Katia Pascariu este una dintre cele mai apreciate actrite ale generatiei sale, cunoscuta mai ales pentru activitatea din teatrul independent si pentru colaborarile cu regizori importanti ai noului cinema romanesc. A devenit cunoscuta publicului larg prin rolul principal din filmul „Babardeala cu bucluc sau porno balamuc” (2021), regizat de Radu Jude, film care a castigat Ursul de Aur la Festivalul de Film de la Berlin.

A jucat in spectacole importante precum „M.I.S.A. – parerea mea”, „Nu sperati ca veti scapa de carti” si alte productii cu puternica dimensiune sociala si politica. Pentru interpretarea din „Babardeala cu bucluc sau porno balamuc”, Katia a castigat Premiul Gopo pentru cea mai buna actrita in rol principal (2022) si a primit numeroase aprecieri din partea criticilor si selectiilor festivalurilor internationale.acum o vedeti in cinematografe in Sorella di Clausura, un film regizat de de Ivana Mladenović (produs de microFILM)rol pentru care a primit Boccalino d’Oro pentru cea mai buna actrita la Festivalul de film de la Locarno.

Urban.ro a realizat un interviu cu Katia despre experieta ei in acest film  care examineaza mai multe laturi ale obsesiei din iubire, prin ochii personajului principal Stela.

Stela din Sorella di clausura este simultan vulnerabila, obsesiva, adorabila si incomoda. Cum construiesti un personaj care nu cere empatie facila, dar nici nu permite judecati simple?

Asta cred ca e datorita scenariului, spectatorul vede personajul in niste situatii, contextele ii pun in valoare trasaturile – eu am mers pe mai multe fire, cum cred ca se intampla mereu, lucrul cu un personaj se petrece in etape diferite: cu Stela, cum mi se mai intampla, a fost coup de foudre. Dar nu e de ajuns. E vorba de poveste, indicatii regizorale, conventii estetice, costum, asemanari si deosebiri, etc. La final insa, trebuie sa fie cineva credibil in contextele respective. Iubibil, asta e optional.

Recunosc ca mie acest personaj mi-a creat un discomfort teribil. Imi place mult de tine ca actrita, te stiu din studentie cand jucai la Green, ti-am urmarit evolutia… inteleg munca ta din acest film, esti foarte credibila (deci ti-ai facut bine job-ul), dar cum ai facut sa nu o judeci pe Stela, sa nu te gandesti la ea ca o” zaluda” obsesiva?

Ca actrita nu pot decat sa fiu recunoscatoare cand dau peste personaje complexe si complicate, cand sunt provocata la roluri si productii dificile. Iar din perspectiva personajului, sincer, pentru mine Stela e o zana feminista care protejeaza saracii indragostiti.

Si, in aceeasi linie, cum ti-a prezentat regizoarea proiectul? Cum te-a convins sa joci in filmul ei?

Intrebarea e cum am convins-o eu … In primul rand imi doream enorm sa lucrez cu Ivana, si sper sa mai fie ocazii. Pe urma, rolul Stelei mi s-a parut o sansa, si destul de repede scenariul mi s-a parut o poveste care trebuie spusa. As fi vrut sa fac parte din acest proiect oricum, chiar si daca nu eram Stela … desi as fi suferit tare, probabil.

Pentru ca tot am facut trimitere la epoca GreenHours, imaginea mea despre tine – la acel moment – era ca esti timida… Cum s-a facut switch-ul catre curaj? Pentru ca ai facut in film roluri foarte diverse, si foarte curajoase… (plus, curajul de a lua atidune in public, ca la Gopo… te-am iubit pentru momentul ala)

Multumesc, ma bucur ca spui asta – la Gopo am zis ce gandeau mai multe persoane, cred, dar n-au avut un microfon la indemana atunci. Nu sunt nici mai curajoasa, nici mai putin timida. Dar am alta experienta de viata si profesionala si alta varsta. Au trecut aproape 20 de ani. Nu-mi mai permit sa fiu timida, as da in ridicol. Iar curajul, de nevoie. Ca sa pot sa ma uit in oglinda.

Personajele tale ajung frecvent in teritorii incomode pentru public — moral, emotional sau social. Ce inseamna pentru tine riscul artistic?

Bucurie, supravietuire. Tot ceea ce nu-mi doresc pentru mine si toate lucrurile de care ma feresc si de care mi-e frica in viata reala, toate sunt dezirabile cand vine vorba de fictiuni. Realist vorbind, riscul cel mai mare e sa fii plictisitoare sau o prezenta comoda – si asta ma ingrozeste.

Te gandesti vreodata la reactiile negative inainte sa accepti un rol sau curiozitatea artistica cantareste mai mult?

Da! Dar nu la imaginea mea personala ma gandesc, ci la miza socio-politica si la mediul cultural si la cum se rasfrang acolo lucrurile. Poate ca asta e, de fapt, ceea ce numesti tu curiozitate artistica. Ca sa fiu mai clara, artistic nu mi-e teama decat ca as putea gresi politic – altfel, artistic, ma duc oricat de departe cere un rol sau un proiect. Zero limite.

Exista o limita personala peste care nu ai trece nici pentru un proiect foarte bun?

Numele finantatorilor … cum e aia, follow the money. Si, sigur, orice fel de abuz in relatiile de munca din echipa.  

Ai trecut de la teatru independent la cinema de autor si la proiecte cu miza sociala puternica. Ce iti hraneste cel mai mult creativitatea: libertatea artistica sau presiunea temei?

Ele sunt legate in mare masura – si, sincer, am avut si-un noroc chior. Dar da, ca sa fac o gluma, ambele. Libertatea artistica, ca orice forma de libertate, se simte in context de constrangere – si o miza urgenta care cere munca, cercetare, invatare, dezvoltare, asta e ce-mi da incredere in creatia artistica comuna.

Cat de mult lucrezi pe zona de corporalitate si energie fizica atunci cand creezi personaje feminine „atipice”, cum este Stela?

Cred ca lucrez sa nu” lucrez”, dar cum observi, si ma bucur, e o zona foarte importanta si foarte fertila pentru mine. Intotdeauna am vrut sa gasesc vocea unui personaj in corpul meu…. daca are sens. Iar daca e femeie, e vital pentru spatiul nostru sa avem diversitate si sa facem vizibile si alte tipologii – mai marginale poate – decat cele standard, complet nerealiste, de fapt. Sau neinteresante. Sau prea supuse mainstreamului conservator si sexist.

Exista un tip de rol pe care inca nu l-ai explorat si care te provoaca?

Cred ca da, multe. Dar pe mine cred ca nu ma poate provoca un rol in sine, ci mai degraba un proiect, o echipa anume, niste oameni si niste viziuni.

Esti perceputa nu doar ca actrita, ci si ca o voce civica. Cat de constient iti asumi aceasta dimensiune?

Se activeaza automat la nevoie, dar e hranita de tot ce inseamna viata mea: oamenii cu care aleg sa-mi petrec timpul, lecturile mele, etc. Sunt constienta ca am luat-o, poate involuntar, pe un drum mai inedit pentru mediul nostru artistic, dar nu vreau si nu pot sa renunt.

Crezi ca actorii au o responsabilitate sociala sau este o alegere strict personala?

Eu cred ca toate si toti avem. De ce actorii ar face exceptie? Cat de vocal devii e una, cum alegi sa te comporti e alta. E o alegere cat te expui, si alta cum te porti. Dar, sigur, ele nu se exclud. Responsabilitatea sociala e o forma de igiena personala si colectiva.

 Care este tema sociala despre care ti-ai dori sa se vorbeasca mai mult in Romania?

Cauzele saraciei. Si formele in care poate fi combatuta – taxarea sau chiar eliminarea marilor averi, taxarea progresiva, educatia, statul social etc.

Stela traieste la granita dintre iubire si obsesie, intre vis si ridicol. Ce ai inteles despre natura umana interpretand-o?

Si mai putin decat credeam ca stiu deja. Contradictiile sunt cele care ne fac viata interesanta si personajele complexe. Stela e o bogatie la acest capitol. E complicat, e frustrant, e dureros, e frumos, e agonie si extaz – iar Stela ma bate aproape 100% la acest capitol. 

Filmul nu ofera raspunsuri comode si lasa publicul sa judece singur personajele. Iti place acest tip de cinema „incomod”?

Trebuie sa fie incomod, altfel nu (se) merita – haha. Nu neaparat sa judece, dar cat sa destabilizeze niste certitudini trebuie … e pierdere de timp altfel. De ambele parti.

Retro-kitschul anilor 2000 si cultura pop balcanica sunt foarte prezente. Ce ti-a trezit / amintit personal aceasta estetica?

Cat de tributara sunt si acelei epoci, c-am trait protejata intr-o bula, ca ma simteam mereu cu un pas in urma – ca unele lucruri erau clar mai bune atunci, si ca nu m-am aruncat, de frica, in multe situatii – si regret. Si poate ca prin Stela si Sorella… mi s-a mai dat o sansa. La nivel estetic, e o senzualitate, e mult exhibitionism confundat cu libertate, si o foarte clara punere a femeii pe o pozitie de exponat al dorintelor masculine. E ceva foarte cringe in sexiness-ul acelor ani. Io am fost mereu o fata mai degraba a anilor 80-90.

Ce te motiveaza astazi mai mult decat la inceputul carierei? Exista o frica profesionala pe care inca o porti cu tine?

Exista, dar e greu sa o verbalizez, sa o formulez exact. Sper sa am de lucru si sa am noroc in continuare … Cat despre motivatii extra, hm – la inceput nu stiam daca pot, acum nu stiu cat de mult pot.

Daca te gandesti la tine si trasaturile tale de caracter, pentru ce ti-ai fi recunoscatoare gandindu-te la profesia ta/viata ta?

Sunt recunoscatoare ca am parintii pe care-i am. Am vrut sa zic ca sunt recunoscatoare ca sunt flexibila, din punct de vedere fizic … dar, de caracter…. Probabil autoironia. Nu ca as fi recunoscatoare, dar fara asta n-as mai fi.