Skip to content

Tabere internationale de chimie si matematica deschise elevilor pasionati. Inscrieri pana pe 30 aprilie

Pentru al treilea an consecutiv, Romania este gazda unor tabere de excelenta pentru tinerii pasionati de stiinte. Mai mult, APEX Scientific 2026 se extinde anul acesta si in Republica Moldova si ii invita pe elevii de liceu sa se pregateasca timp de trei saptamani cu profesori universitari si cercetatori de top in domenii precum chimie si matematica.

Programul taberelor este urmatorul:

  • APEX Chemistry 2026 Bucuresti: 23 iulie – 12 august, in parteneriat cu Universitatea din Bucuresti;
  • APEX Maths 2026 Resita: 24 iulie – 13 august, in parteneriat cu Primaria Resita si Centrul Universitar Resita al Universitatii Babes-Bolyai;
  • APEX Maths 2026 Chisinau: 26 iulie – 15 august, in parteneriat cu Universitatea Tehnica a Moldovei.

Printre profesorii care ii vor pregati pe tinerii viitori cercetatori se numara Jean-Pierre Sauvage, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie (Universitatea din Strasbourg), Ivan Huc (Ludwig Maximilian University Munchen), Niculina Hadade (Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca) pentru APEX Chemistry, Olivier Schiffmann (Universitatea Paris-Saclay) si Siarhei Finski (Institutul Politehnic Paris) pentru APEX Maths.

Formatul taberelor a ramas acelasi ca la editiile precedente si include cursuri, seminare, dar si o bogata activitate practica in laboratoarele de chimie. „In 2026, APEX Scientific se extinde dincolo de granitele Romaniei prin organizarea APEX Maths 2026 Chisinau.
Asa cum v-am obisnuit, continuam sa invitam profesori si cercetatori recunoscuti la nivel mondial, care sa le ofere tinerilor ocazia de a interactiona cu cercetarea la cel mai inalt nivel al cunoasterii in domeniile in care activeaza. Acestia le vor impartasi nu doar informatie stiintifica, ci si eforturile ce stau in spatele succesului, satisfactia de a-ti atinge obiectivele propuse.
Filosofia APEX Scientific este de a forma cercetatorii de maine, de a le oferi cadrul in care tineri chimisti sau matematicieni se pot pregati in Romania pentru a face din pasiunea lor o cariera.”

Daniel Funeriu, cercetator, fost ministru al Educatiei si Cercetarii din Romania (2009 – 2012).

Inscrierile la taberele APEX Scientific 2026 sunt deschise pana pe 30 aprilie 2026, pe baza unui set de probleme pe care candidatii trebuie sa le rezolve si care sunt disponibile online la adresa www.apexscientific.org in sectiunile dedicate fiecarei tabere.

APEX Scientific (Advanced Program for Excellence) este o initiativa de pregatire pentru cercetare a tinerilor exceptionali din Romania si strainatate in domeniul stiintelor exacte. Programele APEX se concentreaza pe explorarea si investigarea in colaborare, exact ca in cercetarea reala, contribuind la mobilitatea sociala a tinerilor si facilitarea accesului la educatie de inalt nivel precum si promovarea Romaniei ca centru de excelenta in formarea stiintifica. Primul program implementat a fost APEX Maths 2024, la Resita, unde au participat 47 elevi din 9 tari, din care 30 de romani (din 12 judete). Succesul acestuia a facut prestigioasa universitate americana MIT sa recomande tabara pe site-ul sau. In 2025, programul a inclus doua tabere, APEX Chemistry la Bucuresti (cu 19 participanti din 3 tari) si APEX Maths la Resita (48 de participanti din 5 tari).

Citește în continuare