Skip to content

Filmul ”Titanic”, regizat de James Cameron, poate fi vizionat de astazi in varianta 4K pe Disney+. E un film legendar care trebuie revazut din perspectiva evolutiei sociale din ultimii 30 de ani

Filmul ”Titanic”, regizat de James Cameron, poate fi vizionat de astazi in varianta 4K pe Disney+.

Cu o distributie din care fac parte castigatorii premiului Oscar® Leonardo DiCaprio si Kate Winslet, filmul prezinta o poveste de dragoste epica, plina de actiune, ce se desfasoara in contextul calatoriei inaugurale a celei mai mari nave aflate in functiune la acel moment.

„Titanic” a castigat un numar record de 11 premii Oscar®, printre care: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cea mai buna cinematografie, Cel mai bun montaj, Cea mai buna regie artistica si scenografie, Cel mai bun design vestimentar, Cea mai buna coloana sonora originala dramatica, Cel mai bun cantec original, Cel mai bun sunet, Cel mai bun montaj al efectelor sonore si Cele mai bune efecte vizuale. La lansarea sa initiala, in 1997, filmul a devenit numarul 1 in box office-ul mondial din toate timpurile.

„Titanic” a schimbat cursul istoriei cinematografiei si a devenit filmul definitoriu al unei intregi generatii. Aceasta poveste de dragoste emotionanta, plina de situatii dramatice, a devenit memorabila nu doar pentru povestea sa emotionanta, ci si pentru interpretarile superbe ale lui Leonardo DiCaprio si Kate Winslet si pentru efectele speciale uluitoare care au facut ca scufundarea asa-numitei nave a viselor sa fie incredibil de realista. Nasterea iubirii si pasiunea interzisa vorbesc fiecarei inimi, in timp ce inevitabilitatea si dimensiunea tragediei starneste lacrimile tuturor. Nu este de mirare ca aceasta epopee extraordinara – apreciata de public si de critici deopotriva – a doborat toate recordurile de incasari, fiind primul film din istorie care a castigat mai mult de un miliard de dolari.

La scurt timp dupa lansare, „Titanic” a devenit un adevarat fenomen cultural, iar momentele sale emblematice au ramas pentru totdeauna intiparite in mintea publicului.

Scena cu mana extaziata pe geamul aburit al unei masini in timpul unei iubiri pasionale, imbratisarea de la prora celui mai luxos pachebot al epocii; dezastrul incredibil de spectaculos recreat care a scufundat visele indragostitilor si multe altele.

„Titanic” ne aminteste de partea umana a celui mai faimos accident din istoria omenirii. El prezinta in mod emotionant frumusetea pura a relatiei dintre Jack si Rose, pe care nici conventiile sociale, nici forta salbatica a naturii nu au putut sa o destrame. Aceasta aventura romantica nu poate fi pur si simplu uitata. De aceea, „Titanic” a capatat rapid o viata proprie, lansandu-i pe DiCaprio si Winslet in stratosfera celebritatilor si deschizand cariere pline de premii si onoruri pentru vedetele de la Hollywood.

Regizorul James Cameron explica puterea filmului prin faptul ca „Titanic nu este doar o poveste de avertizare – un mit, o parabola, o metafora pentru raul uman. Este, de asemenea, o poveste despre credinta, curaj, sacrificiu si, mai presus de toate, dragoste”.

Totodata, cei pasionati de aceasta poveste pot viziona documentarul National Geographic Titanic dupa 20 de ani cu James Cameron (2017) disponibil pe Disney+, in care regizorul analizeaza deciziile cheie pe care le-a luat in crearea emblematicului Titanic.

Citește în continuare