Meghan Markle revine pe Netflix cu un episod in care pregateste masa de Craciun. Simultan, a lansat prima ei colectie festiva: vinuri spumante, lumanari parfumate, dulceturi si condimente.
La cateva zile dupa ce si-a anuntat oficial revenirea la actorie cu un proiect aflat in productie zilele acestea la Hollywood, Meghan Markle revine pe Netflix cu un episod special dedicat sarbatorilor de iarna.
Intitulat “With Love, Meghan: Holiday Celebration”, programul va fi disponibil pe 3 decembrie si marcheaza continuarea seriei de lifestyle lansate de Meghan in primavara acestui an. Anuntul a fost facut pe contul sau de Instagram, alaturi de o fotografie in care Meghan, imbracata intr-o rochie verde, aprinde o lumanare la o masa festiva decorata cu coronite, panglici si lumini.
Netflix a confirmat ca episodul a fost filmat la Montecito, California, acolo unde Meghan si Printul Harry locuiesc impreuna cu copiii lor, Archie si Lilibet.


In episodul de sarbatori, ducesa va arata cum isi petrece aceasta perioada alaturi de familie si prieteni, decorand casa, pregatind mese festive si confectionand cadouri personalizate, toate insotite de instructiuni simple pentru publicul de acasa.
In luna octombrie, la in cadrul unui eveniment desfasurat in Washington, Markle a descris noul episod drept „unul foarte reusit”, dezvaluind ca va include si o sectiune despre tehnici de impachetare a cadourilor. Ducesa a povestit ca, in perioada in care se pregatea pentru o cariera in actorie, a lucrat la magazinul Paper Source, unde preda “cursuri avansate de impachetat cadouri”)(„advanced gift wrapping”).
Episodul marcheaza si extinderea colaborarii dintre Meghan Markle si Netflix, parte a contractului estimat la 100 de milioane de dolari semnat impreuna cu Printul Harry in 2020, imediat dupa ce s-au mutat din Marea Britanie in Canada si, mai apoi, in SUA. Cei doi au prelungit parteneriatul anul acesta, transformandu-l intr-un acord care le ofera posibilitatea de a prezenta proiecte proprii inainte de a le distribui altor studiouri din Hollywood.
Merita mentionat ca toate publicatiile americane care au primit comunicatul de presa legat de lansarea episodului de sarbatori o numesc pe Meghan “ducesa”, folosind titlul regal pentru a obtine o mai buna pozitionare a propriilor produse comerciale.
“With Love, Meghan” este primul proiect solo al lui Markle in calitate de gazda si producatoare executiva.
Prima serie, lansata in martie, a prezentat retete, conversatii si idei de organizare a meselor in compania unor invitati celebri precum Chrissy Teigen si Mindy Kaling. Sezonul al doilea, aparut in luna august, a continuat aceeasi directie, Meghan s-a pozitionat ca o gazda cu multe sfaturi de impartasit, intr-un format pe care presa l-a descris drept o intersectie intre talk-show si ghid de stil de viata.
In SUA, este o reteta de televiziune care a consacrat-o pe Martha Stewart si pe care au urmat-o numeroase alte celebritati care doresc sa isi extinda brandul personal spre vanzarea unor produse de bacanie si homewear, asa cum este si cazul lui Meghan cu brandul ei de lifestyle.


In paralel cu productia episodului Netflix — care va avea premiera pe 3 decembrie — , Meghan Markle a lansat luna trecuta prima colectie de sarbatori sub marca sa de lifestyle, As ever.
Linia include vinuri spumante, lumanari parfumate, dulceturi artizanale, truse de condimente pentru bauturi calde si decoratiuni pentru masa. Produsele au fost promovate drept „cadouri create pentru a transforma orice intalnire intr-un moment memorabil” si au fost incluse pe lista anuala Oprah’s Favorite Things.
La opt ani dupa ce a parasit Hollywood-ul pentru a se casatori cu printul Harry, Meghan a anuntat recent revenirea la actori.
Filmul la care lucreaza, “Close Personal Friends”, o productie Amazon MGM Studios regizata de Jason Orley si scrisa de Isaac Aptaker. Distributia include nume precum Lily Collins, Brie Larson, Jack Quaid si Henry Golding, iar filmarile au loc in Pasadena, Los Angeles, in apropierea resedintei pe care o are cu Printul Harry in Montecito.
“Close Personal Friends” este o comedie care urmareste doua cupluri – unul celebru si celalalt obisnuit – ale caror vieti se intersecteaza in timpul unei vacante in Santa Barbara. Pelicula exploreaza tema prieteniei si a diferentelor dintre lumea vedetelor si viata oamenilor obisnuiti.
Potrivit publicatiei The Sun, Meghan se afla de cateva zile pe platourile de filmare unde interpreteaza o versiune a propriei persoane.