Skip to content

O echipa de cercetatori a creat un material textil cu mini panouri solare care pot aduna suficienta energie electrica pentru a incarca un telefon mobil. In viitor, ne vom incarca aparatele direct din hainele pe care le purtam.

Cercetatorii sunt de parere ca in viitor ne vom putea incarca telefoanele folosind hainele de pe noi, datorita noilor inovatii care se dezvolta in domeniul textilelor electrice (e-textile). 

Recent, o echipa de oameni de stiinta de la Nottingham Tren University din Marea Britanie a reusit sa creeze un material care se poate incarca folosind lumina soarelui. Cercetarea a fost condusa de catre Dr. Theodore Hughes-Riley, profesor asociat de textile electronice la Nottingham School of Art and Design.

A fost creat un material e-textil incrustat cu 1.200 de celule fotovoltaice de 5×1,5 mm. Energia pe care celulele o pot capta de la soare ajunge pana la 400 de miliwati de electricitate, suficient pentru a putea incarca un telefon mobil sau un smartwatch.

Materialul arata si se comporta ca orice alta tesatura si poate fi spalat la o temperatura de 40°C. Acest lucru a fost facut posibil datorita rasinii polimerice impermeabile care infasoara celulele fotovoltaice.

E-textila dezvoltata de cercetatori are o lungime de 51 cm si o latime de 27 cm, este flexibila si stabila chimic si ii permite corpului sa respire. Este similara cu majoritatea materialelor de pe piata si a fost gandita pentru a rezista in timp, fiind supusa unei serii variate de teste. 

Pe viitor, ar putea fi incorportata in haine si accesorii, cum ar fi o jacheta sau un ghiozdan, asigurand deoptriva confortul de a avea tot timpul la indemana o sursa de incarcare a telefonului. Este primul material de acest fel creat cu succes si ar putea revolutiona industria textila.

Dr. Hughes-Riley a declarat ca ”acest prototip ofera o imagine interesanta asupra viitorului potential al e-textilelor. Pana acum, foarte putini oameni s-ar fi gandit la faptul ca hainele lor ar putea fi folosite pentru a genera electricitate. Textilele electronice au potentialul de a schimba relatia oamenilor cu tehnologia, deoarece acest prototip arata cum am putea renunta la incarcarea multor dispozitive la perete.”

Potrivit testelor, materialul genereaza in 45 de minute de expunere la soare aproape 335 de miliwati, in timp ce la o expunere de o ora poate crea pana la 394 de miliwati de curent electric.

”Acest proiect arata cum e-textilele pot fi in prima linie a unei industrii care poate deveni sustenabila si are in acelasi timp potentialul de a remodela conceptiile noastre despre tehnologie. In cadrul cercetarii am combinat tehnici traditionale de tesut cu tehnologia de ultima ora pentru a crea un produs care poate schimba pe viitor perceptia oamenilor fata de imbracaminte si dispozitive electronice.” a adaugat Matholo Kgatuke, cercetatoare in cadrul proiectului. 

Citește în continuare