Jordan este o tânără dintr-o familie disfuncțională care încearcă să se regăsească la facultate. Pasiunea pentru literatură o aduce aproape de doi colegi, Sam și Yash. La scurt timp, începe o relație cu Sam. Diferențele dintre ei devin tot mai evidente cu trecerea timpului, dar se teme că despărțirea ar duce și la întreruperea prieteniei cu Yash. Oare între ei este doar prietenie? Ani mai târziu, scriitoare afirmată, o regăsim într-o căsătorie armonioasă, cu un soț iubitor și doi copii. Dar trecutul irumpe neașteptat în viața ei…

O carte despre iubire negată, nostalgie pentru anii studenției și sentimente greu de articulat chiar și după o viață întreagă.

O poveste tulburător de frumoasă despre iubire, prietenie și forța vindecătoare a iertării. De la autoarea bestsellerului Scriitori și îndrăgostiți.

Cartea a apărut la Editura Trei în traducerea Laura Karsch și o găsiți aici

Lily King a crescut în Massachusetts, are o diplomă în literatură engleză la University of North Carolina at Chapel Hill și un masterat în scriere creativă la Syracuse University. Este autoarea a șase romane, traduse în 28 de limbi și recompensate cu nenumărate distincții. Romanul său de debut, The Pleasing Hour, a câștigat Barnes and Noble Discover Award, Whiting Writer’s Award, iar al patrulea roman al său, Euphoria, a fost recompensat cu Kirkus Award, The New England Book Award și a fost finalist la National Book Critics Award. Povestirile, eseurile și recenziile lui Lily King au apărut în publicații precum New York Times, Washington Post, Vogue, Los Angeles Review of Books și One Story. Locuiește cu soțul ei în Portland, Maine. La Editura Trei, de aceeași autoare, a apărut romanul Scriitori și îndrăgostiți (2021).

Fragment Regele de inimă roșie. Lily King

Băieții mei se reped din spate, își deschid portierele și se năpustesc pe drumul neasfaltat, către toboganul argintiu. Pașii lor răsună pe treptele de metal.

— Ăsta-i de școală veche, spui tu despre tobogan, în timp ce îi urmăm fără grabă.

De ce-ai venit, aș vrea eu să spun.

Parcul se află pe un deget lung de pământ, care îm­punge Oceanul Atlantic. Apa sclipește și dansează printre pinii din jurul nostru.

Harry ajunge primul sus, Jack vine după el, se prinde de spatele fratelui său. Amândoi alunecă iute jos. Jack se răstoarnă pe pământ, îl trage pe Harry după el și se rosto­golesc râzând. Au cinci și șapte ani, băieții mei.

Tu îi privești, clatini din cap.

— Chestia asta e mult prea înaltă și mult prea abruptă. Pe aici nu există norme de siguranță?

— Va trebui să verific documentația, Mister Prudență.

Te uiți la mine și râzi. Băieții se ridică și fug să se cațăre iar. Jack ajunge primul la trepte.

Aștept să spui lucrurile pe care oamenii obișnuiesc să le spună cu plăcere despre Jack, despre iuțeala lui, despre curajul lui, despre faptul că, în curând, îi va da bătăi de cap fratelui său mai mare.

— Sunt niște copii fericiți, zici tu, când ei alunecă iar în jos.

— Ești aici de nici două ore.

— Se vede cu ochiul liber. Toți copiii prietenilor mei sunt stricați la cap. Ăștia par în regulă.

Te apleci și ridici de jos un ac de pin maro.

— Doamne, de când n-am mai văzut așa ceva?

De parcă aș ști.

— Harry! Jack!

Te duci în fugă la ei. Odinioară aveai corpul unui alergător, fesieri pronunțați dedesubtul elasticului de la pantalonii tăi gri de trening. Acum parcă ai avea dureri.

— Hai să ne cățărăm într-unul din ăștia!

Arăți către pinii de dincolo de leagăne, siluete pe fondul oceanului întunecat, sclipitor.

Nu cred că Jack s-a cățărat vreodată într-un copac. Se uită la mine și eu dau din cap, așa că vin amândoi în fugă la tine. Te apucă fiecare de o mână. Te iau prin surprindere? Jack începe să țopăie. Cât de lesne le este cu tine. În mod normal sunt mai reținuți cu alți bărbați, bărbați care nu sunt tatăl lor.

Alegi un copac. Eu rămân la baza lui. Urcați toți trei. Trebuie să-l ridic pe Jack ca să-și poată pune pi­cioarele pe prima creangă și de acolo se cațără ca o maimuță-păianjen.

— Mai sus? îi întrebi.

— Mai sus! răspund la unison băieții mei.

Crenguțe trosnesc și se rup, apoi te oprești înainte să fiu nevoită să spun ceva și băieții se cațără până la tine, după care se opresc și ei.

— Mamă, ne mai vezi? întreabă Jack.

A încălecat pe o creangă groasă, o bate cu palma ca pe-un cal. Dacă ar fi să alunece, l-aș prinde cu ușurință.

— Nu prea, răspund.

Fețele voastre mă privesc de sus, tălpile adidașilor voștri se leagănă. Le povestești despre Daphne, cum a fugit de Apollo prin pădure, fugea, fugea, chemându-și în ajutor tatăl, zeul râului, apoi brațele i-au devenit crengi și picioarele, rădăcini. Pui o palmă pe trunchiul copacului.

— Și preț de câteva secunde, le spui, Apollo îi simte bătăile inimii prin scoarță.

Băieții își lipesc și ei palmele de trunchi.

O veveriță sare din copacul de alături pe o creangă înaltă, privește în jos și sare înapoi, surprinsă. Voi râdeți și acele de pin tremură.

Ce știi și de ce ai venit?

Tu și băieții vă dați jos din copac.

— Cel mai bun scor al meu e de unșpe, zice Harry.

— Ce? E nebunie curată, comentezi.

— Al meu, de nouă jumate, zice Jack.

— Jumate? întrebi. Vreau și eu să văd o jumate.

Pe urmă sunteți prea departe să vă mai aud, fugiți către apă, coborâți în salturi micul taluz cu iarbă țepoasă. Când ajungeți pe nisipul ud, încetiniți și umblați îndoiți de spate, căutând pietre plate.

Un câine zbârlit, abia mai mare decât o veveriță și mult mai sprinten, începe să dea ture în jurul meu și să latre.

— Fabio!

O femeie mai în vârstă traversează locul de joacă, ținând în mână o lesă subțire.

— Îmi cer scuze. A țâșnit pe lângă mine când am deschis portiera.

Fabio stă pe loc când ea se apleacă să-i prindă lesa. Ba chiar își întinde gâtul subțire către ea.

— Ce cățeluș drăguț! spun.

Ea se îndreaptă de spate și privește către apă.

— Ce copii drăguți!

Îi urmărim pe băieți pe plajă, cu părul lor des și cor­purile lor subțiri și flexibile. Îți arată cum aruncă ei pietre pe suprafața apei, cum se lasă pe spate într-un picior, cum se apleacă foarte jos și azvârle o piatră plată pe suprafață, așa cum i-a învățat Silas. Jack țopăie pe nisip. Harry își îndoaie brațul pe după cap. Încerci și tu și se aud chiote de surpriză. Te apleci să bați palma cu ei.

— Ce drăguț e și tatăl, zice femeia.

— Nu e tatăl lor.

Regret cât de tăios am spus asta.

Nu o deranjează.

— Ești sigură?

Râd. Cele trei capete negre de pe plajă caută alte pie­tre plate.

— Nu l-am mai văzut de ani întregi. De douăzeci și unu de ani.

— Aha.

— Exact.

Îmi place cât de rapid înțeleg femeile anumite lucruri.

Alte chiote de pe plajă. Jack face un tur de onoare, apoi mă cheamă printr-un semn. Îl scarpin scurt pe Fabio între urechi și pornesc către apă.

În mașină, când mergem spre casă, băieții sunt som­noroși. Îmi povestești despre o carte pe care ai citit-o astă-iarnă, un roman despre Islanda și oi. Silas a parcat în spatele mașinii tale închiriate, pe aleea noastră, așa că parchez în stradă. Prietenul lui Jack, Otis, își vâră capul pe geamul deschis al pasagerului din față.

— Haideți la Crater!

După care te remarcă la trei centimetri de fața lui.

— Ăsta cine-i?

Nu așteaptă un răspuns. Îi zorește pe Harry și Jack să se dea jos din mașină și fug toți trei alături, în curtea lui.

— Crater? întrebi.

— E un joc inventat de ei. Cred că se petrece pe Lună.

În drum spre casă te oprești la mașina ta închiriată și scoți o geantă din spate. E geanta de voiaj verde cu care ai venit la Paris. Acum a ajuns în Maine. Imaginea ei e tulburătoare. Mi-aș dori s-o pui la loc în mașină. Mi-aș dori să nu-ți fi oferit un loc unde să înnoptezi în călătoria ta de-a lungul coastei, ca să-ți vizitezi niște prieteni.

Eu și Silas ne-am mutat aici din Massachusetts îna­inte să se nască Harry. Ne-am vândut apartamentul mi­nuscul din Cambridge pentru mai mult decât prețul aces­tei case cu trei dormitoare din Portland. E o casă veche, cu plafoane joase, cu roshar ițindu-se din tencuială, cu rămășițele unei latrine de lemn în debaraua de la parter.

Urci în spatele meu pe veranda laterală și intrăm. Câinii noștri aleargă zgomotos pe podeaua din lemn de pin a bucătăriei, să te miroasă. Te lași pe vine, să le acorzi întreaga ta atenție.

— Ăsta cine-i? spui, imitându-l perfect pe Otis, către buldogul nostru Nelson, care-și turtește fața de a ta. Și ăsta cine-i? spui către beagle-ul nostru Maxie, în vreme ce coada lui tare bate răsunător în stinghiile unui scaun.

Ridici privirea spre mine.

— Nu știam că ai câini.

Dau din umeri. De unde să fi știut?

Ca la comandă, Lupe, care stătea pitită sub soba cu lemne, traversează semeț bucătăria și își lipește fruntea de genunchiul tău.

— Sau o pisică tristă.

O mângâi de la cap până la coadă.

— Personajele tale nu au niciodată pisici.

Nu știu ce ai citit scris de mine.

Îți iau geanta și o pun lângă scări.

— Uau, spui, când privești în stânga, în living. Parcă aș fi intrat în Breach House.

— De ce?

— Așa simt eu.

Aduc două beri din frigider și ies cu tine pe verandă. Casa noastră nu seamănă câtuși de puțin cu Breach. Ne așezăm pe cele două scaune de răchită șubrede de pe veranda noastră. Răspunzi la întrebările mele despre munca ta și eu răspund la ale tale. Nu prea știu ce spun. E foarte ciudat să fii aici și foarte bulversant cât de familiar îmi pari, ritmul vocii tale, înclinația capului, mișcările corpului, părul de la încheieturile mâinilor, cicatricea de pe buză. Din când în când îmi aud băieții în vecini, iar vocile lor țin o parte din mine ancorată. Dar o altă parte din mine este conștientă că Silas se află acasă și nu a coborât. Casa e prea mică să nu știe că ne-am întors. Mă întreb unde stă și dacă e bizar că nu m-am dus după el, și dacă ție ți se pare ciudat.

Îmi povestești despre un caz de corupție la care ai lucrat doi ani, un proces limpede ca lumina zilei, împo­triva unei școli pentru surzi ce-și extorca elevii, care a fost însă anulat din cauza comportamentului sexual greșit al unuia dintre procurorii tăi adjuncți.

— Făcea sex cu directoarea școlii, spui. Încă face. Luna trecută am fost la nunta lor.

Râd, închid ochii și îmi doresc să-i țin închiși. E prea multă familiaritate. Prea profundă. Nu știu de ce ai venit. Și nu-mi mai aud băieții. Unde e Silas?