Andrew Scott se intoarce la unul dintre rolurile care i-au marcat cariera inainte ca Sherlock, Fleabag, All of Us Strangers sau Ripley sa-l transforme intr-un actor cunoscut in intreaga lume. In aceasta toamna, el va juca din nou „Sea Wall”, monologul scris special pentru el de dramaturgul Simon Stephens in 2008. Vor fi numai 19 reprezentatii, intre 16 si 30 octombrie 2026, la Studio Seaview din New York, insa proiectul are o miza mai mare decat aceasta foarte scurta revenire pe scena: toate spectacolele vor fi filmate pentru un lungmetraj regizat de Tina Satter.

O poveste care incepe aproape banal si se transforma intr-o meditatie despre pierdere

Sea Wall dureaza aproximativ 30-40 de minute si are un singur personaj: Alex, un fotograf, sot si tata, care intra intr-o conversatie aparent relaxata cu publicul. Vorbeste despre meseria lui, despre sotia sa, Helen, despre fiica lor, Lucy, si despre socrul sau, Arthur. Isi aminteste vacantele petrecute impreuna in sudul Frantei, inotul, discutiile despre Dumnezeu si micile detalii ale unei vieti care, privita din exterior, pare aproape perfecta.

Dar Stephens construieste textul ca pe o coborare lenta. Alex este ateu, in timp ce socrul sau are o relatie cu credinta, iar conversatiile dintre cei doi despre Dumnezeu, infinit si moarte capata un sens cu totul diferit dupa tragedia care urmeaza. In timpul unei vacante in Franta, Lucy, fiica de opt ani a lui Alex, moare intr-un accident, dupa ce cade de pe stancile din apropierea marii. Din acel moment, ceea ce parea o colectie de amintiri de familie devine povestea unui tata care incearca sa inteleaga cum poate continua lumea dupa ce viata lui s-a rupt in doua.

Titlul are si el o semnificatie importanta. „Sea wall” este descris in piesa ca o prapastie submarina, o cadere brusca in adancime aflata foarte aproape de tarm: la suprafata exista lumina, iar cativa metri mai incolo incepe un intuneric pe care nu il poti vedea pana nu ajungi langa el. Imaginea devine metafora intregii povesti — existenta obisnuita poate continua aparent linistita, in timp ce la numai cativa centimetri se afla un abis.

Simon Stephens a explicat ca textul s-a nascut chiar din cateva dintre preocuparile sale personale: paternitatea, disparitia brusca a cuiva si propria indepartare de credinta religioasa. Piesa fusese comandata in 2008 de Bush Theatre din Londra, intr-o perioada in care sala avusese probleme tehnice si erau necesare texte care puteau fi jucate inclusiv in lumina naturala. Stephens tocmai se intorsese dintr-o vacanta in Franta impreuna cu familia si socrul sau cand a primit un e-mail de la Andrew Scott. A decis atunci sa scrie personajul imaginandu-si vocea actorului.

Mai tarziu, dramaturgul avea sa spuna ca dintre personajele sale, Alex este probabil cel mai apropiat de el si ca Sea Wall a fost scris pentru particularitatile lui Scott: capacitatea de a trece de la umor si lejeritate la o tristete foarte profunda fara ca schimbarea sa para demonstrativa.

Cele 19 reprezentatii de la New York vor fi filmate, dar producatorii descriu lungmetrajul drept „un film despre crearea teatrului”.

Camera nu il va urmari doar pe Scott in timpul monologului. Va intra in culise, va surprinde momentele dinaintea si dupa spectacol si va filma sala si spectatorii. Publicul fiecarei seri este gandit ca un personaj al filmului, iar spectatorii sunt informati inca de la cumpararea biletului ca pot aparea in imagini.

Este o idee cu atat mai potrivita pentru Sea Wall cu cat piesa depinde tocmai de relatia directa dintre actor si spectator. In montarile anterioare, Scott era uneori deja prezent pe scena cand publicul intra in sala, iar inceputul semana mai degraba cu o discutie intre oameni decat cu intrarea solemna a unui actor intr-un spectacol.

Regia filmului si a noii montari ii apartine Tinei Satter, o alegere deloc intamplatoare. Satter vine din teatrul experimental si a facut deja traseul invers cu extraordinarul Reality: mai intai a creat spectacolul Is This a Room, pornind de la transcrierea reala a interogatoriului FBI al lui Reality Winner, apoi l-a transformat in lungmetrajul Reality, cu Sydney Sweeney. Filmul a avut premiera la Festivalul de la Berlin si a castigat ulterior un Peabody Award.

In cazul Sea Wall, Satter va putea explora inca o data tocmai granita dintre teatru si cinema: ce se schimba intr-un actor de la o reprezentatie la alta, cum reactioneaza publicuri diferite la aceeasi poveste si ce se intampla cu interpretul in secunda in care iese de pe scena dupa ce a traversat, seara de seara, aceeasi tragedie.

Director de imagine va fi Paul Yee, Isabella Byrd semneaza luminile, Ben Williams designul de sunet, iar Parker Lutz este consultant pentru production design. Deocamdata nu a fost anuntata data lansarii filmului si nici distribuitorul.