Skip to content

(Trailer) Gerard Butler si Martin Scorsese, transformari spectaculoase in „In the Hand of Dante”, un film Netflix cu Al Pacino, John Malkovich, Oscar Isaac si Jason Momoa.

Netflix a lansat primul trailer oficial pentru „In the Hand of Dante”, un film regizat de Julian Schnabel care urmareste doua fire narative paralele, separate de sapte secole. 

Productia va rula in cinematografe selectate din SUA incepand cu 12 iunie, urmand sa fie disponibila pe Netflix la nivel mondial din 24 iunie. A avut premiera mondiala la editia de anul trecut a Festivalului de Film de la Venetia, unde a fost foarte bine primit de public dar nu la fel de entuziast din partea criticilor — pe Rotten Tomatoes are un scor de 43% din 21 de recenzii. Netflix a achizitionat filmul dupa premiera venetiana iar in curand va fi proiectat la Tribeca Film Festival 2026, in sectiunea Spotlight Narrative Features.

Povestea porneste de la romanul omonim publicat de Nick Tosches in 2002 si tradus anul trecut in limba romana: “Mana lui Dante”. 

Firul narativ din secolul al XXI-lea il urmareste pe scriitorul new-yorkez Nick Tosches, recrutat de un don mafiot pentru a fura manuscrisul original, scris de mana, al „Divinei Comedii” a lui Dante Alighieri – o lucrare scoasa pe ascuns din Vatican. 

Firul narativ din secolul al XIV-lea il urmareste pe Dante insusi in cautarea inspiratiei pentru scrierea capodoperei sale. Sinopsisul oficial descrie cei doi barbati ca fiind „legati fara stire de timp si de cautarea lor obsesiva pentru iubire, frumusete si divin”. 

Cele doua fire sunt diferentiate vizual: segmentele din secolul al XIV-lea sunt filmate color, iar cele din secolul al XXI-lea in alb si negru.

Oscar Isaac, castigator al Globului de Aur, joaca ambele roluri principale – atat pe Nick Tosches, cat si pe Dante Alighieri – alaturi de o distributie care ii reuneste pe Gal Gadot, John Malkovich, Al Pacino, Jason Momoa, Louis Cancelmi, Sabrina Impacciatore, Franco Nero, Benjamin Clementine si Paolo Bonacelli. 

Gerard Butler trece printr-o transformare spectaculoasa: apare in ambele fire narative, in doua roluri cu infatisari total diferite. In segmentele din secolul al XIV-lea il joaca pe Papa Bonifaciu al VIII-lea, intr-un costum de epoca elaborat si cu o barba stufoasa, cenusie. In firul contemporan il interpreteaza pe mafiotul Louie, imbracat in costume tipatoare, cu fata rasa si par blond dat spre spate – un look cu totul diferit de imaginea cu care actorul este obisnuit in filme de actiune precum „Plane”, „Den of Thieves” sau trilogia „Has Fallen”.

Martin Scorsese apare in rolul mentorului lui Dante, un personaj fictiv numit Isaiah, in segmentele din secolul al XIV-lea – este cel mai important rol de actorie al regizorului din ultimii ani. Pe ecran, Scorsese este de nerecunoscut: a renuntat la ochelarii cu rama neagra care ii definesc imaginea publica si apare cu parul lung si alb, intr-o infatisare comparata in presa americana cu cea a lui Dumbledore sau Gandalf. Scorsese si Isaac sunt si producatori executivi ai filmului.

Trailerul poate fi vizionat mai jos.

Filmul este regizat de Julian Schnabel, a carui ultima productie inainte de aceasta fusese „At Eternity’s Gate” din 2018, portretul lui Vincent van Gogh nominalizat la Oscar. 

Scenariul a fost co-scris de Schnabel cu Louise Kugelberg, dupa romanul lui Nick Tosches. Producatorii sunt Jon Kilik, Francesco Melzi d’Eril, Olmo Schnabel, Gabriele Bebe Moratti, Vito Schnabel si Julian Schnabel.

Mai jos puteti citi un fragment din „Mana lui Dante”, roman publicat in limba romana de Editura Trei.

Citește în continuare