Skip to content

Desenele realizate de Regele Charles in copilarie vor fi scoase la licitatie. Printre figurile reprezentate se numara parintii lui, Regina Elisabeta si Printul Philip. Charles este unul dintre cei mai bine vanduti artisti britanici in viata.

In copilarie, Regele Charles al III-lea obisnuia sa-si ocupe timpul cu activitatile specifice varstei: desene si mici experimente artistice prin care se straduia sa reprezinte lucrurile dragi din jur. Printre subiectele lui preferate se numara pasari, iepuri dar si portretele parintilor sai, realizate cand avea varsta de 5 si 6 ani. In prezent, desenele ar putea strange cateva mii de euro in cadrul unei licitatii de arta. 

Casa de licitatii Hansons Auctioneers din Londra urmeaza sa puna in vanzare pe 16 iunie doua desene realizate in copilarie de catre Regele Charles. Unul dintre ele este portretul mamei sale, fostul monarh, Regina Elisabeta a II-a, iar celalalt desen il reprezinta pe tatal sau, Printul Philip. Pe langa portrete, micul print a schitat si cuvintele „mummy” (mamica) si „papa” (tata). 

Cele doua desene ar putea ajunge la un pret cuprins intre 6.000 si 14.000, insa estimarea ar putea fi depasita in functie de ofertele participantilor. Portretele fac parte din colectia lui Henry Ramsay Maule, autor, jurnalist si corespondent regal. 

Portretul Reginei Elisabeta a II-a o reprezinta cu o rochie galbena cu linii rosii, manusi si poseta violet si bijuterii rosii. Probabil ca micul Charles ar fi fost inspirat de tinutele elegante purtate de regina la evenimentele oficiale si banchetele de stat. 

In ceea ce priveste reprezentarea Printului Philip, Charles l-a desenat purtand un costum gri, o camasa alba si un papion gri.

Din colectia lui Maule mai fac parte alte 10 desene realizate de rege, scrisori regale, fotografii de familie, felicitari de Craciun si un manuscris al unui meniu din 1937 de la Palatul Buckingham. Autorul a colectionat aceste obiecte intre 1950 si 1970.

Despre licitatie, Charles Hanson, proprietarul Hansons Auctioneers a declarat ca „are la baza o colectie extraordinar de emotionanta. Desenele sensibile din copilarie si fotografiile emotionante amintesc ca dincolo de toate imaginile fastuoase si de sarcinile, familia regala pretuieste momentele obisnuite, zilnice, ale vietii de familie. Folosind hartia si creionul, fiecare copil reprezinta pentru prima data familia sa iar regele nostru nu este un caz diferit.”

Afinitatile artistice ale Regelui Charles au fost dezvoltate ulterior in perioada maturitatii cand a inceput sa picteze compozitii si peisaje complexe in acuarela. Ulterior a vandut o parte dintre lucrarile sale pentru o suma totala de peste 2,5 milioane de euro, fiind unul dintre cei mai bine vanduti artisti in viata din Marea Britanie.

De asemenea, la inceputul lui 2022, regele Charles a comandat o serie de portrete a 7 supravietuitori ai Holocaustului. Monarhul a angajat 7 artisti care sa realizeze picturile, acestea fiind dezvaluite ulterior in cadrul unei expozitii desfasurate la Palatul Buckingham.

Citește în continuare