacrimile amare ale Petrei”.

Acum avem in martie o noua premiera pe care o realizam impreuna cu Reactor de la Cluj, care este un concept in premiera nationala, pentru ca este un spectacol care se va juca intodeauna in doua orase, in paralel, echipele din cele doua teatre comunicand prin live streaming.

Avem deja filmate in VR 360 doua productii ale teatrului nostru. Am inceput cu un “Zbor deasupra unui cuib de cuci”, in regia lui Eugen Gyemant si am continuat, cu ajutor si finantare din partea Administratiei Fondului Cultural National, cu Richard III, tot in regia lui Eugen Gyemant.

Simti ca s-a schimbat comunitatea de spectatori din prima ta zi de manageriat si pana acum?

Cu siguranta. S-a vazut o evolutie uriasa, dar asta se mai datoreaza unui fapt: teatrul s-a infiintat in 1986 si pana in 2015 a impartit sediul cu teatrul maghiar, Teatrul Tamási Áron din Sfantu Gheorghe.

Odata cu venirea mea, teatrul in sfarsit a primit sediu propriu, pe care in momentul acesta il impartim cu Cinema Arta. Este un sediu nou, renovat complet de la zero, cu fonduri europene. Avem propria sala de teatru, plus doua sali de cinema, ceea ce ne-a ajutat enorm in felul in care evoluam. Pentru ca nu am mai impartit sala cu un alt teatru, am putut sa ne regandim strategia repertoriala pentru ca nu mai depindeam de timp de repetitii. Am putut sa evoluam rapid, venind in intampinarea comunitatii si cu o cladire noua, si cu cinema, si cu teatru.

Oamenii au inceput sa ne populeze cladirea extrem de entuziasmati si au crescut odata cu noi. Stiu ca suna pompos, dar e o atmosfera de familie; oamenii nu intarzie la spectacole, vin de obicei cu un sfert de ora mai devreme, doar ca sa socializeze in foaier, sa mai aiba ocazia sa stea de vorba.

Intotdeauna sunt acolo cu ei, pentru ca mie imi face o deosebita placer sa stau de vorba si sa prind fluxul discutiilor la cald, sa aflu pe moment reactii, impresii. Si lucrul acesta ma ajuta tocmai in a crea strategiile pe mai departe, ramanand in relatie cat mai stransa cu comunitatea pe care o slujim.

Tu ai terminat actorie. Dupa care ai muncit in publicitate, cum ai marturisit putin mai devreme, in Bucuresti, si ai luat decizia sa te muti in Sfantu Gheorghe.

 Sotul tau, care este compozitor, producator muzical si un foarte bun muzician, a plecat si el de la Bucuresti cu tine la Sfantu Gheorghe. Dincolo de management, de ce construiesti profesional, ai o viata bogata cu familie, copii. Cum l-ai convins pe Marius sa se mute?

A fost mult mai simplu de atat. El m-a convins pe mine. Eu nu am fost in prima faza foarte hotarata ca as vrea sa ma mut acasa, pentru ca aveam si cariera si aveam toata viata in Bucuresti construita foarte bine. Dar el, din prima clipa in care a calcat in Sfantu Gheorghe, a zis “Asta este orasul in care eu vreau sa imbatranesc”.

Si dupa ce am nascut-o pe fiica mea, care imediat e majora, nu ne-a fost deloc simplu in Bucuresti. Am muncit enorm si simteam cumva ca pierd controlul asupra familiei, pentru ca aveam foarte putine minute de stat impreuna, foarte putin timp de a simti sentimentul matern ca te dedici cu adevarat copilului.  Alergam cu fetita si o alaptam in masina.

In momentul in care am ramas insarcinata cu baiatul mi-am promis ca nu mai fac aceeasi greseala. Si daca tot am adus inca o fiinta pe planet, vreau cumva sa ma dedic si sa inteleg ceva din ceea ce ar insemna maternitatea. Si atunci Marius a fost cel care a zis ca cea mai buna varianta ar fi sa ne mutam acasa, pentru ca este un mediu mult mai sanatos pentru a-ti creste copiii, pentru a avea o viata de familie sanatoasa. Si a fost de departe cea mai cea mai buna decizie pe care am luat-o. Ceea ce ne-a oferit orasul Sfantu Gheorghe a fost timp sa fim impreuna, timp sa gandim, timp sa ne dezvoltam.

(…)

Multi ar prefera oricand o slujba bine platita in publicitate, decat sa se lege la cap, sa faca arta si cultura. Dar pentru noi lucrurile au stat foarte diferit, timpul si bucuria si implinirea pe care noi o simtim fiind impreuna intr-un mediu sanatos este ceva ce nu poti sa obtii cu bani.

Cei mici  inteleg cat de important sunt parintii lor in acea regiune? Cat de multe vieti influenteaza ce faci tu?

 Noi suntem foarte cool intre noi si e o democratie din asta aproape gretos de dulceaga in familie. Noi supunem totul votului. Copii, de la cea mai mica varsta, au avut un cuvant de spus. Niciodata n-am zis ca stim noi mai bine, ci intodeauna ne-am consultat. Nu se stie niciodata ce avem de invatat unii de la altii. Ei au fost foarte liber crescuti si atunci ma gandesc ca realizeaza, pentru ca vad si au discernamant si, slava Domnului, sunt copii destepti si intelepti chiar. Dar noi niciodata nu le-am transmis treaba asta de mandrie sau de orgoliu.

(…)

Esti intr-un oras de 50 000 de locuitori. E imposibil cand mergi pe strada cu ei sa nu vada ca te saluta oamenii, ca te stie toata lumea pentru ca esti managerul teatrului si sa nu inteleaga influenta ta in zona.

 Asta nu e chiar asa, pentru ca tocmai fiind intr-un oras mic si eu fiind nascuta aici, toata viata am trecut prin a fi fata doamnei doctor, fata domnului profesor. De la 3 ani eram oprita pe strada si ma saluta toata lumea, prin natura meseriei parintilor. Cumva e si pe o directie a mostenirii, sa spun asa.

Intradevar, ma opreste lumea pe strada, dar nu stii niciodata care e de fapt adevarul care sta la baza opririi respective. Si eu ma opresc cu toata lumea.

Pentru ca i-ai mentionat pe parintii tai. Ce au zis dansii cand au aflat ca te muti de la Bucuresti la Sfantu Gheorghe?

 Ei au fost cei mai bucurosi. Orice parinte este cel mai fericit atunci cand stie ca-i vine copilul acasa. Cred ca si eu, daca imi pleaca fata la facultate si hotaraste, la un moment dat, sa se intoarca acasa, voi fi la fel de fericita.

Si vin la spectacolele de teatru. Au pareri despre montari?

Da, evident. Copiii, bunici, frati, surori, toata lumea e prezenta la teatru.

Cei care ne asculta au inceput sa simta putin din personalitatea ta, ca esti foarte moderna, foarte activa, foarte dinamica. Dar, chiar si in aceste conditii, ca femeie, ti-a fost greu sa fii manager in teatru intr-un oras?

Nu mi-a fost greu, dar asta si datorita experientei cu care veneam. Dupa 18 ani de directorat in Bucuresti, unde la un moment dat aveam si 1500 de angajati in subordine, sa vii la conducerea unui teatru de 40 de angajati nu este ceva spectaculos.

Nu pot sa zic ca mi-a fost imposibil dar, ca femeie, in societatea asta ai niste dezavantaje pe care le resimti in mod in mod evident. Nu stiu daca mie personal mi s-a aplicat foarte tare acest dezavantaj, asta probabil pentru ca sunt si eu o persoana extrem de directa si ferma pe pozitie si nu prea las loc de intimidare sau de interpretari. Odata ce ai inceput sa lucrezi cu mine, lucrurile sunt foarte clare si ceilalti, in general, nu ma mai privesc ca pe o “femeie”, ci ca pe un om care e pus pe treaba si atat.

 Dar cand ai timp tu pentru tine si feminitatea ta, micile rasfaturi de femie?

Cred ca tine foarte mult de un foarte bun time management. Nu cred in sintagma “nu am timp”. Cred ca avem timp sa facem orice ne dorim, atata timp cat stim sa ne prioritizam lucrurile in avantajul nostru. Eu functionez foarte analitic si totul am in tabele, pe ore.

Fiecare zi o am impartita pe ore in calendar. Fiecare lucru pe care il am de facut in echipa. Absolut fiecare aspect al unei zile il am planificat, de la spalat rufe la gatit pana la premiera, intalnirile pe zoom, scriere de proiecte, intalniri de la primarie la intalniri cu partenerii europeni in Europa Creativa. Ai timp sa le faci pe toate daca stii sa ti le planifici cu cap.

 Si cat timp dormi?

Dorm foarte bine, ma culc devreme la 10, sunt in pat odata cu gainile. Dar ma trezesc devreme. De obicei la 6 sunt in picioare.

Ce pregatiti pentru anul acesta la teatru?

Acum avem in 14, 11, 16 martie aceasta premiera cu Reactorul de la Cluj, pe care o astept cu mare emotie, pentru ca este un proiect inovator si sunt foarte curioasa cum o sa ne iasa.

Apoi intram in repetitii si urmeaza o noua premiera, in regia lui Eugen Jebeleanu si inchidem stagiunea cu un spectacol in regia lui Dragos Musoiu. Urmeaza vacanta de vara, pe care o tinem scurta, pentru ca in august deja ne reluam activitatea. Urmeaza pe final de an alte doua premiere, in regia lui Iris Spiridon si Cristian Ban. Si sa nu uitam de cele doua festivaluri ale noastre, care sunt deja de traditie. Singurul festival dedicat regisoarelor de film, „EVA FilmMakers Fest”, care anul acesta ajunge la cea de-a III a editie, si festivalul nostru de suflet, D-Butan-T, dedicat tinerilor creatori, anul acesta avand debut in coregrafie si muzica de teatru. Este un festival care in fiecare an isi schimba aria de activitate. Anul trecut am avut debut scenografic, anul acesta a venit iarasi randul coregrafiei si a muzicii si anul viitor revenim la debut in actorie, ceea ce inseamna ca vom angaja si 1-2 colegi noi.

Pentru ca vorbim de influenta stii o situatie, un spectator care, dupa experienta de a vedea teatru, si-a dorit sa vina in zona artistica, sa faca teatru, film, altceva?

Sunt mai multi copii care au crescut in teatru alaturi de noi. In 2016 am pornit inclusiv sectia de drama in limba romana la Liceul de Arte Plugor Sándor, unde in continuare sunt profesor, deci mi-au iesit deja niste generatii  de tineri artisti care in momentul acesta sunt studenti la Bucuresti sau la Cluj si care ne vor fi colegi in teatru. Ceea ce ma bucura extraordinar de mult.

Dar nu doar copiii care au ales directia artistica ca meserie sunt impresionanti. Pe mine ma impresioneaza mai mult persoane care, de exemplu, nu au calcat niciodata in teatru inainte de a avea ocazia in acesti opt ani si care au ramas marcati pe viata.

Si daca imi permiti, iti povestesc foarte pe scurt o poveste cu o bunica de etnie rroma. Am facut la un moment dat un spectacol care se numea “Despre oameni si cartofi”, in regia lui Radu Afrim, care era un spectacol despre niste copii rromi cu dansuri traditionale rrome, cu o poveste foarte frumoasa din orasul Sfantu Gheorghe. Si, la premiera, bunica uneia din fetitele din ansamblul rrom care juca in spectacol, a venit pentru prima oara in viata intr-o institutie de cultura. Nu mai fusese niciodata, nici macar nu coborase din cartierul rrom in centru ca sa asiste la vreun eveniment. Si, dupa premiera, m-a asteptat in foaier, la iesire. A inceput sa planga, m-a luat in brate si mi-a spus ca ea nu ar fi crezut vreodata ca a veni la teatru inseamna sa patrunzi timp de doua ore intr-o cu totul alta lume si sa ai senzatia ca ai mai trait inca o viata care nu e a ta.

Pentru mine, acea doamna a insemnat o confirmare a muncii mele, mult mai mult decat ar fi putut sa o faca zece critici si cinci ministri la un loc, pentru ca asta inseamna, de fapt, sa atingi cumva sufletul unei comunitati sau sa vorbesti de la suflet la suflet prin intermediul artei.

Sa precizam ca acest spectacol al lui Radu Afrim a fost prezent in Festivalul National de Teatru. Adica el a fost apreciat inclusiv de presa de specialitate, dar, asa cum spui, este mult mai puternic impactul asupra oamenilor care nu sunt de specialitate.

 Pentru mine faptul ca nu o data mi se intampla ca spectatori care, la iesirile din spectacol, cand ne imbratisam sau ne pupam de la revedere, imi ascund bomboane in buzunarul de la hanorac, asta este ceva mult mai impresionant decat orice prima sau orice avantaj financiar pe care ar fi putut Bucurestiul sa mi-l ofere.

Podcastul Femei influente in cultura. este un proiect realizat cu sprijinul Vodafone, care de-a lungul anilor a dovedit ca sprijina creatorii de continut din Romania, investeste in proiecte culturale si in oameni care aduc valoare adaugata Romaniei. O companie care, la fel ca si protagonistele din proiectul urban.ro, a schimbat in bine lumea din jur.

Intregul proiect din luma martie cuprinde 10 femei influente in zona culturala, femei a caror activitate influenteaza vieti, schimba comunitati intregi si deschid mintile unor generatii. Femei care, la propriu, fac lumea mai buna in jurul lor.