Skip to content

Costumele din „Diavolul se imbraca de la Prada 2″ sunt scoase la licitatie exclusiv online. Filmul este disponibil de cateva zile pe Disney+.

Casa de licitatii Christie’s si 20th Century Studios au anuntat o licitatie online, care va scoate la vanzare costume si accesorii din filmul „The Devil Wears Prada 2”. 

Evenimentul este initiat in colaborare cu actrita Meryl Streep si se desfasoara online, intre 1 si 15 septembrie, iar sumele stranse vor merge catre Committee to Protect Journalists (CPJ) si Council of Fashion Designers of America (CFDA).

Licitatia include piese vestimentare de lux si accesorii purtate pe ecran de Meryl Streep, Anne Hathaway, Emily Blunt, Stanley Tucci, Simone Ashley si Lady Gaga. 

Printre piesele-cheie ale vanzarii se numara un prototip semnat al pantofilor Valentino Garavani Rockstud rosii, purtati de personajul Mirandei Priestly, interpretat de Streep, o jacheta cu franjuri Dries Van Noten, din colectia toamna-iarna 2025, si o jacheta alb-negru semnata Schiaparelli, purtata tot de personajul lui Streep. 

Catalogul mai include piese de la Dolce & Gabbana, Dior, Elie Saab, Vhernier, Fendi si un pulover clasic, in nuanta de albastru-cerulean, de la J.Crew.

Licitatia va avea loc exclusiv online, pe christies.com, in perioada 1-15 septembrie, iar o expozitie publica, gratuita, a obiectelor scoase la vanzare se va desfasura la sediul Christie’s din New York, de pe 20 Rockefeller Plaza, intre 8 si 13 septembrie, in paralel cu expozitia dedicata evenimentului „Handbags Online: The September Edit”, o licitatie separata de posete de lux.

„Devil” — conceputa si sustinuta de Streep, care mai initiat o licitatie similara si dupa primul film al francizei — va  fi promovata si printr-o petrecere si o licitatie live, exclusiv pe baza de invitatie, la sediul Christie’s din New York, in timpul saptamanii modei din New York, pe 10 septembrie, unde vor putea fi achizitionate piese vestimentare si experiente de lux inspirate din film, cu sumele stranse mergand tot catre CPJ si catre CFDA.

Rochia Gabriela Hearst, purtata de Anne Hathaway, va fi vanduta cu pata originala din film.

Printre piesele importante ale licitatiei se numara rochia Gabriela Hearst Niki, model Niki, pe care personajul lui Anne Hathaway, Andy Sachs, o poarta la Hamptons si pe care o pateaza accidental, in cadrul intrigii filmului – rochia va fi oferita spre vanzare cu pata inclusa, la o estimare intre 3.000 si 4.000 de dolari. 

Jacheta cu franjuri Dries Van Noten, purtata de personajul Mirandei Priestly in timpul unei sedinte cu angajatii de la Runway, este estimata intre 4.000 si 6.000 de dolari, iar costumul in trei piese Dolce & Gabbana, cu esarfa cu model de ghepard, purtat de Stanley Tucci, este estimat intre 2.000 si 3.000 de dolari.

La licitatie va fi scoasa si rochia cu pene, semnata Bad Binch TongTong, a designerului Terrence Zhou, purtata de Lady Gaga in videoclipul piesei „Runway”, alaturi de artista Doechii, estimata intre 3.000 si 4.000 de dolari, precum si puloverul in nuanta cerulean, de la J.Crew, estimat intre 100 si 200 de dolari. 

Printre celelalte piese se numara jacheta alb-negru Schiaparelli, purtata de personajul lui Streep, estimata intre 4.000 si 6.000 de dolari, si o mini-rochie drapata, alba, insotita de cizme albe pana la genunchi, purtate de Lucy Liu, semnate Elie Saab si Maison Skorpios, estimate intre 2.000 si 3.000 de dolari.

Tot la licitatie va fi scoasa bratara Elsa Peretti Bone Cuff, purtata de Emily Blunt in rolul lui Emily din film – piesa are, in mod normal, un pret de vanzare cu amanuntul de 107.000 de dolari -, alaturi de un prototip al pantofilor rosii Valentino Garavani Rockstud, purtati de Streep in trailerul filmului, estimat intre 500 si 1.000 de dolari, care va fi semnat de actrita.

Filmul este disponibil de cateva zile pe Disney+, este experienta ideala pentru weekend, va recomandam sa il vizionati. 

Povestea costumelor din film dar si reactiile la revenirea Mirandei Pristly pot fi regasite mai jos.

Citește în continuare