Skip to content

Pana in 14 mai puteti merge la Art Safari Kids, un program nou de arta pe gustul copiilor. Ateliere, cursuri intensive si tururi ghidate pe intelesul celor mici

foto profimedia

Art Safari Kids, programul educational al celui mai iubit eveniment de arta din Romania, este din nou deschis pentru copiii cu varste cuprinse intre 7 si 18 ani.

Cum saptamana viitoare scolile au saptamana Altfel sau Verde, e timp si loc sa le oferiti celor mici experiente culturale memorabile.

Activitatile din Art Safari Kids se desfasoara pana pe 14 mai, in Palatul Dacia-Romania din strada Lipscani 18-20, de joi pana duminica, iar programul complet poate fi consultat aici.

Dupa un tur ghidat prin expozitiile Art Safari, cei mici se inspira din lucrarile marilor artisti si creaza arta lor, sub indrumarea Adrianei Baloiu si echipei sale de profesionisti;

Temele atelierelor de pictura si desen sunt inspirate din expozitiile acestei editii – de la arta spaniola si arta romaneasca semnata de Ion Theodorescu-Sion, pana la arta internationala a Premiului Marcel Duchamp si arta Supercontemporana romaneasca. Mai multe detalii si rezervari, pe [email protected].  

„Art Safari Kids sustine educatia prin arta si cultura a generatiilor foarte tinere. Incepem cu un tur prin expozitiile Art Safari, gandit special pentru copii, cat mai interactiv si distractiv. Descoperim culori, forme, texturi, aflam secretele din spatele operelor. Apoi ne intoarcem rapid in clasa, la atelierele de arta, sa punem in aplicare tot ce am invatat. Este o ocazie minunata de relaxare si de invatare pentru copii, in care iau o pauza de la mediul digital atat de prezent in viata lor si petrec o zi intr-un muzeu de arta. Asteptam copii in numar cat mai mare, atat cu scoala, cat si cu parintii. Am adaptat orarul activitatilor si la programul parintilor, pe care ii invitam sa viziteze expozitiile cat timp cei mici se distreaza cu noi, la atelier”, declara Maria Munteanu, coordonator programe educationale Art Safari.

Art Safari Kids isi propune sa incurajeze copiii sa interactioneze mai mult cu arta si sa uite putin de tehnologie.

Programul cuprinde atat ateliere de desen si pictura individuale, cat si cursuri intensive de 10 sedinte, in baza unui abonament, destinate in special scolilor.

Pretul unui atelier individual este de 120 lei, iar durata este de 1 ora. Pretul unui abonament de 10 sedinte (curs intensiv) este de 1.000 de lei si include si tur ghidat in Art Safari.

Cursurile intensive de pictura (10 sedinte) sunt dedicate marilor pictori români: Tonitza, Luchian și Grigorescu. In atelierul dedicat lui Tonitza, copiii vor picta în laviuri, iar în cadrul atelierului dedicat lui Luchian vor învăța să picteze flori. In atelierul dedicat lui Grigorescu, ei vor picta peisaje. Toate materialele necesare sunt incluse, iar operele realizate vor fi luate acasă.

Cursurile intensive de desen (10 ședinţe) se concentreaza in jurul marelui Brâncuși, care a reusit sa surpinda în opera sa esența lucrurilor. Intrucat copiii sunt minunați în a surprinde esența pură, aceste ateliere îi vor învăța să deseneze în diverse tehnici, inspirați atât din opera marelui artist Constantin Brâncuși, cat şi a altor maeştri. Astfel, își vor dezvolta inteligența spațial-vizuală, motricitatea fină și spiritul creator.

Tururile ghidate in Art Safari sunt incluse in pret pentru abonamentul de 10 sedinte sau pentru grupele complete de 10 cursanti. De asemenea, pentru o grupa de 20 de cursanti, profesorul însoţitor are acces gratuit în Art Safari.

Orarul activitatilor este disponibil pe site-ul Art Safari, aici. Pentru grupuri organizate, acesta poate fi personalizat in alte zile, la alte ore decat cele din program. Inscrierea prealabila la ateliere si cursuri este obligatorie si se poate face pe [email protected]. Mai multe detalii: https://www.artsafari.ro/asb-kids/.

Art Safari gazduieste in cadrul acestei sezon 4 expozitii ample – o retrospectiva dedicata pictorului roman Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), Maestrii picturii spaniole – cea mai ampla expozitie de arta spaniola organizata in Romania pana in prezent, Prix Marcel Duchamp – prestigiosul premiu al Frantei acordat artei contemporane, dar si o expozitie de arta Supercontemporana romaneasca. In a doua parte a anului, Art Safari organizeaza doua expozitii de rasunet: „Love Stories”, cu lucrari din colectia National Portrait Gallery, Londra, dar si „Bags: Inside Out” – o expozitie de genti iconice din colectia muzeului regal Victoria and Albert, Londra. 

Citește în continuare