Oamenii de stiinta extrag ADN dintr-un desen atribuit lui Leonardo da Vinci pentru a-i autentifica mai usor lucrarile. La Jocurile Olimpice de Iarna de la Milano, vasul in care va arde flacara olimpica este inspirat de geniul renascentist.
Un grup de cercetatori reuniti in cadrul Leonardo da Vinci DNA Project sustine ca a recuperat fragmente de ADN dintr-un desen atribuit de unii specialisti lui Leonardo da Vinci, intr-o incercare de a obtine indicii genetice despre familia extinsa a artistului si, in timp, despre posibili descendenti colaterali.
Punctul de plecare este o lucrare pe hartie, in creta rosie, intitulata “Pruncul sfant”, achizitionata la inceputul anilor 2000 de dealer-ul de arta Fred Kline. Desenul prezinta chipul unui baiat, usor inclinat, construit din trasaturi fine, cu o lumina sugerata bland pe obraji si frunte si cu margini estompate intr-un efect de tip sfumato (specific operei lui Leonardo), iar tocmai aceasta combinatie de tehnica si stil sta la baza controverselor privind autorul: unii il leaga de Leonardo, altii considera ca ar putea fi opera unui ucenic din atelierul sau.
In jurul atribuirii s-a acumulat, in timp, si un argument de detaliu invocat de Kline: hasurarea cu mana stanga, asociata frecvent cu Leonardo.
Tocmai pentru ca aceste indicii raman discutabile, echipa proiectului a mers pe o pista paralela, biologica, incercand sa identifice urme celulare pe suprafata lucrarii si pe alte obiecte, cu speranta ca fragmentele de ADN pot fi puse in relatie cu rude ale lui Leonardo.
Miza principala nu este doar autentificarea desenului, ci construirea unei platforme care sa permita, in timp, verificari incrucisate. Problema de fond este ca nu exista un reper sigur de ADN al lui Leonardo: mormantul initial din Franta a fost afectat in timpul Revolutiei Franceze, locul de inhumare a fost tulburat ulterior, iar artistul nu a avut descendenti directi.
In acest context, orice secventa recuperata dintr-un obiect trebuie comparata cu alte probe care tin de familia extinsa a artistului, nu cu un „etalon” al lui Leonardo.
Cercetatorii au legat secvente de cromozom Y identificate pe lucrare de secvente obtinute dintr-o scrisoare semnata de un var al lui Leonardo, ambele fiind plasate intr-un grup genetic asociat unei origini comune in Toscana, regiunea in care s-a nascut artistul. Chiar si asa, mai multi geneticieni citati in relatarile despre studiu avertizeaza ca un astfel de rezultat ramane departe de proba, iar identificarea „neechivoca” a unei persoane prin ADN extras din obiecte istorice este una dintre cele mai complicate tinte ale domeniului.
In proiect intra si un al doilea tip de sprijin circumstantial: esantionarea cromozomului Y de la descendenti in viata ai tatalui lui Leonardo, precum si incercari de extragere a ADN-ului din morminte in care sunt ingropate rude ale artistului.
Cautarea ADN-ului lui Leonardo este prezentata si ca un teren de test pentru „arteomics”.
“Arteomics” este un domeniu emergent care utilizeaza urme biologice si alte semnale materiale pentru autentificare, conservare si intelegerea istoricului unui obiect. In practica, deciziile de atribuire se sprijina in continuare pe judecata specialistilor privind mana, tehnica si detaliile de executie, iar cercetatorii care promoveaza „arteomics” insista ca biologia nu ar inlocui expertiza, ci ar adauga un strat verificabil.
In aceasta logica este citata si observatia lui Jesse Ausubel, presedintele proiectului, care pleaca de la un obicei bine documentat al lui Leonardo: folosirea degetelor alaturi de pensule, ceea ce, teoretic, ar putea lasa celule epidermice amestecate in straturi de culoare sau depuse pe suprafete.
Proiectul deschide inevitabil si o discutie despre ce ar insemna, concret, „ADN-ul lui Leonardo”, daca ar putea fi izolat: ar putea sustine atribuiri in dosare controversate, dar ar ridica si intrebari despre cat de mult poate fi explicata creativitatea prin biologie.
Unii istorici ai artei resping ideea de a reduce „geniul” la gene, insistand ca Leonardo trebuie citit mai ales prin contextul cultural si economic favorabil care i-a permis sa devina un polimat al Renasterii, cu mai putin de 20 de picturi ramase si mii de pagini de note si schite — multe dintre acestea sunt disponibile gratuit in format digital.
In paralel cu acest studiu, numele lui Leonardo da Vinci este folosit ca reper de design pentru unul dintre cele mai vizibile obiecte ale Jocurilor Olimpice de iarna din 2026.
Cele doua vase care vor sustine flacara la Milano si Cortina d’Ampezzo sunt inspirate de ideile lui Leonardo.
Designul este semnat de Marco Balich, in colaborare cu Lida Castelli si Paolo Fantin, iar referinta directa este motivul „nodurilor” lui Leonardo, acel joc de incrucisari geometrice asociat, in imaginarul renascentist, cu echilibrul dintre natura si ingeniozitatea umana.
Balich explica punctul de pornire prin legatura lui Leonardo cu Milano si prin interesul lui pentru geometrie, dar adauga si o sursa neasteptata, aproape copilareasca: o jucarie de tip bila de plastic ce se deschide si se inchide, transformata aici intr-un mecanism monumental, pus in miscare de tehnologie.
Conceptul este completat de o tema secundara, soarele, tratat ca simbol al energiei, reinnoirii si vitalitatii. Din acest motiv, vasele sunt proiectate ca structuri cinetice: se extind si se contracta lent, intr-o miscare care sugereaza un ritm natural, iar flacara devine „inima” luminoasa a instalatiei.
Unul dintre vase va fi instalat la Arco della Pace, incadrata de arcul istoric, iar la Cortina d’Ampezzo va sta in Piazza Dibona, pe un trepied, ca obiect central in piata orasului.
Aprinderea vaselor olimpice va avea loc pe 6 februarie si marcheaza, in acelasi timp, finalul parcursului flacarii prin Italia.
Conform datelor prezentate de organizatori, flacara petrece 63 de zile pe drum, trece prin 60 de orase si acopera 12.000 de kilometri, traversand toate cele 110 provincii ale tarii. Ulterior, tortele vor ajunge la cele doua vase unde vor ramane aprinse pe durata Jocurilor Olimpice si Paralimpice.
Din 7 februarie, la Arco della Pace, organizatorii au programat un moment public repetitiv, cu frecventa orara, intre 17:00 si 23:00: un spectacol de 3–5 minute, insotit de muzica lui Roberto Cacciapaglia, care se repeta zilnic pana la stingerea flacarii pe 22 februarie.
Pe 6 martie, odata cu sosirea flacarii paralimpice si cu deschiderea Jocurilor Paralimpice, cele doua vase vor fi reaprinse pentru intreaga durata a competitiei, iar stingerea finala este programata pe 15 martie, la ceremonia de inchidere a Paralimpicelor.
