Skip to content

Puteti fi platit cu peste 80.000 de euro pentru a va muta pe una dintre cele 23 de insule locuite ale Irlandei.

Zilele trecute, guvernul irlandez a lansat primul program de dezvoltare a celor 23 insule locuite pe care le administreaza. „Politica Insulelor Vii” prevede investitii masive in infrastructura pentru a convinge cat mai multi oameni sa se mute pe insulele Irlandei. Astfel, puteti primi pana la 84.000 de euro daca alegeti sa va mutati in zonele mai putin locuite.

In total, Irlanda detine peste 80 de insule, numai 23 dintre acestea sunt locuite si gazduiesc 80 de comunitati cu o populatie actuala de aproximativ 2.700 de persoane.

Pentru a atrage oamenii sa se mute pe insule, autoritatile au demarat un program de subventii pentru cei care doresc sa detina si sa restaureze o casa vacanta sau darapanata.

Subventia maxima pentru proprietatile vacante este de 60.000 de euro, in timp ce o proprietate abandonata poate aduce noilor proprietari pana la 84.000 de euro, in cadrul politicii „Croí Cónaithe”.

Programul este ideal pentru cei care doresc sa lase in urma viata de oras si sa opteze pentru o viata mai izolata, departe de agitatie si aglomeratie. Cele 23 insule nu sunt conectate la continent nici prin poduri si nici prin maree joasa.

Banii oferiti de autoritati pot fi oferiti pentru activitati foarte specifice precum izolarea, redecorarea si imbunatatirea structurala a casei pe care ar urma sa o achizitionati.

Pe langa subventii pentru locuinte, guvernul va oferi in curand bani si pentru imbunatatirea infrastructurii pe insule dar si pentru asigurarea unei mai bune acoperiri in domeniul sanatatii si al educatiei.

Schema de finantare Croí Cónaithe se aplica noilor proprietari care vor achizitiona locuinte  atat in Irlanda continentala dar si pe insule, cu diferenta notabila ca plafoanele de finantare pe insule sunt cu 20% mai mari.

Finantarea este distribuita de autoritatile locale, care solicita atat dovada de neocupare, cat si de proprietate, iar proprietatile in cauza trebuie sa fie resedinta principala a viitorilor proprietari. In plus, un potential proprietar poate primi aprobarea privind subventiile in timpul negocierilor de cumparare, insa fondurile nu vor fi transferate pana cand achizitia nu este finalizata. 

Politica intra oficial in vigoare la 1 iulie, iar eligibilitatea variaza in functie de fiecare autoritate locala. Pentru a afla mai multe despre acest program, inclusiv despre cum se poate depune o cerere, vizitati site-ul oficial al guvernului irlandez aici.

Citește în continuare