Draga Mos Craciun… Ileana Puiu

Toata luna decembrie va intalniti cu personalitati culturale care se reintorc la copilarie si la emotia intalnirii cu Mos Craciun.
Ei au fost invitati sa-i scrie o scrisoare lui Mos Craciun, cum faceau in copilarie, dar cu dorinte de adult.
Si mai au doua provocari din zona amintirilor. Descoperiti-i din aceasta perspectiva.
Ileana Puiu
Draga Mos Craciun, imi doresc…
Imi doresc carti si tavi de copt. As fi putut opta pentru pace mondiala dar simt ca nu se ocupa el de asta.
Care e cea mai frumoasa amintire de Craciun
Cea mai frumoasa amintire de Craciun…Sunt multe. Am amintiri minunate cand eram in Ozana, unde am copilarit. Dupa, cand ne-am mutat mai central, daca stau sa ma gandesc, sunt multe amintiri frumoase pentru ca eram cu sora mea mai mare, Sma. In fiecare an primeam desene animate si ne uitam chiar in dimineata aceea la ele. Deschideam cadouri, ne faceam o ciocolata calda, afara era frig (si odinioara mai si ningea in ziua de Craciun) iar noi stateam sub patura, la caldura, uitandu-ne fie la Sword in the Stone, Robin Hood, Peter Pan, Coraline sau orice alt film pe care il primeam in ziua de Craciun.
Care e darul care ti-a adus cea mai mare bucurie…
Darul care mi-a adus cea mai mare bucurie nu are legatura cu ziua de Craciun, asa ca ma voi indeparta putin de semnificatia acestei zile, dar bucuria va ramane clar in acelasi ritm propriu sarbatorilor. Tin minte clar ziua in care l-am primit pe Otto, catelul nostru. Un pug mic cat o gogosica care plangea asa subtire si neincetat pentru ca era bebe. Voiam atat de tare un catel, ani de zile ma rugam de ai mei, iar cand aceasta zi a venit am fost absolut exaltata, asa ca, retrospectiv, pot spune cu certitudine ca nu a mai existat cadou care sa il depaseasca pe Otto.
*
Crescuta intr-o familie cu traditie cinematografica (este fiica regizorului Cristi Puiu), Ileana Puiu a ales sa isi croiasca propriul drum artistic, dorind sa fie cunoscuta pentru talentul si autenticitatea sa, nu doar prin prisma numelui de familie.
Printre rolurile sale de pana acum se numara participarile in filme ca Aurora (2010) — unde a debutat, rolul „Olguta” —, si Sieranevada (2016). Recent, in 2025, a jucat in filmul Gasca de la Drept, unde interpreteaza rolul „Ema” — un personaj complex, sensibil, dar plin de contradictii, ceea ce i-a oferit ocazia sa-si arate maturitatea si versatilitatea ca actrita.
Pe langa activitatea in fata camerei, Ileana considera actoria ca o «forma de empatie activa» — o cale de a explora si transmite emotii, adevar si vulnerabilitate. In plus, experienta sa de viata si studiile (inclusiv o facultate de Litere inainte de actorie) i-au oferit o perspectiva larga asupra domeniului cinematografic: nu doar ca artist, ci si din punct de vedere al productiei si comunicarii.