Skip to content

Program weekend 21-23 aprilie. Teatru cu Serban Pavlu, Marius Manole, Razvan Vasilescu si Horatiu Malaele, concerte cu Goran Bregovic, American Independent Film Festival, premiera filmului Boss, festivalul Spotlight si ateliere de pictura pentru copii in Bucuresti

In acest week end avem festivalul de arta vizuala in aer liber Spotlight. Roman Tolici are o proiectie de mari dimensiuni pe Hotel InterContinental Athénée Palace Bucharest

Editia Spotlight din acest an se numeste Geometry of the City si isi propune sa transforme geometria orasului prin trei zile de spectacole de lumina, culoare si sunet. Astfel, intre 21 si 23 aprilie, cladiri celebre din Bucuresti prind viata prin videomapping, locuri iconice sunt populate de instalatii multimedia, iar statuile orasului sunt animate prin proiectii de light art.

In premiera la Spotlight, Hotel InterContinental Athénée Palace Bucharest este inclus in circuitul festivalului cu o proiectie luminoasa de foarte mari dimensiuni, care poarta semnatura unuia dintre cei mai importanti artisti contemporani din Romania, Roman Tolici.

De asemenea, harta Spoltight se extinde, in acest an, cu o instalatie in Centrul istoric, pe fatada Hanului Gabroveni, sediul Centrului Cultural al Municipiului Bucuresti – ARCUB.

De vineri, 21 aprilie, incepe American Independent Film Festival. The Whale (cu Brendan Fraser ) si Spy /Master (serialul HBO despre un spion dublu al lui Ceausescu) printre proiectii

Goran Bregovic & Wedding and funeral band canta pe 22 aprilie la Sala Palatului. Showul este un „Best Of” al carierei artistului si va include toate piesele care l-au facut celebru

 Invitat special cu un show in recital de 45 de minute este Cobzarul Simion Bogdan & Lautarii de Matase.

Celebrul chitarist Steve Vai canta la Bucuresti pe 24 aprilie la Sala Palatului

Steve Vai se numara printre cei mai influenti chitaristi ai scenei muzicale internationale. Cu trei premii Grammy castigate si cu 15 nominalizari in total, alaturi de zeci de milioane de albume vandute,  Vai a inceput prin a canta alaturi de marele Frank Zappa care i-a fost profesor. Turneul care trece si pe la Bucuresti poarte numele de Inviolate World Tour, la fel ca si cel mai recent albumul al artistului, „Inviolate”, lansat anul trecut…

In cinematografe intra filmul Boss, regia Bogdan Mirica (cel care a facut serialul Umbre la HBO, filmul Ii are in distributie pe Laurentiu Banescu, Cosmina Stratan, Sergiu Costache si Ioana Bugarin si este produs de Corneliu Porumboiu si Roxana Garet.

Gasim de astazi in cinematografe si filmul Inocentul cu Louis Garrel in ipostaza de regizor si protagonist.

Povestea e inspirata din viata actorului a carui mama , actrita celebra in Franta, s-a casatorit cu un detinut.

Urban.ro a publicat un interviu cu Louis Garrel in care povesteste experientele de pe platourile de filmare.

Bulandra are in program vineri si sambata noua montare cu Platonov in regia lui Theodor-Cristian Popescu, intr-o propunere scenica care exploreaza cu umor, cinism si sensibilitate relatiile complicate dintre oameni, neputinta de a comunica unii cu altii, zborurile frante, destinele ratate, realitatile traite mocnit la suprafata si nimicitoarele explozii interioare. Spectacolul ne pune, asadar, fata in fata cu o frantura de umanitate: anti-eroi, locuind pe un taram al nostalgiei, al improbabilului si al zadarnicului, care-si trec vremea intre ce-a fost si ce-ar putea sa fie.  

In distributie Serban Pavlu, Rodica Lazar, Lucian Ifrim, Gheorghe ifrim, Daniela Nane, Dan Astilean.

Duminica, tot la Bulandra, avem Tache, Ianke si Cadar in regia lui Horatiu Malaele cu Mihai Constantin, Razvan Vasilescu si Horatiu Malaele in rolurile protagonistilor.

Scrisa in 1932, piesa Tache, Ianke si Cadar a trecut proba timpului si a devenit unul dintre cele mai populare si mai montate texte interbelice din literatura dramatica romaneasca. Povestea celor trei mici negustori – un roman, un evreu si un turc – a caror tihna monotona e tulburata de o dilema de ordin personal, redefineste relatiile interetnice si, in profunzime, cele interumane.  Tache, Ianke si Cadar formuleaza intrebari si propune raspunsuri actuale intr-o maniera plina de umor, in care slabiciunile umane sunt tratate cu o ironica indulgenta, iar posibilitatile de negociere prin intelegere reciproca sunt evidentiate cu o inteligenta fina.

La Teatrul National vineri 21 aprilie este cea mai recenta montare a lui Radu Afrim, Repetitie pentru o lume mai buna.

Spectacolul, considerat o revelatie a stagiunii, e deja sold out, dar va recomandam sa urmariti cu atentie viitoarele reprezentatii pentru a va cumpara bilete.

In distributie sunt Marius Manole, Mirela Opriso, Raluca Aprodu, Emilian Oprea, Stefan Iancu, Natalia Calin, Crina Semciuc.

Pentru copii avem Art Safari Kids, cu ateliere si experiente interactive care ii vor apropia de arta… Expozitia e deschisa pana pe 14 mai.

92 de lucrari create de artisti romani, printre care Ion Grigorescu, Ciprian Muresan, Lea Rasovszky, Serban Savu si Ioana Batranu sunt expusi in colectia Muzeului National de Arta Contemporana.

In anii 2020 si 2022 au intrat in patrimoniul MNAC un total de 385 lucrari (359 achizitii, 26 donatii). „PULS 22” se concentreaza, desigur, pe sesiunea anului respectiv, dar beneficiaza de castigurile si concluziile ambelor momente.

In total au fost depuse 396 de dosare pentru achizitiile de anul trecut, suma alocata de Ministerul Culturii fiind de 2 milioane de RON. Lucrarile cumparate au fost realizate intre 1964 si 2022, fiind alese de un juriu format din Dr.Horea Avram, presedinte Asociatia Internationala a Criticilor de Arta (AICA), filiala Romania, reprezentant al Uniunii Artistilor Plastici din Romania, Prof. Univ. Dr. Ruxandra Demetrescu de la Universitatea Nationala de Arte, Jaroslaw Suchan, director al Muzeului de arta (Muzeum Stuki), Łódź, Dr. Zoran Erić si Diana Marincu, Directorul Artistic al Fundatiei Art Encounters din Timisoara.

Daca planuiti o iesire in tara, avem propuneri super simpatice

(Galerie foto) Cele mai frumoase castele din Romania si povestile lor. Vacanta in Romania poate insemna si castele ca-n povesti

Si cum vremea va fi frumoasa puteti face o plimbare in natura, mai ales ca foarte multi copaci au inflorit si totul arata spectaculos

Livezi pe care le puteti vizita pentru a putea organiza picnicuri sau sesiuni de sedinte foto, printre copacii infloriti

Citește în continuare