Skip to content

Violonistul francez David Grimal, un Stradivarius din 1710, Mozart si Schumann la Sala Radio. Concertul va fi transmis live online

Un Stradivarius din 1710, Mozart, Schumann si unul dintre cei mai carismatici violonisti francezi ai momentului: concertul sustinut de Orchestra de Camera Radio, miercuri, 3 iunie 2026, de la ora 19.00, la Sala Radio, promite una dintre acele seri in care muzica clasica isi demonstreaza eleganta si forta emotionala.
Invitat special al serii este David Grimal, absolvent al Conservatorului din Paris si artist cu o cariera internationala spectaculoasa, aplaudat in ultimele doua decenii ca solist in cele mai importante sali de concert ale lumii. Din toamna anului 2024, David Grimal este artist in rezidenta al Orchestrei de Camera Radio, fiind primul muzician international caruia Radio Romania i-a adresat aceasta invitatie de colaborare.
La Bucuresti, David Grimal va asigura conducerea artistica a evenimentului, dar va fi aplaudat si ca solist. Concertul va include uvertura operei Lucio Silla si Simfonia nr. 41 – Jupiter de Mozart, precum si Concertul in re minor pentru vioara si orchestra de Schumann.

David Grimal a fost invitat sa concerteze in importante sali din intreaga lume, precum Suntory Hall – Tokyo, Philharmonie de Paris, Musikverein – Viena, Concertgebouw – Amsterdam, Berlin Konzerthaus, Wigmore Hall – Londra, Lincoln Center – New York, Conservatorul Ceaikovski – Moscova, Theatre des Champs-Elysees – Paris etc.
Multi compozitori contemporani i-au dedicat creatiile lor. Unul dintre proiectele de suflet ale lui David Grimal l-a constituit ansamblul Les Dissonances – al carui fondator si director artistic a fost timp de peste 20 de ani. Les Dissonances a fost considerata singura orchestra simfonica din lume care interpreta repertoriul standard fara dirijor.
Ca o prelungire fireasca a acestei dorinte de a impartasi cu ceilalti, violonistul francez a creat „L’Autre Saison”, o stagiune de concerte pentru persoanele fara adapost din Paris. David Grimal a fost numit Chevalier dans l’Ordre des Arts et Lettres de catre Ministerul francez al Culturii (in 2008).
David Grimal a inregistrat pentru casele de discuri EMI, Harmonia Mundi, Aeon, Naive, Transart si Dissonances Records. Inregistrarile sale au fost aclamate de presa, cu premii precum BBC Music Magazine Choice, Choc de l’Annee in Classica, Arte Selection in Telerama.
David Grimal este si un apreciat pedagog – preda la Hochschule fur Musik – Saarbrucken (Germania) – si este invitat frecvent sa faca parte din jurii de concursuri internationale.

Concertul va fi transmis LIVE la Radio Romania Cultural si Radio Romania Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online (pe site-urile celor doua posturi de radio).

Biletele sunt disponibile in sistem online pe www.bilete.ro.

Citește în continuare