Urban.ro a pregătit, pentru această ediție a Concursului Internațional George Enescu, o serie de interviuri cu concurenți și invitați ai evenimentului. Interviurile sunt gândite astfel încât să ofere detalii despre pregătirea, disciplina și strategiile de carieră ale fiecăruia dintre protagoniști și, în același timp, să devină o sursă de inspirație și un reper pentru tinerii care studiază muzica clasică.

Cristian Măcelaru este unul dintre dirijorii de prim-plan ai scenei muzicale internaționale și Director Artistic al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu. Laureat al unui Premiu Grammy, Director Muzical al Orchestre National de France și al Cincinnati Symphony Orchestra și invitat constant la pupitrul unora dintre cele mai importante orchestre ale lumii, Cristian Măcelaru este unul dintre dirijorii de prim-plan ai scenei muzicale internaționale. 

În România, ocupă una dintre cele mai importante poziții ale vieții muzicale: este Director Artistic al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu, proiect a cărui direcție artistică o construiește și o dezvoltă.

În această ediție a Concursului Enescu, întâlnirea cu Cristian Măcelaru oferă publicului atât experiența marilor concerte, cât și accesul privilegiat la procesul din spatele scenei – la repetiție, studiu, dialog și la transmiterea experienței unui artist cu o carieră internațională de prim rang către muzicienii aflați la începutul propriului drum.

1. La muzicienii clasici, pregătirea începe adesea de la o vârstă la care alți copii încă își caută pasiunile. Când ați înțeles că muzica și instrumentul dumneavoastră nu mai reprezintă doar o pasiune, ci pot deveni o profesie?

Pentru mine a fost în clasa a V-a. Până în clasa a V-a studiam la vioară pentru că așa îmi spuneau părinții, ceea ce este un lucru foarte normal pentru copii. De fapt, nu știu nicio persoană care s-a născut dorindu-și să studieze la un instrument. Dar această îndrumare din partea părinților este foarte necesară, iar apoi, cam pe la vârsta de 10–11 ani, începi să îți dai seama cât de mult iubești ideea de a cânta la un instrument muzical. Pentru mine, asta s-a întâmplat în clasa a V-a, deci aveam 11 ani. Țin minte cu certitudine și cu exactitate și compoziția care mi-a stârnit dragostea cea mai mare pentru a cânta la vioară. Și mi-am spus că de atunci încolo că asta voi face toată viața: voi cânta la un instrument sau voi face muzică. 

2. Cum vedeți diferența dintre a repeta mult și a studia inteligent?

Este o întrebare chiar foarte importantă, pentru că, atunci când studiezi un instrument, poate cel mai important lucru pe care îl înveți, mai ales la începutul drumului, este să înțelegi că studiul se face foarte mult cu capul, adică cum să studiezi inteligent. Dar, în același timp, a cânta la un instrument este și un lucru fizic, este sportiv, de fapt, și ai nevoie de acel antrenament care să îți întărească mușchii necesari.

Asta observ acum, mai ales când nu mai cânt la vioară atât de des și dirijez. Când iau vioara în mână, foarte mulți dintre acei mușchi mici din degete, încheieturi și mâini nu mai sunt antrenați la fel cum erau când studiam și cântam în fiecare zi, iar acum îmi dau seama de fapt de deficiența lor.

Acest echilibru, această înțelegere a felului în care studiezi cu inteligență pentru a activa exact ceea ce este necesar ca să poți cânta la un instrument, este un lucru care se învață. Aici intervin foarte mult inteligența și expertiza profesorului, pentru a-l învăța pe fiecare artist să își cunoască propriul corp, să își cunoască limitele și felul în care poate continua să crească atât din punct de vedere intelectual, cât și din punct de vedere fizic. 

3. În pregătirea pentru un concurs important, cât înseamnă muncă tehnică și cât înseamnă pregătire mentală?

Pregătirea tehnică și pregătirea mentală sunt două drumuri paralele, dar care se intersectează din când în când. Pentru  că nevoie de pregătire mentală pentru a te pregăti tehnic, pentru a înțelege ce trebuie să faci ca să te pregătești tehnic. Și, în același timp, pregătirea tehnică este necesară pentru a ne dărui o libertate a gândirii în care să putem înțelege, de fapt, care sunt posibilitățile care există. De aceea este important să fie două drumuri paralele. Noi, artiștii, începem fiecare sesiune de studiu cu ceea ce numim o încălzire. În acea încălzire sunt pur și simplu exerciții, ca în cazul unui atlet care face exerciții fizice care nu țin neapărat de sportul pe care îl practică, ci sunt exerciții de dexteritate, de abilitate, de întărire a mușchilor. Aceste exerciții pur tehnice sunt atât de necesare pentru a ne da voie să ne simțim liberi în a descoperi o interpretare.

Apoi, pregătirea mentală ține foarte mult nu numai de conceptul interpretativ pe care îl creăm, ci și de felul în care ne pregătim pentru a putea intra pe acea scenă pe care vom cânta. Sunt, iarăși, alte drumuri paralele în pregătirea intelectuală, dar toate sunt egal de importante, pentru că nu poți face una fără cealaltă. 

4. Cum vă antrenați concentrarea pentru momentul în care sunteți singur pe scenă și știți că nu puteți relua nimic?

Ca dirijor, pentru mine, lucrul cel mai frumos este că nu sunt niciodată singur pe scenă. Dar este adevărat: ca fiecare artist, te simți puțin singur când ești pe scenă, deoarece fiecare lucru pe care îl faci este un lucru pe care tu îl generezi ca artist.

Pentru mine este foarte simplu înainte să intru pe scenă. În primul rând, nu am niciun ritual care mă obligă să fac una sau alta, dar îmi place foarte mult să nu mă gândesc la ceea ce se va întâmpla. Îmi place să îmi ocup mintea cu alte lucruri care să îmi aducă un focus, dar care să nu mă facă să mă gândesc la ceea ce se va întâmpla în momentul în care pășesc pe scenă.

De aceea, cei care mă cunosc bine știu că, până în ultima secundă înainte să intru pe scenă, eu joc șah. Șah foarte rapid, de 30 sau 60 de secunde, numai pentru a-mi preocupa mintea cu o gândire foarte rapidă și directă.

Apoi, în momentul în care pășesc pe scenă, intru în acea lume singură, dar spirituală în același timp, în care mă simt foarte aproape de toți cei cu care creez muzica. 

5. Aveți o metodă prin care transformați emoțiile în energie artistică în loc să încercați să le eliminați?

Da. Cel mai important lucru este gândirea pozitivă, pentru că este foarte greu să spunem minții noastre să nu facă un anumit lucru pentru că atunci îl va face exact pe acela.

De aceea, dacă simt că am emoții, încerc să înțeleg în primul rând, fiziologic, ce se întâmplă, de ce mă simt în felul în care mă simt, iar apoi încerc să îmi redirecționez gândirea către lucrurile pozitive pe care știu că le voi face oricum.

Încerc să îmi readuc aminte de lucrurile cele mai banale pe care le voi face când încep să dirijez. De exemplu: cu ce picior pășesc pe scenă? În ce mână îmi stă bagheta? Cu ce mână întorc pagina la partitură? Unde este vioara întâi, unde este violoncelul?

De fiecare dată când mă urc pe scenă, îmi iau cel puțin 20–30 de secunde în care mă uit să fac un contact vizual cu fiecare muzician din orchestră. Pentru că, în momentul în care am întâlnit toți oamenii, le-am întâlnit ochii, altcumva se desfășoară prima notă.

Pentru mine, felul de a trece dincolo de emoțiile care ar putea să fie paralizante este să îmi readuc în minte această idee de a face lucruri cât mai mici, cât mai banale, dar cât mai certe că se vor întâmpla acum. 

6. În muzica clasică, corpul este aproape la fel de important ca instrumentul. Cât de atenți sunteți la respirație, postură, tensiune musculară și la felul în care stresul se manifestă fizic? Vă pregătiți în mod special pentru acest aspect?

Absolut. Este foarte, foarte important, pentru că nu putem face aproape nimic fără să avem grijă de corpul nostru și este foarte important să nu ne limităm abilitățile și posibilitățile din cauza faptului că nu ne-am îngrijit să îi dăm corpului nostru atenția necesară.

Eu, de fiecare dată când dirijez, încep cu o încălzire, cu stretching și tot felul de exerciții pe care le fac pentru a-mi încălzi mușchii, ca să pot dirija și să nu ajung într-un moment în care să fac un lucru care să îmi provoace dureri.

Apoi, ca în cazul oricărui alt instrument, și la dirijat trebuie să avem grijă tot timpul. Totul ține de felul în care respirăm, în care rămânem centrați, cu o bază gravitațională foarte bună. Toate acestea sunt lucruri care se studiază, care se învață și care devin parte din ritualul concertului. 

7. Cât de mult poate schimba, în mod concret, un premiu important traseul profesional al unui tânăr muzician? Aduce concerte, contacte, invitații, acces la profesori sau orchestre? Din această perspectivă, ce înseamnă Concursul Internațional George Enescu pentru un tânăr muzician?

În primul rând, premiul primit de un tânăr muzician nu înseamnă numai o serie de contracte sau de concerte, care într-adevăr există, ci este mai mult decât atât. Vorbesc din experiența personală.

A fi artist necesită un curaj enorm pentru a te urca pe scenă, pentru a te dezvălui complet în fața unui public imens. Necesită acest curaj orb, într-un fel, dar un curaj care trebuie și încurajat.

Iar un premiu, cum este un premiu la Concursul Enescu, este de fapt o încurajare. Este o încurajare care ne ajută să trecem de acele frici care există pentru a ne încuraja să ne dezvăluim într-adevăr sufletul, pentru că numai atunci oamenii care ne ascultă pot înțelege ceea ce le dăm.

Pentru mine este și un lucru psihologic, pentru că viața unui artist nu este un drum care se tot înalță până ajungi la un punct culminant. Este un drum format din foarte, foarte multe platouri și, câteodată, un platou care este drept devine atât de sufocant pentru un artist.

Un premiu într-un concurs internațional cum este Concursul Enescu devine o săritură la platoul următor, care ne ajută psihologic să ne înțelegem rolul și mai profund.

De aceea, este adevărat: contractele sunt foarte importante, concertele sunt foarte importante, invitațiile care urmează sunt foarte importante, sunt esențiale în formarea unei cariere. Dar, pentru mine, cel mai important lucru este acea încurajare de a continua să ne dezvăluim, într-adevăr, vulnerabilitatea în fața publicului. 

8. Ce ați sacrificat deja și ce ați fi dispus să sacrificați pentru a ajunge la acest nivel profesional?

Sacrificiile sunt foarte, foarte multe. În primul rând, am sacrificat nu numai confortul meu, dar și confortul familiei mele întregi.

A fi artist — desigur, poate sunt mulți artiști, majoritatea, mă gândesc, dintre cei care sunt la Concursul Enescu, care încă nu se gândesc la familie sau nu au o familie de întreținut — dar realitatea vieții este că, în momentul în care ți-ai dedicat viața artei și muzicii și devii un artist global, ai cerut acest efort unei familii întregi. Este foarte dificil. Eu călătoresc foarte, foarte mult ca să pot face ceea ce fac și acest lucru pune o presiune și presupune un sacrificiu enorm nu numai pentru mine, ci pentru toată familia. Deci este un sacrificiu real, într-adevăr real.

În același timp, continui să fac acest sacrificiu pentru că aș minți dacă nu aș spune că, pentru mine, a face muzică este lucrul care îmi aduce o fericire atât de profundă. Fac acest lucru în primul și în primul rând pentru mine personal, pentru că am nevoie de el. Iar, în același timp, văd efectul pozitiv pe care ceea ce fac eu îl are asupra unei societăți și a unei comunități întregi. Și acest lucru mă inspiră să continui să fac acest sacrificiu. Pentru că nu este ușor. Este adevărat, de foarte multe ori poate ne gândim la frumusețea unei călătorii în care mergi într-o țară exotică, cânți un concert, stai într-un hotel frumos, ești apreciat de public. Toate aceste lucruri sunt frumoase. Dar ceea ce nu se vede este toată partea în care un artist este, într-adevăr, foarte singur. Fiind într-o cameră diferită, într-un hotel diferit în fiecare noapte, toate aceste întâlniri cu publicul sunt, într-un fel, la suprafață, pentru că nu sunt relații personale foarte profunde. Și atunci rămâi, de foarte multe ori, înconjurat de oameni, dar foarte singur. Asta este realitatea artistului. În același timp, este un efort fizic enorm să călătorești non-stop, să fii încontinuu pe drum. Sunt plecat acum de o lună și jumătate de acasă.

Să trăiești non-stop dintr-o valiză în alta sunt lucruri reale, care țin de un sacrificiu enorm. Dar, în momentul concertului, în momentul în care sunt pe scenă, parcă niciun sacrificiu nu mai există. Nu îl mai văd, nu îl mai simt, nu mai există. Pentru că fericirea profundă pe care muzica mi-o aduce parcă mă ajută să uit absolut totul. 

9. Privind în urmă, ce regretați că nu ați făcut la începutul carierei?

Sincer să fiu, dacă aș fi avut experiența de astăzi, nu cred că aș fi schimbat ceva din cariera mea, pentru că ceea ce mi s-a întâmplat, spun între ghilimele, „în carieră” este mult mai bine decât ceea ce planificasem eu. Nu cred că se poate intui sau schimba cariera, pentru că orice se vede din afară nu este într-adevăr realitatea a ceea ce există înăuntru. Orice carieră, chiar și cea mai frumoasă din afară, să știți că este foarte dificilă pe dinăuntru. Și nu aș schimba absolut nimic.Poate singurul lucru pe care mi l-aș spune mie însumi, dacă ar fi posibil, este că mi-a luat mult timp până când am înțeles că, de fapt, cariera nu este lucrul care îmi aduce fericire, ci muzica în sine este lucrul care îmi aduce fericire și încerc să comunic acest lucru tuturor tinerilor care asociază succesul unei cariere cu o satisfacție și o împlinire care le aduce bucurie. Este un lucru foarte periculos, pentru că de fiecare dată vor fi dezamăgiți pentru că o carieră vine și trece la fel de repede, iar succesul din fiecare punct al carierei vine și trece foarte repede, dar ceea ce rămâne este, de fapt, esența în sine, care este muzica și arta pe care o creăm.

Născut la Timișoara și format ca violonist înainte de a-și construi cariera dirijorală, Cristian Măcelaru are astăzi o prezență constantă pe marile scene internaționale. A colaborat cu ansambluri de prim rang precum Royal Concertgebouw Orchestra, Bavarian Radio Symphony Orchestra, Gewandhausorchester Leipzig, Vienna Symphony Orchestra, Tonhalle Orchestra Zürich, Staatskapelle Berlin și Budapest Festival Orchestra, iar în America de Nord a dirijat, între altele, New York Philharmonic și Los Angeles Philharmonic.

Pozițiile pe care le ocupă astăzi confirmă anvergura internațională a carierei sale: alături de conducerea Orchestre National de France și a Cincinnati Symphony Orchestra, este Director Artistic și Dirijor Principal al World Youth Symphony Orchestra de la Interlochen Center for the Arts și Director Muzical și Dirijor al Cabrillo Festival of Contemporary Music.

În România, legătura sa cu Festivalul și Concursul Internațional George Enescu are o miză aparte. În calitate de Director Artistic, Cristian Măcelaru contribuie la construirea viziunii artistice a celor două manifestări și la consolidarea legăturii lor cu marile scene muzicale ale lumii. În cadrul Concursului, rolul de Director Artistic este completat de o prezență directă în formarea noii generații de muzicieni: Măcelaru este dirijor, mentor și profesor, lucrând îndeaproape cu tinerii artiști.

Ediția 2026 oferă publicului mai multe ocazii de a-l vedea și asculta, atât în concerte, cât și în timpul repetițiilor și masterclassurilor, într-un context care dezvăluie deopotrivă artistul de pe marile scene și mentorul preocupat de formarea noii generații.

Unde poate fi văzut și ascultat Cristian Măcelaru la Concursul Enescu 2026

23 august, ora 19:00 – Ateneul Român

Cristian Măcelaru deschide ediția 2026 a Concursului la pupitrul Orchestrei Naționale Radio, alături de cei trei câștigători ai ediției 2024: Mayumi Kanagawa – vioară, Yo Kitamura – violoncel și Roman Lopatynskyi – pian.  Programul serii reunește creația contemporană și muzica lui George Enescu: The Stone and the Ivy de Diego Santamaria, lucrare distinsă cu Premiul pentru Originalitate la Concursul Enescu 2024 și prezentată acum în premieră mondială, Brahmsodia – Triplu concert pentru vioară, violoncel, pian și orchestră de Dan Dediu și Simfonia nr. 1 în Mi bemol major op. 13 de George Enescu. Seara include și Gala de premiere a Secțiunii Compoziție, primul moment de premiere al ediției 2026.

24–27 august – Sala Radio

Masterclass de dirijat și aprofundare în studiul muzicii – intrare liberă 

Una dintre cele mai interesante ocazii de a-l descoperi pe Cristian Măcelaru în plin proces de lucru este Masterclassul de dirijat, pe care îl conduce împreună cu Orchestra Română de Tineret. Publicul poate urmări gratuit felul în care se construiește o interpretare, relația dintre dirijor și orchestră, studiul partiturii, tehnica dirijorală și modul în care Cristian Măcelaru lucrează individual cu tinerii dirijori selectați. Șase tineri dirijori participă activ la programul intensiv coordonat de Cristian Măcelaru, iar trei dintre ei vor fi selectați pentru a dirija în concertul final al Masterclassului.

• 24 august: 10:00–12:30 – repetiție cu public; 17:00–20:00 – Sesiunea I
• 25 august: 10:00–12:30 și 17:00–20:00 – Sesiunile II și III
• 26 august: 10:00–12:30 – repetiție cu public; 14:00–17:00 – Sesiunea IV
• 27 august: 10:00–12:30 și 16:00–18:30 – Sesiunile V și VI

26–28 august – Ateneul Român, Sala Mică

Masterclass de interpretare instrumentală și aprofundare în studiul muzicii – intrare liberă  

Cristian Măcelaru lucrează și cu tineri instrumentiști, într-un masterclass dedicat interpretării, înțelegerii partiturii, expresiei și construirii unei identități artistice. Publicul are astfel ocazia de a-l descoperi și în ipostaza de profesor și mentor, lucrând direct și în detaliu cu tineri muzicieni aflați la începutul unei cariere internaționale.

• 26 august, 17:30–19:00
• 27 august, 14:00–15:30
• 28 august, 14:00–15:30

28 august, ora 19:00 – Ateneul Român

Concertul final al Masterclassului de dirijat

Săptămâna dedicată masterclassurilor se încheie pe scena mare a Ateneului Român, cu Orchestra Română de Tineret, Cristian Măcelaru și trei dintre tinerii dirijori selectați dintre participanții activi. Programul cuprinde George Enescu – Uvertura de concert pe teme în caracter popular românesc, Livia Teodorescu-Ciocănea – Anna Livia Plurabelle – Fantezie pentru orchestră, Giuseppe Verdi – Uvertura operei Forța destinului și Béla Bartók – Concertul pentru orchestră.

Concertul reprezintă punctul culminant al unei săptămâni în care publicul îl poate descoperi pe Cristian Măcelaru în toate ipostazele care îi definesc astăzi parcursul: dirijor al marilor scene internaționale, Director Artistic al Festivalului și Concursului Enescu și mentor al unei noi generații de muzicieni.