In secolul al XX-lea, istoria artei era impartita printr-o succesiune de „isme” – cubism, suprarealism, expresionism abstract, minimalism – fiecare dintre ele insotite de manifeste, rupturi estetice si declaratii programatice. Odata cu anii ’70, acest ritm al avangardelor s-a estompat, iar in ultimele decenii etichetele de tip „-ism” au devenit rare. 

Cu toate acestea, tendintele artistice nu au disparut in intregime, in schimb s-au regrupat in jurul unor intrebari despre rolul artei in societate, despre noile tehnologii, despre mutatiile geopolitice si economice. Termenul „miscare artistica” a fost adesea inlocuit de cel de „orientare” sau „formare conceptuala”, mai flexibila si mai permeabila la diversitatea practicilor existente.

Ceea ce defineste arta creata in primul sfert al secolului al XXI-lea este o pluralitate de medii si tehnici. In egala masura isi revendica radacini in pictura, in tesaturi si mestesuguri traditionale, dar si in instrumente digitale, inteligenta artificiala sau blockchain.

Proiectele variaza de la spectacole produse cu bugete uriase pana la gesturi efemere, de tip “do-it-yourself”. Comunicarea instantanee si circulatia imaginilor au schimbat nu doar influentele, ci si ritmul de receptare: un artist poate raspunde astazi simultan traditiilor locale si fluxurilor vizuale globale.

Mai jos va prezentam miscarile definitorii ale secolului actual, identificate de expertii celebrei publicatii ArtNews, la care adaugam contextul local si va oferim exemple de artisti romani care se inscriu in acest context, unii dintre ei cu impact la nivel global.

Arta bazata pe cercetare a transformat expozitiile in arhive.

Un fenomen central al ultimelor doua decenii este expansiunea artei bazate pe cercetare. Instalatii sub forma de harti mentale, sali de lectura, vitrine cu documente, eseuri filmate sau arhive temporare populeaza majoritatea bienalelor si muzeelor. A fost supranumita adesea „arta bienalelor”, pentru ca isi gaseste spatiul preferat de prezentare in marile expozitii internationale.

Artistii isi asuma rolul de academicieni, jurnalisti sau cercetatori pentru a pune sub semnul intrebarii naratiunile care au dominat pana acum istoria artei. Claire Bishop a observat ca aceasta orientare apare pe fondul neincrederii in autoritatea stiintifica si institutionala, intr-un moment in care internetul ofera acces nelimitat la informatii si incurajeaza fiecare individ sa-si construiasca propria versiune de adevar.

In Romania, unul dintre numele centrale pentru aceasta directie este Lia Perjovschi, care a fondat Arhiva de Arta Contemporana si Centrul pentru Analiza Artei, institutii ce functioneaza de peste trei decenii ca un organism viu de documentare si pedagogie vizuala. Expozitiile sale, prezentate atat in tara cat si international, sunt construite sub forma de diagrame, harti conceptuale si arhive deschise publicului. De asemenea, Dan Perjovschi, prin desenele sale critice expuse pe peretii muzeelor sau in spatiile publice, practica o forma de „cercetare vizuala” care traduce evenimentele politice si sociale in limbaj grafic imediat, devenind cronicarul ironic al tranzitiei si globalizarii.

Alte exemple se remarca in numeroasele proiecte realizate prin finantarile AFCN, majoritatea rezidentelor artistice avand o componenta de cercetare, dar si prin expozitia “Rasucirea. Triumful provinciei, amurgul imperiilor”, deschisa din 13 iunie 2024 pana pe 12 octombrie la Muzeul National de Arta Contemporana din Bucuresti, proiect curatoriat de Calin Dan si Celia Ghyka.

Arta ancorata in practici sociale a mutat accentul de la obiect la comunitate.

O alta orientare majora este arta de tip “practica sociala” (social practice, un termen care nu are intocmai aceeasi semnificatie in limba romana), care transforma pedagogia, activismul, angajamentul comunitar si contextualizarea institutionala in medii artistice de sine statatoare. In fond, aceasta practica devine un mod de a testa rolul social al artistului.

In locul obiectelor destinate colectionarilor, accentul cade pe procese, pe interventii urbane, pe remodelarea spatiului comunitar. Rick Lowe a transformat casele abandonate dintr-un cartier defavorizat al orasului Dallas intr-un proiect de regenerare urbana cu valoare sociala. Theaster Gates a fondat Rebuild Foundation in Chicago, un model de utilizare a resurselor artistice pentru reconstructia cartierelor. Thomas Hirschhorn si-a dus „monumentele” temporare in spatii publice, cu rol educativ, culminand in Gramsci Monument din Bronx.

In contextul local, initiativa lui Ion Grigorescu de a documenta viata cotidiana in perioada comunista poate fi citita retrospectiv ca o forma incipienta de social practice, iar mai recent The Experimental Station for Research on Art and Life initiata de Teodor Graur sau proiectele Alexandrei Pirici, care implica direct publicul in actiuni performative cu valoare politica si comunitara, se inscriu in aceasta tendinta. In plus, la Cluj, proiecte precum La Terenuri au adus arta in spatiul cartierelor, lucrand cu locuitorii in jurul unor practici de regenerare urbana prin cultura.

Fotografia digitala a remodelat circulatia imaginilor.

Deceniul 2010-2020 a consacrat fotografia digitala ca nucleu al unor noi generatii artistice. Expozitii precum „Ocean of Images” la MoMA in 2015 sau Trienala de la International Center of Photography din 2013 au validat institutional un val de artisti care au lucrat cu Photoshop, camere robotice, iPad-uri sau software de ultima generatie. 

Lucas Blalock, Michele Abeles, Seth Price, Trevor Paglen sau Andrea Longacre-White sunt printre artistii recunoscuti care au analizat circulatia fragmentata a imaginilor pe internet si modul in care acestea sunt recodificate in functie de mediul de distributie.

Romania a avut in ultimii ani o scena fotografica intens ancorata in tehnologiile digitale. Nicu Ilfoveanu a lucrat constant cu imaginea ca spatiu de investigatie critica, explorand arhive digitale si constructii vizuale stratificate. Generatia tanara, reprezentata de artisti precum Dani Gherca, Bogdan Girbovan, Michele Bressan sau colectivul de la Salonul de Proiecte, a inclus in expozitii imagini manipulate digital, punand in discutie circulatia lor in spatiul online. Expozitii precum cele organizate de platforma Switch Lab au testat granitele dintre fotografie, imagine digitala si instalatie.

Post-internet art speculeaza estetica ecranelor la care ne uitam zilnic.

In jurul anului 2009, criticul Gene McHugh a sintetizat termenul „post-internet art” pentru a descrie lucrari care nu erau neaparat online, dar erau profund marcate de experienta utilizarii internetului. Jon Rafman, Amalia Ulman si alti artisti au importat estetica Web 2.0 in obiecte fizice, sculpturi sau instalatii video. Este vorba despre un ton ironic, explorand modul in care nonsensul vietii de pe ecran se infiltra in cotidian.

Apogeul a fost atins la Bienala de la Berlin din 2016, curatoriata de colectivul DIS, intens criticata pentru estetica „ultra-slick, ultra-sarcastic”. Dupa acel moment, multi au considerat miscarea epuizata, insa ea ramane o oglinda a modului in care internetul a distorsionat granitele dintre viata reala si viata digitala.

In Romania, acest curent se poate identifica in lucrarile lui Sebastian Moldovan, care a explorat imaginarul internetului si al culturii vizuale globale in instalatii cu un pronuntat caracter ironic. De asemenea, colectivul kinema ikon din Arad, activ inca din anii ’70, a produs in ultimul deceniu lucrari ce se conecteaza direct la estetica post-internet, de la animatii la obiecte hibride care transpun estetica digitala in spatiul real. La Bucuresti, expozitiile Alexandrei Pirici sau ale colectivului Apparatus 22 au discutat despre modul in care ecranul si fluxurile media modeleaza perceptia contemporana.

Bio art a pus natura in centrul creatiei artistice.

In secolul actual, bio art sau arta biologica a capatat o forma diferita fata de experimentele secolului trecut. Daca Eduardo Kac sau artistii land art-ului modelau materia si ADN-ul, generatia actuala cauta colaborarea cu alte specii. Expozitia „Symbionts” de la MIT List Visual Arts Center (2022) a cartografiat acest curent: Agniezska Kurant a creat sculpturi impreuna cu termitele, iar Anicka Yi a construit lucrari pe baza probelor biologice prelevate de la 100 de femei din lumea artei, subliniind interdependenta organismelor si fragilitatea granitei dintre uman si non-uman.

Este o tendinta care depinde de anxietatile legate de schimbarile climatice si de constientizarea colapsului ecosistemic, transformand arta intr-un spatiu de experiment pentru moduri alternative de supravietuire.

Chiar daca bio art nu este atat de vizibil pe scena locala, exista cateva exemple notabile. Cosmin Haias si Ioana Vreme Moser au prezentat lucrari care implica procese naturale si experimente cu organisme vii, unele expuse in contexte internationale. La Bucuresti, platforma Qreator si spatii independente precum Rezidenta BRD Scena9 au gazduit proiecte curatoriale in care natura, ecologia si relatia cu alte specii erau plasate in centrul discursului artistic.

Desi nu au reusit sa devina fenomenul scontat, NFT-urile au schimbat mecanismele pietei de arta.

In 2021, casa de licitatii Christie’s a vandut lucrarea lui Beeple “Everydays: The First 5,000 Days” pentru 69,3 milioane de dolari, un moment care a declansat explozia NFT-urilor. Pentru prima data, cultura vizuala vernaculara a internetului – de la Pepe the Frog la Bored Apes – a fost validata in muzee ca LACMA sau Centre Pompidou. 

In paralel, multi artisti digitali ignorati pana atunci de piata traditionala au gasit o platforma de finantare. Refik Anadol, Snowfro sau Claire Silver au devenit nume recunoscute de colectionari, chiar daca scepticismul criticilor si institutiilor persista.

Unii creatori au folosit NFT-urile nu ca produs de piata, ci ca provocare conceptuala. Jill Magid a transformat flori din jocuri video in buchete NFT, explorand ideea de moneda digitala efemera. Chiar daca explozia s-a temperat pana in 2024, acest experiment a demonstrat ca piata de arta nu mai poate ignora mediile digitale si trebuie sa integreze astfel de noi forme de limbaj artistic si financiar.

Romania a participat marginal la boom-ul NFT, dar exista artisti care au testat acest mediu. Adrian Ghenie a fost subiectul unor falsuri NFT, ceea ce a atras atentia asupra problemelor autentificarii. Mai interesant, artisti mai tineri, precum cei din jurul platformelor de new media din Cluj si Bucuresti, au experimentat cu blockchain ca suport de validare. Conferintele desfasurate la RAD Art Fair au inceput timid sa discute locul noilor tehnologii in piata locala de arta, semn ca fenomenul, desi periferic, este urmarit cu interes.

La capatul opus, pictura figurativa a revenit in forta in ultimul deceniu.

Incepand cu mijlocul anilor 2010, muzeele si galeriile au consacrat o noua avalansa de pictura figurativa. O parte a acesteia s-a exprimat prin ironii vizuale si mash-up-uri culturale, in tablouri semnate de Jamian Juliano-Villani sau Emily Mae Smith. Alta parte a fost dedicata unei reprezentari mai directe si mai respectuoase, dand vizibilitate unor comunitati marginalizate. Jordan Casteel a pictat cu demnitate barbati si femei de culoare din clasa muncitoare, iar Christina Quarles a explorat identitati queer prin corpuri fragmentate si multiplicate.

Expozitia „When We See Us: A Century of Black Figuration in Painting”, deschisa in 2022 la Zeitz MOCAA din Cape Town, a demonstrat amploarea fenomenului, dar si tensiunile sale: intre optimismul reprezentarii si nevoia de a gasi noi limbaje pentru figuratie.

In Romania, revenirea figuratiei este una dintre cele mai vizibile tendinte. Scoala de la Cluj, cu artisti ca Adrian Ghenie, Serban Savu, Victor Man sau Marius Bercea, a fost asociata direct cu acest val international de reabilitare a picturii figurative. Expozitiile lor, de la New York la Londra, au consolidat imaginea Clujului ca epicentru al acestei tendinte. In tara, muzeele si galeriile au continuat sa prezinte generatii mai tinere de pictori, precum Lucian Pruna sau Ana Maria Micu, care propun forme diferite de figuratie, intre ironie si intimitate.

Inteligenta artificiala a deschis un nou capitol in arta.

Generative art, algoritmic art sau AI art – toate descriu utilizarea inteligentei artificiale ca instrument sau subiect artistic. Unii artisti folosesc programe ca Midjourney sau DALL-E pentru critica sociala, altii isi construiesc algoritmi proprii pentru a vizualiza seturi uriase de date. Hito Steyerl, Trevor Paglen, Anicka Yi sau Refik Anadol au plasat deja AI-ul in centrul practicii lor. Discutiile graviteaza in jurul autorului, al creativitatii colective si al eticii capitalismului hiper-tehnologizat.

Acest curent este abia la inceput, dar investitiile globale de sute de miliarde in AI garanteaza ca artistii vor continua sa-l exploreze, transformandu-l intr-unul dintre cele mai dinamice teritorii ale prezentului.

Din nou, in contrast cu arta digitala a revenit o alta formare de exprimare care arata nevoia umana a contactului fizic cu arta si chiar a tactilitatii: arta textila.

Ultimii ani au marcat si o reabilitare spectaculoasa a artei textile. Expozitii precum „Fiber Sculpture 1960-Present” (ICA Boston, 2014) sau „Foreigners Everywhere” la Bienala de la Venetia din 2024 au consacrat tesaturile, impletiturile si tapiseriile ca medii majore ale artei contemporane. Glenn Adamson scria recent despre „dieta bogata in fibre a lumii artei”, in care lucrari ale lui Anni Albers, Magdalena Abakanowicz sau Sheila Hicks au fost repuse in circulatie.

Aceasta renastere a pus in lumina si ierarhiile care au marginalizat mult timp mediile asociate cu femeile sau cu culturile non-occidentale. Prin urmare, arta textila nu este doar o recuperare estetica, ci si o reparatie istorica.

Romania are o traditie puternica in arta textila, reluata in ultimele decenii prin noi interpretari. Ana Lupas ramane o figura majora, cu Instalatia Cocosul negru sau Pajura si porumbelul, lucrari care au prefigurat recunoasterea internationala a artei textile. Un exemplu celebrat in mai multe expozitii de mare anvergura este Victoria Zidaru cu instalatii de mari dimensiuni expuse la Muzeul National de Arta Contemporana sau la Galeria Nicodim.