Parcul Central din Targu Jiu, spatiu care gazduieste Ansamblul Monumental realizat de Constantin Brancusi, va beneficia in perioada urmatoare de un sistem audio care va reda muzica ascultata de sculptor in atelierul sau din Paris.

Initiativa apartine Centrului de Cercetare si Documentare „Constantin Brancusi” si are ca scop reconstituirea unei atmosfere apropiate de cea in care artistul lucra, dar si inlocuirea metodelor actuale de avertizare a vizitatorilor cu unele mai subtile si integrate estetic in spatiul ansamblului.

Cornel Mihalache, directorul Centrului, a declarat pentru GorjOnline.ro ca sistemul va fi instalat pe Aleea Scaunelor, la Poarta Sarutului si la Masa Tacerii, iar coloana sonora va fi alcatuita din piese selectate din colectia personala a lui Brancusi.

„Vreau sa fac un sistem audio in Parcul Central, la care sa fie difuzata muzica lui Brancusi din atelierul sau din Paris. Este muzica pe care o asculta Brancusi. Sunt 200 de viniluri. Avem lista cu piesele si muzica, astfel ca vom face un sunet ambiental de la Poarta Sarutului si pana la Masa Tacerii in care va intra si avertizarea: «Va rugam sa nu va asezati pe obiectele din piatra, scaune, la Masa Tacerii». Decat sa fluiere tot timpul sau sa alerge politistii locali, mai bine folosim metode moderne. Proiectul acesta va fi realizat in urmatoarele doua luni”, a precizat Cornel Mihalache.

Sistemul audio va functiona in punctele principale ale ansamblului, urmand sa ofere vizitatorilor o experienta sonora discreta, bazata pe muzica din repertoriul preferat al artistului – lucrari clasice, orientale si populare pe care acesta le pastra pe discuri de vinil in atelierul parizian din Impasse Ronsin. Proiectul este conceput ca o extindere a cercetarilor dedicate atmosferei atelierului brancusian si a modului in care sunetul si ritmul erau parte integranta din procesul sau de creatie.

Implementarea sistemului este programata pentru urmatoarele doua luni si va fi insotita de o componenta de reglaj acustic, astfel incat volumul difuzarii sa fie adaptat spatiului natural al parcului si prezentei vizitatorilor.

Relatia lui Constantin Brancusi cu muzica tine de o pasiune personala care s-a tradus in functionarea atelierului sau din Impasse Ronsin ca spatiu de lucru, de auditie si de socializare. 

Sculptorul nu asculta muzica ocazional, ci isi organizase viata de atelier in jurul unui fond sonor permanent, format din discuri reunite de prietenul sau roman, etnomuzicologul Constantin Brailoiu care, in 1928 a pus bazele arhivei de folclor romanesc la Bucuresti, iar mai tarziu, ontre 1943-1946, numit consilier cultural al Legatiei romane la Berna, a creat Arhiva internationala de muzica populara in cadrul muzeului de etnografie din Geneva. 

La Paris, unde a lucrat si la Musée de l’Homme a intrat in cercul de prieteni ai sculptorului roman si i-a constituit o discoteca dintre cele mai diverse. Centre Pompidou, care a primit donatia integrala a atelierului sau, a inventariat toate aceste discuri in volumul L’atelier Brancusi. La collection, constatand existenta unei discoteci de aproximativ 200 de viniluri datate din anii 1920 pana in anii 1950, pe care le asculta la doua pick-up-uri cu viteza de 78 de rotatii de minut.

Lista arata foarte clar ca Brailoiu a contribuit la structurarea interesului lui Brancusi pe mai multe paliere: muzici populare si traditionale din foarte multe zone ale lumii, jazz afro-american, cantareti rusi si romani, cateva partituri moderne, dar foarte putina muzica „clasica” in sens central-european.

Multe dintre marturiile prietenilor sai indica faptul ca atelierul nu era un spatiu tacut. Sculptorul isi construise propriile dispozitive de redare. Man Ray nota ca Brancusi a primit la un moment dat un aparat de radio vechi, l-a desfacut, a studiat piesele si a aruncat carcasa, pastrand insa tehnica. A scobit apoi un bloc de piatra alba de circa 30 de centimetri, a montat acolo difuzorul si l-a asezat pe un soclu, exact ca pe o sculptura. 

Peggy Guggenheim povestea ca in incaperea alaturata atelierului se putea sta pe un trunchi de copac si se putea asculta muzica orientala la un pick-up construit chiar de Brancusi. Erau acolo si doua vioare cumparate, nu facute de el, pe care le folosea la improvizatii cu compozitorul Marcel Mihalovici. Conform lui Mihalovici, uneori canta la vioara pentru Erik Satie, iar altadata schimba rolurile si dansa el insusi printre sculpturi.

Brancusi a folosit muzica si ca element de regie in atelier. 

In 1922, dansatoarea Lizica Codreanu a dansat in atelier pe „Gymnopedies” de Erik Satie, prieten apropiat al sculptorului. Costumul a fost desenat chiar de Brancusi, momentul a fost surprins in imagini de catre artist. 

In 1924, la invitatia lui Fernand Leger, sculptorul a fost la premiera baletului „La Creation du Monde” cu muzica de Darius Milhaud si libret de Blaise Cendrars, dansat de Ballets Suedois. In aceeasi perioada era prieten cu Mihalovici si se intalnea cu el si cu Soutine la music-hall-urile Bobino si Mille-Colonnes. Dupa moartea lui Satie, in 1925, Brancusi a povestit ca il intrebase pe compozitor cum se termina o lucrare cand nu mai gasesti solutie. Satie i-ar fi spus ca trebuie sa urmezi ideea pana la capat, asa cum a facut el cu „La Mort de Socrate”, pe care a rescris-o timp de un an. Brancusi a aplicat raspunsul la o varianta a „Pasarii” pe care nu reusise s-o termine.

Atelierul era frecventat de artisti si muzicieni aflati la Paris in anii 1920–1930. Joan Miro, Marcel Duchamp, Man Ray, Francis Picabia, dar si muzicieni sau etnomuzicologi apropiati de mediul romanesc veneau la mesele organizate de sculptor, mese insotite de auditii. Se gatea mamaliga cu mujdei, se bea sampanie sau coniac, iar muzica venea din pick-up si din discurile din bogata lui colectie. Iernile treceau „ascultand muzica”, dupa cum isi amintea Peggy Guggenheim. 

Brancusi nu a lasat inregistrari ale vocii sale, dar a lasat prin atelier un sistem de fotografii succesive care arata ca totul era gandit ca o scena in care obiectele sunt mutate, puse in relatie si facute sa „vibreze” impreuna.

Lui Brancusi ii placea Mozart, dar despre Bach spunea ca este „un leu care merge in desert”, o formula care arata respectul, dar si distanta.

In schimb, in atelierul lasat mostenire statului francez se gasesc discuri cu Feodor Salapin (Chaliapin) si cu Paul Robeson, voci grave, cu repertoriu rusesc si liturgic, care pot fi puse in legatura cu perioada in care Brancusi a fost cantor la biserica ortodoxa romana din Paris. In discuri, apar si corurile rusilor de la biserica din strada Daru, cu care sculptorul avea contacte.

Cea mai vizibila zona din discoteca tine insa de ceea ce etnomuzicologii din jurul lui, in special Constantin Brailoiu, numeau „muzici ale lumii”. Sunt acolo multe discuri de muzica romaneasca de sat, melodii din zona balcanica, cantece rusesti si tiganesti, muzici grecesti, fado portughez, cor de Alpi, cantori evrei, dar si o colectie neobisnuit de extinsa pentru epoca de muzici din nordul Africii, din Orient, din India, din Indonezia, din China, chiar si muzici hawaiiene sau din Tahiti. 

Se gasesc discuri de gamelan javanez si balinez, cantece din Bali, muzica persana, dansuri tunisiene, cateva piese turcesti si palestiniene, dar si inregistrari africane din Ghana, Congo, Togo, Nigeria sau Somalia, unele dintre ele extrem de uzate, semn ca au fost ascultate des in atelierul plin de praf de ghips. Brancusi avea si discuri cu muzica sud-americana, cantari boliviene si venezuelene, un LP al grupului Los Paraguayanos, tangouri argentiniene si rumbe.

Din anii 1930, discurile de jazz apar constant in inventar: Cab Calloway, Fletcher Henderson, Benny Goodman, Louis Armstrong, Duke Ellington, Django Reinhardt si Stephane Grappelli, Dizzy Gillespie, Earl Hines. Sunt piese de varietati internationale, discuri cu Mae West, Sophie Tucker, Carmen Miranda, chiar si muzica din filmul „Blackboard Jungle” („Rock Around the Clock”), semn ca Brancusi continua sa cumpere discuri si in anii 1950 si nu ramanea blocat in perioada interbelica. In paralel avea 13 discuri de flamenco, cu Nino de Cabra, Ramon Montoya, Manuel Vallejo.

In 2008, Centre Pompidou a produs un CD intitulat „Brancusi et la musique”, cu o selectie de 21 de piese inspirate de discurile gasite in atelier. Selectia a inclus Stravinski („Le Sacre du Printemps”), dar si Louis Armstrong (“Yes! I Am In The Barrel”) sau Carmen Miranda (“Week-end in Havana”) si alte piese din zona de jazz si folclor, tocmai pentru a reface cat mai fidel fondul sonor din atelier. CD-ul a devenit o raritate printre colectionarii de Brancusi insa playlistul respectiv poate fi ascultat in intregime pe Spotify.