Skip to content

Galerie foto. „Succession”, „The Bear” si „Beef” au dominat  premiile Emmy de noaptea trecuta. „Succession” si „The Bear” au fost la egalitate cu sase victorii fiecare, iar „Beef” le-a urmat indeaproape cu cinci trofee. Carmen Pepelea, producator Wednesday, a fost invitata la ceremonie

 

Cea de-a 75-a editie a Premiilor Emmy a adus multiple omagii unor emisiuni de succes din trecut, dar si din prezent. Distributiile unor seriale precum „Cheers”, „The Sopranos”, „Ally McBeal”, „Martin” s-au reunit pentru aceasta seara, in timp ce fosti membri ai distributiei unor emisiuni precum „Grey’s Anatomy” si comedia mereu ignorata de Emmy „It’s Always Sunny in Philadelphia” au urcat pe scena pentru a inmana premii.

Dame Joan Collins, in varsta de 90 de ani, a urcat si ea pe scena pentru a inmana un premiu, amintind de glamourul serialului Dinastia, unul dintre cele mai premiate la Emmy’s. Ea a venit la ceremonie insotita de sotul Percy Gibson, in varsta de 58 de ani.

„Succession” a castigat premiul pentru cel mai bun serial dramatic, iar vedetele Kieran Culkin (actor principal intr-o drama), Sarah Snook (actrita principala intr-o drama) si Matthew Macfadyen (actor secundar intr-o drama) au fost premiati fiecare.Scenaristul si creatorul Jesse Armstrong si regizorul Mark Mylod au castigat fiecare pentru episodul „Connor’s Wedding”, in care moare Logan Royco, CEO al Waystar Royco. De asemenea, serialul a castigat premiul pentru serial dramatic remarcabil.

„The Bear” a castigat premiul pentru comedie remarcabila pentru primul sau sezon, iar Jeremy Allen White (actor principal intr-o comedie), Ayo Edebiri (actrita principala intr-o comedie) si Ebon Moss-Bachrach (actor secundar intr-o comedie) au luat premii. Creatorul Christopher Storer a castigat, de asemenea, pentru scenariu si regie.

„Beef” a castigat premiul pentru serial limitat remarcabil. Protagonistii sai, Steven Yeun (actor principal) si Ali Wong (actrita principala) au fost premiati, iar creatorul Lee Sung Jin a obtinut distinctii pentru scenariu si regie.

HBO a condus detasat in randul tuturor retelelor cu un trio de seriale de succes, „Succession”, „The Last of Us” si „The White Lotus”. Ultimul sezon al dramei familiei Roy a fost in fruntea tuturor emisiunilor, cu 27 de nominalizari, urmat de adaptarea HBO a popularului joc video despre apocalipsa zombi, cu 24 de nominalizari, si de sezonul 2 al serialului de cosmaruri de vacanta al lui Mike White, cu 23 de nominalizari.

La ceremonie a participat si producatorul roman Carmen Pepelea, nominalizata cu echipa de productie a serialului Wednesday.

Tinuta lui Carmen Pepelea a fost creata de Amir Dobos si manufacturata la M. Marquise, Incaltaminte: Ginissima Shoes, Hairstyling George Soare (Tribute), Machiaj Paulina Buldumea, Bijuterii oferite de Kultho Forever Diamonds

Iata lista completa a castigatorilor. Mai jos gasiti o galerie foto de pe covorul rosu

Drama Series

“Succession”

Comedy Series

“The Bear”

Limited Series

“Beef”

Lead Actor in a Drama Series

Kieran Culkin (“Succession”)

Lead Actress in a Drama Series

Sarah Snook (“Succession”) 

Lead Actor in a Comedy Series

Jeremy Allen White (“The Bear”) 

Lead Actress in a Comedy Series

Quinta Brunson (“Abbott Elementary”)

Lead Actor in a Limited Series or Movie

Steven Yeun (“Beef”) 

Lead Actress in a Limited Series or Movie

Ali Wong (“Beef”) 

Supporting Actor in a Comedy Series

Ebon Moss-Bachrach (“The Bear”)

Supporting Actress in a Comedy Series

Ayo Edebiri (“The Bear”)

Supporting Actor in a Drama Series

Matthew Macfadyen (“Succession”)

Supporting Actress in a Drama Series

Jennifer Coolidge (“The White Lotus”)

Supporting Actor in a Limited Series or Movie

Paul Walter Hauser (“Black Bird”)

Supporting Actress in a Limited Series or Movie

Niecy Nash-Betts (“Dahmer – Monster: The Jeffrey Dahmer Story”)

Writing For A Comedy Series

“The Bear“ • System • FX • FX Productions
Christopher Storer, Written by

Writing For A Drama Series

“Succession” • Connor’s Wedding • HBO Max • HBO in association with Project Zeus, Hyberobject Industries, Gary Sanchez Productions and Hot Seat Productions
Jesse Armstrong, Written by

Writing For A Limited Or Anthology Series Or Movie

“Beef” • The Birds Don’t Sing, They Screech In Pain • Netflix • A Netflix Series / An A24 Production
Lee Sung Jin, Written by

Directing For A Comedy Series

“The Bear“ • Review • FX • FX Productions, Directed by Christopher Storer

Directing For A Drama Series

“Succession” • Connor’s Wedding • HBO Max • HBO in association with Project Zeus, Hyberobject Industries, Gary Sanchez Productions and Hot Seat Productions, Directed by Mark Mylod

Directing For A Limited Or Anthology Series Or Movie

“Beef” • Figures Of Light • Netflix • A Netflix Series / An A24 Production, Directed by Lee Sung Jin

Citește în continuare