O restaurare a unei fresce dintr-o biserica din Roma starneste controverse in lumea artei dar si in politica. Unul dintre ingerii pictati intr-o capela din Basilica di San Lorenzo in Lucina seamana cu premierul italian Giorgia Meloni.

Semnalul a fost dat de ziarul La Repubblica, care a comparat imaginile de dinainte si de dupa interventie si a sustinut ca, in locul unui chip generic, a aparut unul “surprinzator de contemporan”, asociat cu “cea mai puternica femeie din tara”.

Portretul este controversat din mai multe motive, inclusiv faptul ca este pozitionat langa bustul ultimului rege al Italiei.

Reactiile au fortat o verificare oficiala iar Ministerul Culturii din Italia a anuntat ca a trimis tehnicieni la fata locului, cu instructiuni sa stabileasca natura lucrarilor executate si sa decida ce masuri sunt necesare. 

In paralel, Vicariatul Romei a transmis ca vor fi initiate investigatii interne pentru a se lamuri cine a decis si cum s-a ajuns la rezultatul final, insistand ca imaginile de arta sacra si traditia crestina nu pot fi deturnate sau folosite in alte scopuri decat cele legate de liturghie si de rugaciune.

Controversa s-a amplificat pe retelele sociale, unde au circulat fotografii comparative. Giorgia Meloni a intervenit pe Instagram cu o nota autoironica, postand imaginea ingerului si comentand ca, “in mod sigur”, nu seamana cu un inger, insotit de un emoji care rade.

La biserica au ajuns jurnalisti care au incercat sa inteleaga exact ce s-a schimbat. Preotul paroh, Daniele Micheletti, a declarat pentru ANSA ca exista intr-adevar “o anumita asemanare”, dar ca motivul ar trebui intrebat la restaurator, pentru ca el ar fi cerut ca spatiul sa fie refacut exact cum a fost. Tot preotul a explicat ca interventia a fost necesara dupa ce zona a suferit daune de la infiltratii de apa, iar pictura din capela ar data din anul 2000, deci nu ar fi intrat sub un regim de protectie a patrimoniului, asa cum se intampla cu operele istorice.

Preotul a sarit in apararea celui care a executat restaurarea, pe care l-a descris drept un meserias foarte bun, “nu un zugrav de casa”. In acelasi timp, opozitia a cerut clarificari publice, prin declaratii care au vorbit despre un episod inacceptabil si despre riscul ca arta si cultura sa ajunga instrument de propaganda, indiferent de persoana a carei imagine ar fi sugerata in pictura.

Restauratorul Bruno Valentinetti a respins ideea ca ar fi urmarit sa imortalizeze chipul premierului Meloni. 

Valentinetti a sustinut ca a lucrat timp de doi ani si a incheiat lucrarea cu un an in urma, iar interventia ar fi constat in recuperarea desenului initial: in restaurare, a explicat el, se indeparteaza straturile, reapare conturul original, iar apoi se reface culoarea acolo unde elementele au disparut.

A insistat ca nu este reprezentata Giorgia Meloni in pictura si ca a restaurat chipurile asa cum ar fi fost “in urma cu 25 de ani”. A mai spus ca a lucrat cu acordul preotului si ca a facut acest lucru ca voluntar, invocand recunostinta pentru faptul ca a fost gazduit. In plus, a respins asocierea cu politica de dreapta, afirmand ca nici nu mai stie de cand nu a mai votat.

In capela unde a aparut ingerul controversat, figura inaripata este pictata langa un bust de marmura al Umberto II, monarhul detronat dupa votul din 1946 prin care Italia a devenit republica, in contextul de dupa al Doilea Razboi Mondial. Faptul ca tocmai acolo a aparut discutia despre “portret” a fost citat de mai multe voci ca argument pentru nevoia de reguli clare, chiar si atunci cand opera invocata este relativ recenta.

Istoria bazilicii explica de ce orice interventie se citeste in cheie publica.

Biserica are radacini care coboara pana in secolul al IV-lea, numele “Lucina” fiind legat de matroana romana care ar fi permis crestinilor sa ridice un lacas pe acel loc. 

Traditia locala leaga spatiul de episoade timpurii ale crestinismului roman, inclusiv de alegerea Papei Damasus I in anul 366 si de consacrarea unei biserici pe acelasi amplasament in 440, in timpul Papei Sixtus III, iar vechile mentiuni o consemneaza ca “Titulus Lucinae”, inclusiv in actele sinodului din 499 al Papei Symmachus.

Cladirea a fost reconstruita la inceputul secolului al XII-lea, sub Papa Paschal II, iar un moment precis din istoria ei este consemnarea unei noi consacrari, facuta la 26 mai 1196 de Papa Celestine III. In secolul al XVII-lea, interiorul a trecut printr-o renovare ampla coordonata de Cosimo Fanzago, care a transformat culoarele laterale in capele, intr-un decor completat de fresce pe tavan realizate de Mometto Greuter.

In secolul al XIX-lea, o alta restaurare, comandata de Papa Pius IX, a schimbat decoratia baroca a navei si a adus fresce realizate de Roberto Bompiani. Deasupra altarului principal se vede lucrarea “Hristos pe cruce” a lui Guido Reni, iar sub altar este pastrata o relicva asociata traditiei martiriului Sfantului Laurentiu.

In bazilica se afla si Capela Fonseca, proiectata de Gian Lorenzo Bernini pentru medicul portughez Gabriele Fonseca, cu busturi realizate de Bernini si atelierul sau, iar intre mormintele notabile se numara cel al pictorului Nicolas Poussin, comemorat printr-un monument donat in 1830 de François-René de Chateaubriand, precum si mormantul compozitorului Bernardo Pasquini.

Discutia despre arta sacra si amestecul politicului in reprezentarile ecleziastice este, intr-adevar, delicata, dar nu este noua. 

De-a lungul istoriei, comanditarii multor biserici, picturi murale si capele au fost elite civice, patricieni si familii cu influenta publica. In Renastere, finantarea acestor proiecte s-a legat adesea de mecanisme economice foarte concrete, iar comanda unei capele sau a unui program iconografic a devenit, pentru multe institutii religioase, o forma de supravietuire si chiar de prosperitate.

O parte importanta dintre operele pentru care astazi milioane de turisti calatoresc anual au fost create in acest cadru: pentru persoane instarite, uneori cu functii politice sau administrative, care au folosit arta atat ca gest de pietate, cat si ca afirmare sociala — si, in fond, ca propaganda. Florenta este exemplul cel mai usor de urmarit: prezenta familiei Medici se citeste in arhitectura, in blazoane, in dedicatii si in programele vizuale care structureaza centrul vechi al orasului.

In Romania, prezenta politicienilor si a oamenilor de afaceri in pictura bisericeasca, ca donatori sau ctitori, este un fapt obisnuit, in masura in care acestia sustin financiar constructia ori renovarea unui lacas de cult. Tocmai de aceea, episodul de la San Lorenzo in Lucina muta discutia dinspre traditia reprezentarii comanditarului spre intrebari ce tin de lipsa asumarii propagandei si de folosirea simbolica a artei sacre intr-un context politic contemporan.