Skip to content

Cantareata americana Patti Smith s-a intalnit cu Papa Leon al XIV-lea la Vatican

Pope Leo XIV si Patti Smith, Profimedia

Papa Leon al XIV-lea a primit-o vineri, 31 iulie, pe artista americana Patti Smith, in cadrul unei audiente private organizate la Palatul Apostolic de la Vatican. Cantareata, poeta si scriitoarea s-a intalnit cu Suveranul Pontif pentru o conversatie care a durat aproximativ 40 de minute.

La intalnire a participat si parintele Antonio Spadaro, subsecretar al Dicasterului pentru Cultura si Educatie si un apropiat al artistei. Acesta a descris momentul drept „de neuitat” si i-a numit pe cei doi „doua personalitati remarcabile ale caror voci vorbesc despre speranta intr-o lume divizata”.

Potrivit lui Spadaro, audienta a semanat mai degraba cu intalnirea dintre doi vechi prieteni, care au discutat despre amintiri, muzica, literatura, visuri si sperante. Patti Smith si Papa Leon al XIV-lea au si o legatura biografica: amandoi s-au nascut in Chicago.

Artista a participat si in luna mai la evenimentele organizate in jurul pavilionului Sfantului Scaun de la Bienala de Arta de la Venetia, unde a prezentat performance-ul „Sonic Prayer”, realizat impreuna cu Soundwalk Collective. Aparitia sa a avut loc in perioada in care era marcat un an de la alegerea Papei Leon al XIV-lea.

Patti Smith a avut de-a lungul timpului o relatie apropiata cu Vaticanul. Desi nu este catolica, artista l-a intalnit pe Papa Francisc in 2013, a cantat pentru acesta in 2014, iar dupa moartea lui, in aprilie 2025, i-a dedicat un poem in care l-a descris drept o voce a umanitatii si a celor aflati in suferinta.

Patti Smith este una dintre figurile esentiale ale culturii rock americane, cantareata, poeta, scriitoare si artista care a unit energia punkului cu poezia si activismul social.

A devenit celebra in anii ’70, odata cu albumul „Horses”, considerat unul dintre cele mai influente discuri din istoria rockului, iar de-a lungul carierei a lansat piese devenite emblematice, precum „Because the Night”. Patti Smith este si o autoare apreciata: volumul sau de memorii „Just Kids”, despre tineretea petrecuta la New York si relatia cu fotograful Robert Mapplethorpe, a castigat National Book Award si a fost tradus in Romania cu titlul „Pe cand eram doar niste pusti”, la Editura Polirom.

Citește în continuare