Skip to content

(interviu) Alexandru Nagy, regizorul noului spectacol Revulutia de la Opera Romana. Actor in serialul Vlad si Moon Hotel Kabul „Am facut intotdeauna lucruri putin mai extreme, pentru ca mi-a placut sa fie memorabile. E ceva care ramane”

In aceste zile la Opera Nationala din Bucuresti a avut premiera spectacolul Revulutia, un diptic format din baletul ,,La Piata” de Mihail Jora si opera ,,Revulutia” de Adrian Iorgulescu, care este si prima productie de Opera si Balet realizata din materiale reciclate.

Spectacolul regizat de Alexandru Nagy si coregrafia Sandrei Mavhima, in scenografia Andreei Koch utilizeaza mijloace moderne de punere in scena precum videomapping si proiectie. La pupitrul dirijoral se afla Maestrul Cristian Mandeal.

Spectacolul isi propune sa fie o calatorie in timp prin cei 33 de ani care au trecut de la Revolutia din 1989. Pornind de la ideea ca Revulutia se intampla mereu in Piata, regizorul Alexandru Nagy si coregrafa Sandra Mavhima au unit cele doua lumi intr-un univers care ne pune fata in fata cu propria istorie.

Alexandru Nagy, regizorul acestui spectaccol este si noul regizor artistic al Operei. E actor la baza si are un master in regie de teatru, facut la Londra, si unul in muzica si se pregateste de doctorat cu o lucrare despre metoda de lucru pentru artistul de Opera.

E un tanar foarte motivat care s-a exprimat pana acum si in actorie si in regie de teatru si in regie de Opera, e unul dintre tinerii care poate schimba fata unei zone importante din cultura romana, cu ambitia si inteligenta lui, dar si cu uriasa putere de munca.

Daca fotografia de deschidere va arata un chip care vi se pare cunoscut, sa stiti ca Alexandru Nagy a fost cersetorul savant din serialul Vlad la ProTv, de altfel a fost nominalizat la premiile Gopo in 2019 pentru cel mai bun actor secundar pentru rolul Mitu din “Moon Hotel Kabul”.

Urban.ro a stat de vorba cu Alexandru Nagy despre noul spectacol de la Opera Romana, dar si despre proiectele lui.

De obicei publicul care merge la Opera se asteapta sa vada spectacole cu crinolina, cu peruci. Verdi, Puccini. Tu faci acum un spectacol modern despre revolutie – Revulutia. Nu e riscant pentru numarul de spectatori posibili?

Nu e riscant. E riscant sa ai impresia ca vom compara Aida sau Tosca sau Manon Lescaut cu o opera romaneasca contemporana sau cu o lucrare interbelica, primul balet din istoria Romaniei, compus de Mihail Jora si opera aceasta intr-un act de Adrian Iorgulescu.

La muzici noi avem montari noi si mi se pare esential sa avem spectacole cu mai multa muzica romaneasca. Avem o gramada de compozitori si o gramada de opere si balete din toate perioadele contemporane romanesti, dar nu se regasesc in spectacole.

Au inceput spectatorii sa fie obisnuiti sa experimenteze si acest gen de spectacol?

Pe noi ne intereseaza publicul nou, care nu a venit niciodata la Opera. Ne intereseaza cei care intra prima data in sala de spectacol, la Opera, cei care ar fi interesati sau atrasi de zona de experiment sau de video mapping sau de reciclare sau de toate curentele pe care le propunem in spectacolele astea.

Noi nu trebuie sa facem rabat de la inovatie si de la ultimele trenduri in materie de artele spectacolului ca, vezi Doamne, sa nu deranjam un public deja existent. Publicul deja existent noi il avem fidelizat, el ramane pe viata. De obicei, cine vine si ramane in public la opera vine pana cand ajunge la  pensie. Avem seniori care vin si de 50 ani constant la opera. Si atunci noi nu ne ingrijoram pentru ei.

Dar visam opera pentru oameni care n-au fost niciodata sau care ajung prima data si vrem sa aiba o experienta cat mai placuta. Pentru ca acest spectacol dureaza doua ore, nu patru, nu are trei sase pauze si asa mai departe.

E gandit pentru publicul de acum.

Dupa jumatate de ora opera, dupa jumatate de ora de balet, ai pauza 15-20 de minute, te duci si bei prosecco, fumezi o tigara si te intorci pentru inca o ora si zece. Adica este foarte ergonomic din punctul asta de vedere si e clar ca experienta e placuta.

Dar sunt in continuare si programele, sa le numim, clasice.

Sigur. E loc pentru toate si Opera Nationala ca institutie, prima scena lirica a tarii, are responsabilitatea, sa ofere de toate pentru toti. Adica e si Wagner, este si Enescu, este si Livia Teodorescu, Mihail Jora.

E un teatru care are peste 38 de titluri in repertoriu, ceea ce este unic in Romania si din ce in ce mai rar in Europa, unde s-a renuntat la aceasta traditie a repertoriului necesar.

(Imagini din spectacolul Revulutia)

Tu vii  dintr-o familie de artisti lirici si esti unul dintre tinerii care au experienta in actorie, studii in muzica, esti tenor, dar si studii in regia spectacolului. Cum te-au atras ai tai catre opera? Pun aceasta intrebare ca sa intelegem cum putem sa facem cu proprii copii.

Pai n-aveam incotro, pentru ca ai mei fiind divortati, mama nu avea cu cine sa ma lase acasa si ma ducea la repetitii. La Opera se repeta ziua si seara se joaca mereu, de luni pana duminica. E ca la fabrica, ca la uzinele Dacia. Si atunci, cum terminam cu scoala, mama fugea din repetitia de dimineata si ma lua cu ea sa-mi fac temele. Apoi mergeam acasa si abia dupa aceea mama se reintorcea la spectacol. Voiam sa vin si la spectacol, percepeam asta ca o forma de recompensa. Pentru ca repetitiile erau tehnice si nu erau la fel de interesante ca spectacolele.

Dar tu ai inceput in meseria asta pe calea grea. Ai fost asistent de regie la Horatiu Malaele, la Victor Ioan Frunza…

Da, am inceput ca asistent la 20 de ani, la unul dintre cei mai mari regizori si am avut niste intalniri exceptionale intalnirea cu Horatiu Malaele, intalnirea cu Victor Ioan Frunza. Dupa aceea, profesorul meu de la Londra, Anthony Clark, fondator de teatru, dramaturg, regizor si profesor extraordinar, la care am invatat arta regiei de teatru. Am si un master in regie de teatru la Londra, dupa care m-am intors la intalnirea cu cea care mi-a deschis zona asta lirica si mi-a dat curaj sa imi gasesc vocea de tenor. Silvia Voinea, maestra mea de la Conservator, cu care studiez de cinci ani de zile in cel de-al doilea master.

Dar n-am fost un copil constiincios, nu mi-a placut deloc scoala si am facut teatrul ca sa pot sa evadez de la ore. S-a intamplat de la 11 ani, cand am regizat primul spectacol cu colegii mei, ca sa putem pleca de la ore si dupa aceea uite ca viata s-a intors impotriva mea si am facut mai multa scoala decat mi-as fi dorit.

Pentru spectacolul pe care-l regizezi acum la Opera de ce ai ales tema revolutiei? Pentru ca tu erai nenascut inca la momentul revolutiei din 1989. In acest moment avem pe piata Libertate filmul lui Tudor Giurgiu, care este despre un incident de la Revolutie in Sibiu, avem Spy/Master la HBO  care e cu Pacepa, comunism. Deci e cumva un trend.

Da, pare ca e ceea ce se numeste reciclare. In muzica nu vezi ca avem numai piese vechi reciclate? E un trend global al reciclarii si vorbim si de reciclare artistica.

Iei un monitor care era la groapa, ii scoti tubul si pui un mesh pentru video mapping si il transformi in obiect de arta. Te reinventezi sau il reciclezi. Practic reciclare la cel mai inalt cuvant, in cel mai inalt nivel.

Cat priveste tema revolutiei, mi s-a propus o lucrare care se numeste Revulutia si l-am pus intr-un cupaj, diptic, cum zicem noi in teatru, care se numeste La piata. Unde se intampla revolutiile? La piata. A venit firesc.

Plus ca eu am o pasiune, pentru perioada respectiva, pentru diversitatea mare pe care am mai explorat-o  intr-un spectacol pe care l-am montat la Teatrul Dramaturgilor Romani in 2018 si care se numea Fapte bune si in care analizam o gasca de profitori care, dupa Revolutie, s-au imbogatit peste noapte.

Imi place mult, e o zona frumoasa si vreau sa o explorez. Am fost crescut de bunici si am simtit foarte bine pulsiunea asta retrograda a nostalgiei comuniste.

Un tanar  atat de destept si de educat si cu exprimari in multe zone artistice, acasa ce muzica asculta?

Ascult ceea ce se numeste offRadio, care e un radio grecesc pe care l-am ascultat prima data acum 5-6 ani. Cred ca este cel mai bun radio online de pe planeta. Poate sunt si altele. Eu asta ascult acasa.

Nu prea ascult opera. Ascult foarte mult la serviciu, ca sa zic asa, dupa 12 ore de muzica si de repetitie care nu e o linie cursiva lunga dintr-o muzica, pentru ca repeta anumite pasaje pana la epuizare. Si cateodata am cosmaruri noaptea, aud diferite pasaje muzicale.

Mi-am dat seama ca publicul larg te stie, nu ca regizor de teatru sau de opera, ci ca actor din rolul cersetorului intelectual din serialul Vlad. Mai mergi la castinguri?

Da. Sigur, dar in zona asta am mai multe roluri facute si toate sunt foarte interesante, inclusiv rolul din Moon Hotel Kabul, unde joc un copil cu sindrom. Mai am o aparitie #dogpoopgirl al lui Andrei Hutuleac, care e pe Hbo Max.

Am o pasiune pentru ele si le fac o deosebita placere, pentru ca nebunii astia care sunt in strada, care provoaca asa o mica panica cand se indreapta spre tine, pentru ca vezi in ochii lor o sclipire a nebuniei, ei sunt foarte ofertanti.

La castinguri incerc sa ma duc inclusiv imbracat in ceva ce cred ca ar putea fi  costumul personajului. Sunt atent la detalii, cand filmam personajul din Vlad, eu aveam si niste lucrari la dinti si mi le-am amanat ca sa raman fara cei din fata.

Am facut intodeauna niste lucruri putin mai extreme, pentru ca mi-a placut sa fac un personaj memorabil, pentru ca e important ce ramane, filmul poate fi vazut ani de zile dupa aceea si as vrea ca munca mea sa fie in cea mai buna versiune a personajului pe care pot eu sa o ofer.

Citește în continuare