Skip to content

(galerie foto) S-a lansat „Regina Charlotte: O poveste Bridgerton”, cel mai bun sezon din universul „Bridgerton” de pana acum. Povestea miilor de peruci si costume inspirate de Olivia Pope (Scandal), Timothée Chalamet, Mick Jagger, Glenn Close, Elie Saab si Zuhair Murad.

Netflix si Shondaland au lansat mult asteptatul serial prequel „Regina Charlotte: O poveste Bridgerton”, care aduce la viata o noua versiune a universului Bridgerton. Va invitam sa descoperiti mai jos tot ce trebuie sa stiti despre personaje, costume, coafuri si povesti din culisele filmarilor – fara spoilere.

Presa americana de specialitate a etichetat deja „Regina Charlotte: O poveste Bridgerton” drept „cel mai bun sezon Bridgeton de pana acum”. Pe langa escapismul si romantismul tipice universului Bridgerton, Shonda Rhimes s-a ocupat personal de noul serial, reusind sa creeze o poveste care merge dincolo de rochii frumoase, coafuri aparent imposibile si romante cu nabadai — desi aceste ingrediente se regasesc din plin in „Regina Charlotte”. 

Serialul are substanta si o anume maturitate care este impachetata si livrata intr-un mod usor de digerat, vorbeste despre singuratate, despre boli mintale dar si despre urcusurile si coborasurile pe care oamenii le traiesc zilnic, cu tranzitii de la momente fericite la unele de criza. Aprofundeaza viata unor personaje cheie, oferind povesti de fundal pentru Regina Charlotte, Lady Danbury si Lady Violet Bridgerton pe care le veti urmari atat in versiunile deja cunoscute — la maturitate — dar si in versiunile lor din tinerete, jucate de alte actrite.

Asa cum au scris jurnalistii de la Variety, „Bridgerton era deja un fenomen. Insa era nevoie de „Queen Charlotte” pentru a debloca intregul potential al premisei.” Poate ca un aspect important este faptul ca Rhimes a optat sa creeze o noua poveste bazata pe romanele Juliei Quinn, una scrisa de scenaristi pe care i-a coordonat chiar ea – merita mentionat ca Rhimes este creatoarea unor hituri uriase precum „Anatomia lui Gray”, „Scandal” sau „How To Get Away with Murder”.

Referitor la noul sezon si la ceea ce pot astepta fanii de la acesta, Shonda Rhimes a declarat ca vor cunoaste o femeie care inca nu si-a castigat intreaga putere, spre deosebire de puterea absoluta pe care Regina Charlotte o detine in perioada in care se deruleaza actiunea din Bridgerton.

„Mi-a facut mare placere sa abordez povestea de dragoste dintre Charlotte si regele George. A fost fascinant. Si mi-am dorit sa arat oamenilor cum este o asemenea iubire, chiar daca publicul stie deja unde se ajunge ulterior. Acest lucru mi s-a parut o adevarata provocare. In plus, am vrut sa patrund in mintea lui Lady Danbury si sa inteleg cum s-a transformat ea in acea Lady Danbury pe care cu totii o cunoastem si o iubim. Si asta mi s-a parut captivant. Povestea lui Violet tine mai mult de perioada in care se desfasoara actiunea din serialul Bridgerton decat de trecut, dar evenimentele din trecut au influentat major ceea ce s-a petrecut in perioada respectiva.”, a declarat Shonda Rhimes, creatoarea, realizatoarea si producatoarea executiva a serialului. 

Centrat pe ascensiunea reginei Charlotte catre faima si putere, acest prolog al universului Bridgerton spune povestea casatoriei intre tanara regina si Regele George, care a dat nastere unei mari povesti de iubire, dar si unei schimbari in societate. Ea a dus la aparitia inaltei societati mostenite de personajele din Bridgerton. Pentru a nu crea confuzii, serialul mentioneaza inca dinaintea primului episod ca nu se doreste a fi o naratiune istorica, desi Regele George si Regina Charlotte au existat in realitate. 

In total, sunt sase episoade de cate o ora, pe ecran veti vedea deopotriva versiunile tinere ale personajelor dar si versiunile mature.

Pentru versiunile tinere, India Amarteifio o joaca pe Charlotte, Arsema Thomas o joaca pe Agatha Danbury, Connie Jenkins-Greig pe Violet iar frumuselul Corey Mylchreest pe Regele George.

Adjoa Andoh revine in rolul Lady Danbury, Ruth Gemmell in rolul Lady Violet Bridgerton si Golda Rosheuvel in rolul Reginei Charlotte. Lady Whistledown continua sa aiba si ea un rol in povestea, vocea ei ii apartine lui Julie Andrews.

Pe langa aceste personaje principale, cele doua roluri cheie ale seriei sunt jucate de Michelle Fairley (Printesa Augusta) si Sam Clemmett (Brimsley in tinerete) — in timp ce Hugh Sachs reia rolul lui Brimsley la maturitate.

Netflix ne-a pus la dispozitie cateva informatii din culisele seriei despre costume, coafuri si bijuterii. In total, au fost peste 1000 de costume, peste 1000 de peruci si mii de bijuterii care redau intr-un mod exagerat opulenta de la curtile regale ale secolului al XVIII-lea.

Costumele pentru „Regina Charlotte: O poveste Bridgerton” sunt semnate de Lyn Elizabeth Paolo si Laura Frecon. De palarii s-a ocupat Jennifer Lewis, de broderii Twan Lentjes iar bijuteriile au fost coordonate de Stephen Rogers.

In momente cheie din ambele cronologii, tanara Charlotte si regina Charlotte poarta exact aceleasi bijuterii pentru a sublinia evolutia monarhului. De exemplu, bijuteriile purtate de tanara Charlotte la incoronare, in episodul 3, sunt purtate mai tarziu si de regina Charlotte pentru portretul de familie din episodul 6.

Pe masura ce tanara Charlotte isi intra in rolul de regina, broderiile si bijuteriile pe care le poarta devin mai impunatoare si ies tot mai mult in evidenta. In momentul incoronarii, tinuta ei este deja extrem de impodobita, ceea ce arata ca este complet dedicata noului ei statut de regina.

Rochia de mireasa in stil frantuzesc purtata de tanara Charlotte a fost inspirata de tinuta finala a colectiei lui Zuhair Murad din toamna lui 2018. Au fost necesare peste 500.000 de impunsaturi de ac pentru a coase si broda manual aceasta rochie.

Pelerina rochiei de nunta este un mic omagiu adus celebrelor pelerine ale Oliviei Pope din serialul SCANDAL produs de Rhimes, la care a lucrat si costumiera Lyn Paolo. Pelerina a fost realizata din 18 piese brodate separat si are o lungime de aproximativ 3 m de la umar. A fost atat de grea, incat India Amarteifio a trebuit sa poarte un ham de fixare pe dedesubt.

Pentru designul tiarei nuptiale a tinerei Charlotte s-au folosit mai multe surse de inspiratie, printre care si o tiara „en tremblant”, ce a facut parte din tinuta care a inchis spectacolul de prezentare a colectiei de toamna 2019 al lui Elie Saab. Designul este abstract si nu seamana cu cele care apar de obicei in dramele de epoca. Bijutierul Stephen Rogers si designerul de palarii Jennifer Lewis au creat manual tiara nuptiala, folosind circa 1500 margele si 7 metri de sarma.

Costumele tanarului rege George au avut mai multe surse de inspiratie, printre care se numara tinute purtate de Timothée Chalamet, Prince si Mick Jagger.

Paleta de culori a costumelor lui George si Charlotte reflecta povestea lor de dragoste. Cand sunt impreuna si apropiati, culorile sunt similare si complementare. Acest lucru se poate vedea inca de la prima intalnire, in gradina, inainte de nunta, cand George poarta argintiu, iar Charlotte poarta o tinuta crem cu tuse argintii.

In total, tanara Charlotte are 80 de tinute pe care le imbraca pe parcursul serialului, la care se mai adauga si variatii ale lor, date, de exemplu, de schimbarea corsetelor. Recordul este stabilit in episodul al doilea cand poarta 27 de tinute. 

La randul ei, tanara Agatha Danbury are aproximativ 60 de costume, iar printesa Augusta are 30.

Numarul total de bijuterii folosite in serial este de ordinul miilor. Numai pentru regina Charlotte s-au folosit aproximativ 900 de bijuterii, din care 500 de tiare si coliere, restul fiind ornamente pentru peruci. Bijuteriile folosite exclusiv pentru perucile tuturor personajelor sunt de ordinul miilor, la care se adauga peste 500 de pene de strut utilizate numai pentru coafurile prezentate la baluri.

Bijutierul Stephen Rogers a realizat pentru tanara Charlotte o replica a celebrei bratari cu trei siruri de diamante a Mariei Antoinette, care poate fi vazuta pentru cateva momente la finalul episodului al doilea, atunci cand Charlotte aude din intamplare discutia dintre George si Printesa Augusta.

Pantofii pe care tanara Charlotte ii poarta la tinutele sale de casa sunt creati de Roger Vivier. Echipa de costume a trimis materialele la Vivier, iar ei au creat si livrat incaltamintea potrivita.

Costumul personajului Coral, camerista si prietena tinerei Agatha Danbury, are nuante de rosu de Burgundia, care se regasesc si in tinutele tuturor celor care fac parte din personalul familiei Danbury, dar si nuante de bleumarin. Acest lucru indica faptul ca Lady Danbury nu a ales inca aceste nuante pentru ea insasi.

Costumele printesei Augusta reproduc cel mai corect perioada istorica in care se desfasoara naratiunea serialului pentru a sublinia ca acest personaj este unul mai traditional. Inspiratia pentru tinutele Augustei a fost Glenn Close in rolul Marchizei de Merteuil din filmul „Legaturi Periculoase” din 1988.

Pentru fiecare dintre costumele printesei Augusta a fost creat cate un set complet de bijuterii ce continea si cate o tiara, bogat in perle, care sunt mai traditionale. La fiecare tinuta are si cate un evantai realizat la comanda, cu culori si ornamente asortate cu rochia.

Uniformele pentru personalul palatului Kew includ motive florale, de la florile delicate brodate pe costumele lui Reynolds si pana la sorturile cameristelor, brodate si ele cu floricele. Acest lucru ilustreaza pasiunea tanarului rege George pentru gradinarit si agricultura. Motivul floral contrasteaza flagrant cu tonurile de rosu de Burgundia si auriu ale casei Buckingham.

Pentru crearea perucilor, membrii echipei responsabile de coafura si machiaj au folosit atat tehnici moderne, cat si tehnici autentice din perioada respectiva. 

Acestia au construit in interiorul perucilor schelete de sarma care sa mentina forma, la fel cum se proceda si in secolul al XVIII-lea. De asemenea, au folosit bigudiuri de lemn de diferite dimensiuni pentru a crea bucle si texturi diferite, dupa care, pentru ca forma sa se pastreze, au introdus perucile in cuptoare speciale. 

In medie, a fost nevoie de cate 150 de bigudiuri de lemn pentru fiecare peruca, iar in cazul perucilor cu bucle stranse, s-a ajuns chiar si pana la 200 de bigudiuri. Prinderea bigudiurilor pentru o singura peruca putea dura pana la opt ore.

La inceput, coafurile tinerei Charlotte sunt foarte simple, dar, pe parcursul serialului, devin tot mai complexe si mai inalte, subliniind evolutia personajului in directia cunoscutelor peruci extrem de voluminoase ale reginei Charlotte. Peruca purtata de tanara Charlotte la balul din episodul 3 marcheaza inceputul evolutiei catre perucile mai voluminoase.

Pentru realizarea unei singure peruci purtate de regina Charlotte la maturitate a fost nevoie de aproximativ 10 zile. Pe parcursul serialului, personajul poarta 15 peruci noi. 

Turbanele purtate peste noapte de Regina Charlotte sunt inspirate de personajul Norma Desmond din filmul „Bulevardul Amurgului” din 1950. Multe dintre bonetele colorate ale tinerei Charlotte anticipeaza aparitia turbanelor.

Perucile reginei Charlotte contin tot felul de detalii ascunse amuzante. Peruca din episodul al treilea, pe care aceasta o poarta de Craciun a fost poreclita de echipa „peruca Craciun fericit” si are forma unui pom de Craciun, aceasta traditie de sarbatori fiind introdusa in Anglia de catre adevarata regina Charlotte. Cand in ultimul episod regina le vorbeste copiilor ei despre nevoia de urmasi, peruca ei este impodobita cu orhidee, care simbolizeaza fertilitatea.

Peruca din episodul 5 purtata de regina Charlotte la opera este cea mai inalta din intregul serial, iar confectionarea ei a durat cel mai mult. Cele 180 de bucle separate din partea din spate au fost confectionate manual pe parcursul a doua luni, fiecare in parte, fiind apoi prinse de scheletul din sarma al perucii. Peruca a fost compusa din trei piese separate, care au fost imbinate direct pe capul Goldei Rosheuvel de catre doua persoane. Intreaga peruca este strabatuta de fire de argint si impodobita cu doi mici porumbei, care, in acest caz, simbolizeaza singuratatea reginei.

Cea mai grea peruca purtata de regina Charlotte masoara aproximativ 70 cm si este compusa din nu mai putin de 220 de funde. Acest design este un omagiu adus specialistului in coafura si machiaj distins cu premiul Emmy Marc Pilcher, care a lucrat la primul sezon din Bridgerton si care a murit in 2021. Nic Collins si-a dorit o peruca asemanatoare, de culoare alba, impodobita cu funde create de Marc.

Pentru intregul serial, echipa a creat peste o mie de peruci. 

Citește în continuare