Articol de Eduard Enache

In Anul Brancusi, exploatarea imaginii si a numelui artistului reprezinta un subiect complicat si disputat in spatiul cultural si comercial romanesc, unde legile drepturilor patrimoniale nu sunt mereu clare si respectate. 

Desi sculptorul este considerat un simbol national, utilizarea operelor sale se loveste de un zid birocratic sever, generand constant conflicte intre statul roman, autoritatile locale si entitatile private care gestioneaza drepturile de autor. Deseori, se intampla ca diverse mici afaceri independente sau branduri comerciale sa fie fortate sa plateasca sume considerabile pentru ca au utilizat imaginea sau numele artistului fara a obtine drepturile juridice in acest sens si fara plata taxelor aferente.

Cu exceptia presei, aproape orice aparitie a imaginii lui Brancusi sau a operelor sale in spatiul public este supusa unei legislatii stricte. Expozitiile, cataloagele, cartile care il vizeaza pe artist trebuie comunicate din timp organizatiilor care ii protejeaza drepturile de autor si, la finalul unui lant al comenzilor, trebuie aprobate in mod obligatoriu de mostenitorul actual al lui Brancusi, Theodor Nicol.

Mai jos gasiti un ghid cu informatii referitoare la conditiile de exploatare, pasii necesari pentru licentiere si cadrul legislativ in vigoare. Sunt informatii prelucrate de la organizatiile de gestiune Visarta (la nivel local) si ADAGP Paris (la nivel international), precum si din rapoartele si declaratiile presei romanesti din ultimii ani referitoare la conflictele dintre autoritati si titularii drepturilor de mostenire.

Situatia actuala isi are radacinile la jumatatea secolului trecut si este adesea umbrita de cel mai mare fals istoric perpetuat in spatiul public: mitul refuzului statului roman comunist de a accepta o donatie din partea sculptorului. 

In realitate, asa cum a clarificat oficial Academia Romana si cum demonstreaza Pavel Tugui in volumul „Dosarul Brancusi”, nu exista absolut niciun document, act sau scrisoare care sa ateste ca Brancusi ar fi avut vreodata dorinta sau intentia de a-si dona atelierul si operele statului roman. Totusi, a existat o sedinta a Academiei din martie 1951 in care arta sa a fost criticata dur si respinsa din motive ideologice de catre regimul stalinist al vremii, insa pe masa academicienilor nu s-a aflat niciodata o oferta de donatie pe care acestia sa o refuze. 

In 1952, Brancusi a fost sfatuit de prietenul Marcel Duchamp ca, in lipsa unei umbrele institutionale puternice, operele adunate de-o viata riscau sa fie dispersate si vandute la bucata dupa disparitia sa. Astfel, artistul a luat decizia de a dona continutul faimosului atelier din Impasse Ronsin catre statul francez. Nu a reprezentat un act de razbunare indreptat impotriva Romaniei, asa cum s-a speculat decenii la rand, ci a fost rezultatul unei strategii pragmatice construite la indemnul cercului sau intim de prieteni parizieni, inclusiv al lui Jean Cassou, renumit istoric de arta si director la Muzeul National de Arta Moderna din Paris, care i-a garantat sculptorului ca institutia pe care o conducea este dispusa sa primeasca donatia si sa ii reconstituie integral spatiul de creatie. 

Pentru ca o asemenea clauza testamentara sa fie inatacabila si pentru a putea obliga din punct de vedere juridic autoritatile franceze sa ii pastreze atelierul intact pe termen nelimitat, Brancusi a solicitat cetatenia franceza, un pas birocratic absolut necesar pentru validarea legala a intelegerii, pe care l-a finalizat prin obtinerea actelor in anul 1952. Potrivit legislatiei din Romania in vigoare la momentul respectiv (Decretul nr. 33/1952), in momentul in care a primit cetatenie franceza, Brancusi a incetat sa fie cetatean roman in acte.

La momentul decesului sau, pe 16 martie 1957 la Paris, succesiunea Brancusi (veti gasi des citata in descrierea imaginilor cu operele lui Brancusi expresia “Succession Brancusi”) a fost supusa exclusiv legilor din Franta, intrucat normele de drept international privat stabilesc clar ca mostenirea bunurilor mobile este guvernata de legea nationala pe care persoana o avea la data mortii. 

Astfel, Brancusi a lasat intreaga sa avere si drepturile de autor prin testament sotilor Natalia Dumitresco si Alexandru Istrati, vecinii-artisti care au avut grija de el in ultimii ani ai vietii. Deoarece acesti doi legatari universali nu au avut copii, drepturile de autor au ajuns ulterior in masa succesorala a unui nepot al lor, Theodor Nicol, un cetatean canadian de origine romana, care ramane si in prezent beneficiarul financiar si decidentul suprem in privinta operelor brancusiene.

Pentru a intelege mecanismul prin care se acorda permisiunile, trebuie explicat lantul institutional care leaga solicitantul roman de mostenitorul canadian. 

In Romania, drepturile de autor in domeniul artelor vizuale sunt gestionate de Visarta, o societate de gestiune colectiva care actioneaza pe plan local. 

Visarta actioneaza ca un intermediar care aplica regulile ADAGP Paris, in baza unui contract de reciprocitate. ADAGP este organizatia similara din Franta care reprezinta peste 190.000 de artisti la nivel global si administreaza direct interesele mostenitorului. Practic, un cetatean sau o firma din Romania depune cererea la Visarta, institutia de la Bucuresti traduce documentatia si o trimite in Franta la ADAGP, iar de acolo solicitarea ajunge pe masa lui Theodor Nicol si a echipei sale, care analizeaza cererea si emit decizia finala de aprobare sau respingere.

Un punct de cotitura major in aceasta istorie juridica se va inregistra la data de 1 ianuarie 2028, moment in care operele sculptorului vor iesi de sub incidenta drepturilor patrimoniale. 

Conform Directivei europene 93/98/CEE, care a stat si la baza redactarii Legii nr. 8/1996 din Romania, dreptul de autor asupra unei opere de arta se aplica pe intreaga durata a vietii creatorului si se prelungeste inca 70 de ani dupa decesul acestuia, termenul incepand sa curga de la data de 1 ianuarie a anului urmator mortii. Avand in vedere anul decesului, 1957, perioada de 70 de ani expira la finalul anului 2027, ceea ce inseamna ca incepand cu 2028 utilizarea comerciala a imaginilor operelor nu va mai fi conditionata de plata unor taxe catre mostenitori.

Expirarea drepturilor patrimoniale nu aduce insa o libertate absoluta de exploatare, deoarece legislatia face o diferenta clara intre incasarea banilor si protectia integritatii creatiei. 

Drepturile morale ale autorului, care asigura respectarea paternitatii si a formei operei, sunt perpetue si imprescriptibile, ele neputand fi instrainate sau anulate niciodata. Acest aspect garanteaza ca, si dupa anul 2028, reprezentantii legali vor putea interveni in instanta daca o lucrare a lui Constantin Brancusi va fi folosita intr-un context degradant, daca va fi distorsionata sau daca va fi dusa in derizoriu prin asocieri comerciale nepotrivite. Insa nu va mai fi nevoie de aprobarea mostenitorului pentru orice manifestare legata de imaginea si opera lui Brancusi. 

Consecintele nerespectarii acestor reglementari sunt vizibile in mod direct la Targu Jiu, unde a fost interzisa comercializarea suvenirurilor care reproduc operele din ansamblul monumental care include Poarta, Coloana si Masa Tacerii. 

Autoritatile locale au inchis magazinul Centrului Brancusi si au retras de pe piata obiectele care foloseau imaginea sculpturilor fara licenta, lasand turistii fara optiuni de achizitie a unor amintiri din oras.

Conducerea Visarta a precizat in spatiul public ca nu exista o interdictie indreptata impotriva autoritatilor gorjene, ci doar o actiune ferma de a impune respectarea legislatiei, subliniind ca imaginea operelor nu poate fi folosita gratuit si dupa bunul plac al fiecarui comerciant. Irina Florescu, presedinte Visarta, a explicat ca institutia ofera intregul sprijin pentru intocmirea dosarelor de licentiere, sfatuind producatorii sa urmeze procedurile legale in loc sa riste sanctiuni. Insa decizia finala apartine exclusiv mostenitorului, care in mod frecvent refuza sa acorde drepturi pentru suveniruri de duzina, dorind sa evite minimalizarea si transformarea creatiilor in kitschuri. 

In practica, aprobarile sunt obtinute mult mai usor pentru expozitii si proiecte editoriale de calitate, cum ar fi monografiile sau albumele tiparite, in timp ce obiectele comerciale ieftine se lovesc de cele mai multe ori de un refuz categoric.

Pana la liberalizarea din 2028, exista totusi cateva situatii punctuale in care legea permite reproducerea operelor fara consimtamantul mostenitorului si fara plata vreunei remuneratii compensatorii. Printre acestea se numara utilizarea pentru uzul personal sau in cercul restrans al unei familii, folosirea unor scurte citate in scop de analiza sau critica, precum si reproducerea in publicatii destinate exclusiv invatamantului, atata timp cat actiunea nu urmareste obtinerea unui avantaj economic direct sau indirect. 

De asemenea, reproducerea imaginii unei opere amplasate permanent in locuri publice este admisa, dar numai daca imaginea respectiva nu constituie subiectul principal al reproducerii si daca nu este folosita in scopuri comerciale.

Jurnalistii pot utiliza imaginile operelor exclusiv pentru informarea imediata a publicului.

Legea stipuleaza ca mass-media poate folosi o lucrare de arta grafica sau plastica exclusiv cu scopul informarii imediate si doar in relatie directa cu acea informatie, fiind obligatorie mentionarea numelui artistului si a sursei. Este o regula care permite inclusiv publicatiei online Urban.ro sa publice fotografia unei sculpturi pentru a ilustra o stire despre un furt, o expozitie sau un proces legat de acea lucrare. Insa nu exista permisiunea de a utiliza operele brancusiene ca simple ilustratii generale pentru articole care nu au o legatura directa si de actualitate cu obiectul de arta in sine.

Pentru cei care doresc sa publice legal imagini in carti sau reviste, mostenitorul a impus prin intermediul ADAGP, care a trimis mai departe catre omologul local, Visarta, o serie de conditii preliminare obligatorii si termene de executie foarte stricte.

Orice cerere de autorizare trebuie trimisa la Visarta cu cel putin trei sau patru luni inainte de finalizarea proiectului, responsabilitatea planificarii incadrandu-se in sarcina editorilor. Dosarul trebuie sa cuprinda detalii tehnice complete, incluzand genul publicatiei, tirajul, pretul de vanzare, o macheta a paginilor insotita de legenda de copyright, precum si o lista in format Excel care sa specifice dimensiunile imaginilor, autorul fotografiei, modul de reproducere si proportia de spatiu ocupat in pagina.

Rigorile sunt la fel de mari si in cazul in care un utilizator doreste sa reproduca texte apartinand lui Constantin Brancusi sau sa foloseasca imagini in productii audiovizuale. 

Pentru publicarea aforismelor sau a notitelor sculptorului, solicitantul trebuie sa trimita o copie electronica a intregului document in care textele vor fi integrate, pentru ca mostenitorul sa poata analiza contextul general. 

In situatia in care o televiziune sau o casa de productie propune difuzarea unui film documentar sau a unei emisiuni care include operele, aprobarea este conditionata de transmiterea in avans a scenariului complet si a unei copii dupa varianta finala a montajului, insotite de un rezumat clar redactat in limba franceza sau engleza.

O alta componenta financiara importanta a drepturilor de autor, distincta de dreptul de reproducere, este dreptul de suita, un mecanism specific pietei de arta care permite artistilor si mostenitorilor sa beneficieze de cresterea valorii operelor in timp. In practica, acest drept ofera o remuneratie financiara obligatorie de fiecare data cand o lucrare originala de arta plastica este revanduta prin intermediul unui profesionist al pietei, cum ar fi o casa de licitatii sau o galerie de arta. 

Daca pretul de vanzare este egal sau mai mare de 750 de euro, fara a include taxa pe valoarea adaugata, vanzatorul trebuie sa achite o cota procentuala calculata in trepte degresive, pornind de la 4 procente pentru sume de pana la 50.000 de euro si ajungand la 0,25 procente pentru tranzactiile ce depasesc jumatate de milion de euro, suma totala incasata fiind plafonata prin legea franceza la 12.500 de euro pentru o singura lucrare. 

Pe site-ul ADAGP gasiti o lista exhaustiva, actualizata pentru 2026, cu toate taxele aferente.

Dincolo de protectia stricta a imaginilor, o alta nuanta legislativa vizeaza simpla utilizare a numelui Constantin Brancusi in scopuri comerciale pentru a vinde diverse produse de larg consum.

Inregistrarea si folosirea numelui ca marca intra sub incidenta unei alte ramuri a proprietatii intelectuale si poate fi contestata la organismele specializate daca face apel la memoria artistului sau creeaza confuzie in piata.

De aceea, nu poate fi lansat pe piata un brand de vin Brancusi sau o cafenea Brancusi — sau colectii de bijuterii inspirate de Coloana fara sfarsit, asa cum s-a intamplat de mai multe ori deja — fara a plati taxele aferente utilizarii numelui. Legea interzice utilizarea prestigiului numelui sau pentru a face profit din orice afacere comerciala.  

Toate aceste restrictii juridice, proceduri birocratice si bariere financiare ofera tabloul complet al unora dintre motivele pentru care statul roman nu a reusit, pana in acest moment, sa il transforme pe Constantin Brancusi intr-un veritabil brand de tara. Dincolo de declaratiile oficiale de mandrie nationala, imposibilitatea de a capitaliza eficient in zona turismului loveste direct ansamblul monumental de la Targu Jiu, recunoscut de expertii in arta drept cea mai importanta opera a sculptorului dupa faimosul sau atelier parizian. Tot acest blocaj administrativ si financiar se va dizolva incepand cu 1 ianuarie 2028.