Skip to content

„Un simple accident” al regizorului Iranian Jafar Panahi e castigatorul Palme D’or la Cannes 2025. Regizorul, arestat de 2 ori de autoritatile iraniene, a transmis un mesaj pentru  pace si libertatea deciziilor

Regizorul iranian Jafar Panahi a castigat, sambata, Palme d’Or cu „Un simple accident”, la cea de-a 78-a editie a Festivalului de Film de la Cannes. Premiul a fost prezentat de Cate Blanchett. Un film uluitor in care un accident banal devine o poveste extraordinara. „Cel mai important lucru in acest moment este tara noastra si libertatea tarii noastre. Nu trebuie sa ni se spuna ce haine sa purtam, ce sa nu spunem, ce sa nu facem”, a declarat cineastul la finalul unui lung discurs.

Examinand tentatia fostilor detinuti de a se razbuna pe tortionarii lor, regizorul ofera o poveste morala si un atac frontal la adresa Republicii Islamice. Lansarea filmului ]n cinematografe este programata pentru 10 septembrie.

Acest regizor disident se afla de 15 ani in arest la domiciliu in Iran, unde a fost inchis de doua ori si i s-a interzis sa filmeze.

Marele Premiu al Festivalului de Film de la Cannes 2025 a fost acordat filmului „Sentimental Value” al regizorului norvegian Joachim Trier. Dupa „Julie (en 12 chapitres)”, regizorul se reuneste cu actrita Renate Reinsve pentru un studiu despre dragoste si durere, succes profesional, sinucidere si paternitate ratata.

Actrita franceza Nadia Melliti a castigat premiul pentru Cea mai buna actrita la Cannes. Daniel Auteuil i-a acordat premiul pentru rolul din „La Petite dernière” de Hafsia Herzi. Melliti este o debutanta in lumea cinematografiei.

Adaptarea libera a primului roman autobiografic al Fatimei Daas, filmul este o relatare discreta a emanciparii sexuale si emotionale a unei tinere musulmane gay care traieste in suburbii.

Premiul pentru Cel mai bun regizor a fost acordat filmului „L’Agent secret”, de Kleber Mendonça Filho. „Cinematografia a fost cea care a forjat caracterul acestui film”, a declarat cineastul pe scena.

Acesta este cel de-al doilea premiu acordat filmului la ceremonie. Actorul sau principal, Wagner Moura, a castigat premiul pentru Cel mai bun actor pentru rolul sau de om urmarit in acest thriller care se petrece in anii 1970, in plina dictatura militara.

Robert De Niro, legendarul actor american in varsta de 81 de ani, a primit un Palme d’Or onorific de la „protejatul” sau Leonardo DiCaprio in deschiderea Festivalului. 

Denzel Washington a primit aceeasi distinctie suprema luni, in paralel cu proiectia noului film al lui Spike Lee.

Iata Palmaresul acestei editii a Festivalului De Film de la Cannes

Palme d’Or – „Un simplu accident” de Jafar Panahi 

Grand Prix a fost acordat filmului „Sentimental Value” de Joachim Trier

Premiul Juriului a fost acordat ex-aequo pentru: „Sirat” de Oliver Laxe si „Sound of Falling” de Mascha Schilinski

Premiul de interpretare feminina i-a revenit actritei franceze Nadia Melliti pentru rolul din „La Petite dernière”

Premiul pentru regie i-a fost acordat lui Kleber Mendonça Filho pentru filmul „L’Agent secret”

Premiul de interpretare masculina i-a revenit actorului brazilian Wagner Moura

Premiul pentru scenariu a fost acordat filmului „Jeunes mères” de Jean-Pierre si Luc Dardenne

Caméra d’or – „The President’s Cake” de Hasan Hadi 

Mentiunea speciala Caméra d’or –  „My Father’s Shadow” de Akinola Davies Jr.

Palme d’Or pentru scurtmetraj – „I’m Glad You’re Dead Now” de Tawfeek Barhom

Queer Palm – „La Petite dernière”

Citește în continuare