Skip to content

Gazda. Madalina Paval si Alexei Turcan au la Teatrelli un spectacol cu muzici si povesti din spatele crearii lor. Reprezentatiile sunt pe 31 ianuarie si 1 februarie

:

Muzica si povestile se intalnesc la Teatrelli intr-un nou concept de spectacol sonor, creat de Madalina Paval si Alexei Turcan, impreuna cu alti 10 muzicieni talentati.

Spectacolul GAZDA propune publiicului o experienta interativa si imersiva de a se bucura de muzica:–umar langa umar cu artistii raspanditi prin sala transformata intr-o sufragerie care sunt pregatiti sa daruiasca povesti din culisele creatiei. Premiera spectacolului va avea loc pe 31 ianuarie si 1 februarie, de la ora 19:00. Biletele sunt disponibile online, pe: https://eventbook.ro/theater/bilete-gazda?hall=teatrelli

Inspirati de atmosfera intima a serilor petrecute intre prieteni, in sufragerii elegante sau la tara, in sura, Madalina Paval si Alexei Turcan si-au dorit sa aduca un strop din aceasta stare in cotidian – in spatiul urban si in viata noastra derulata in viteza. Au adunat cele mai frumoase povesti despre ei si despre lucrurile care ii inspira si au pus la cale un eveniment care aduna publicul printre muzicieni si strange muzicienii in randul publicului.

Imbinand texturi din lumea clasica cu dinamica de dans si forta tribala a bandului alternativ, muzica lor le oglindeste radacinile bucovinene, moldovenesti, sud-dunarene si balcanice. Spectacolul reuneste deopotriva cantece noi si piese deja consacrate, prezentate intr-o lumina cu totul noua.  

Pentru a construi universul GAZDA, artistii au lucrat cu scenografa Alina Petrovschi si lighting designer-ul Alin Popa. Printre muzicienii pe care spectatorii ii vor asculta live pe 31 ianuarie si 1 februarie se numara: Philip Goron (tobe/ percutie), Alex Corlan (bass), Lucian Naste (chitara), Ioana Turcu (flaut), Alice Hristudor (harpa), Diana Ciudin (vioara), Sarah Andreescu (vioara), Mihail Grigore (violoncel/ voce) si Razvan Florescu (vibrafon).

Madalina Paval activeaza deja de 10 ani pe scena muzicii alternative. Tot atunci s-a mutat in  Bucuresti unde a studiat la Universitatea de Muzica. Si-a adus cu ea povestile si radacinile bucovinene.

Primul proiect in care le-a dat viata a fost alaturi de trupa Subcarpati, impreuna cu care a cantat timp de 3 ani. Albumul  ei de debut, Oamenii se fac dor (2019), a fost o colectie de 7 cantece reinterpretate din folclorul nostru. A urmat apoi scurtmetrajul „Iesi, Soare!”, care a anuntat formula de orchestra, cu cei 12 muzicieni care i s-au alaturat. Din 2020 incepe o stransa colaborare cu studioul Unda Recording, iar in  2021 a compus, impreuna cu Alexei Turcan, tema principala a melodiei  de pe coloana sonora a documentarului Romania Salbatica. Tot impreuna cu Alexei a pus bazele unei formule de performance care se numeste Madalina Paval Orchestra. Muzica lor a ajuns in toata tara – la festivaluri mici si mari, in piete, in paduri, biserici si concepte create special de ei.

Compozitor, producator si multi-instrumentist roman, Alexei Turcan este cunoscut pentru coloana sonora a aclamatului documentar Romania salbatica, pentru care a primit premiul Gopo pentru cea mai buna coloana sonora originala in 2022.

Nascut in Republica Moldova, a studiat acordeonul si s-a mutat in Romania in anii adolescentei. A fost membru al trupei Travka – una dintre cele mai influente trupe alternative din Romania.  Ca interpret, producator sau aranjor a colaborat cu Madalina Paval, Lucia, Alexandrina, Golan, Muse Quartet si multe alte proiecte. In ultimii 10 ani s-a remarcat ca autor de coloane sonore originale pentru spectacole de teatru, productii cinematografice sau instalatii imersive.

Foto Sabina Costinel

Citește în continuare