Urban.ro a pregătit, pentru această ediție a Concursului Internațional George Enescu, o serie de interviuri cu concurenți și invitați ai evenimentului. Interviurile sunt gândite astfel încât să ofere detalii despre pregătirea, disciplina și strategiile de carieră ale fiecăruia dintre protagoniști și, în același timp, să devină o sursă de inspirație și un reper pentru tinerii care studiază muzica clasică.

Roman Lopatynskyi este unul dintre cei mai apreciați pianiști ucraineni ai generației sale și câștigătorul Premiului I la Concursul Internațional George Enescu din 2024. La aceeași ediție, pianistul născut la Kiev în 1993 a primit și Premiul Radu Lupu pentru cea mai bună interpretare a unei sonate de George Enescu.

Acum câteva zile, Roman Lopatynskyi a revenit la București, în cadrul Concursului Enescu, de această dată în ipostaza de laureat, fiind unul dintre soliștii concertului de deschidere a ediției XX, alături de violonista Mayumi Kanagawa și violoncelistul Yo Kitamura, laureați, la rândul lor, ai ediției 2024.

Sub bagheta lui Cristian Măcelaru, cei trei au interpretat Brahmsodia – Triplu concert de Dan Dediu, într-o seară care a marcat trecerea simbolică de la o generație de câștigători la cea care intră acum în competiție.

(c) Andrej Grilc

La muzicenii clasici, pregătirea începe adesea, de la o vârstă la care alți copii încă își caută pasiunile. Când ați înțeles că muzica și instrumentul dumneavoastră, nu mai reprezintă doar o pasiune ci pot deveni o profesie?

Roman Lopatynskyi: Am început să studiez muzica la vârsta de cinci ani. Am simțit gustul scenei destul de devreme. Profesoara mea, Irina Barinova din Kiev, obișnuia să organizeze multe concerte pentru clasa ei. Toată lumea cânta, chiar dacă era vorba doar de o piesă scurtă, însă exista mereu oportunitatea de a urca pe scenă și de a cânta în fața unui public, chiar dacă acest lucru se întâmpla doar la școala de muzică. La șapte ani, am cântat cu o orchestră pentru prima dată, interpretând Concertul în fa minor de Bach. La opt ani, am participat la primul meu concurs, în orașul Ujhorod. Iar la zece ani, am interpretat pentru prima dată Concertul pentru pian de Grieg alături de o orchestră, pe o scenă mare de concert. De ce menționez toate aceste lucruri? Deoarece aceste etape importante s-au succedat foarte rapid. Descopeream profesia de muzician din perspective diferite. Începând de la vârsta de opt ani, am început să studiez și muzica de cameră la școala mea. Cântam într-un trio alături de vioară și violoncel. Toate acestea mi-au oferit experiență și, cel mai important, diversitate. Cred că am început să privesc muzica drept o posibilă profesie în jurul vârstei de unsprezece sau doisprezece ani. Am înțeles legătura dintre o interpretare bună și bucuria publicului. Adoram sălile de concert, pianele cu coadă, iar apoi au urmat primele mele onorarii și primele victorii la competiții în Ucraina și Georgia. Mai târziu, am devenit interesat și de percuție. Am cântat în mijlocul unei orchestre și am descoperit experiența de a face parte dintr-un ansamblu orchestral. Când aveam aproximativ șaisprezece ani, am început să studiez și dirijatul simfonic. Așadar, acesta a fost punctul meu de plecare. Toate aceste experiențe diverse mi-au oferit, treptat, certitudinea clară că asta este ceea ce îmi doream să fac pentru tot restul vieții mele.

Cum vedeți diferența dintre a repeta mult și a studia inteligent?

R.L.: Nu prea fac o distincție între cele două. Studiez în moduri foarte diferite, dar încerc întotdeauna să o fac în mod inteligent. Chiar dacă studiez doar o oră sau două, prefer să fac ca acele ore să fie eficiente, decât să petrec șase ore exersând fără să gândesc cu adevărat. Programul meu de studiu este foarte neregulat. Uneori studiez trei ore; foarte rar, înaintea concursurilor, se poate ajunge la patru sau cinci ore. Iar uneori nu studiez deloc timp de câteva zile, deoarece, pur și simplu, mă aflu la repetiții.

În pregătirea pentru un concurs important, cât înseamnă muncă tehnică și cât înseamnă pregătire mentală?

R.L.: Totul este important și trebuie să se îmbine armonios. Pregătirea mea pentru un concurs la 26 de ani a fost diferită de cea de la 30 de ani, și din nou diferită acum, la 33 de ani. Până în acel punct ajungi să ai un repertoriu uriaș, așa că să-ți reamintești o lucrare pe care o știi deja este mult mai ușor decât să înveți ceva complet nou. Pur și simplu adaug ceea ce este necesar și lucrez la acel aspect. Componenta psihologică este extrem de importantă. Trebuie să rămâi concentrat și, desigur, să ai sprijinul oamenilor apropiați. De asemenea, este foarte important să cânți programul de concurs de multe ori înainte de competiția în sine, astfel încât să dezvolți un sentiment real de încredere și familiaritate cu acesta

Cum vă antrenați concentrarea pentru momentul în care sunteți singur pe scenă și știți că nu puteți relua nimic?

R.L.: Totul se rezumă la experiența pe care o ai cu lucrarea respectivă. Este foarte important să o fi cântat pe scenă de suficiente ori asta este ceea ce îți oferă încredere. În ceea ce privește interpretarea propriu-zisă, fie că este vorba despre un concert sau un concurs, nu mă gândesc prea mult la acest aspect. Mă bazez pe încrederea pe care o am înainte de a intra pe scenă, pe o respirație calmă și pe concentrarea asupra a ceea ce urmează să cânt. După aceea, ceea ce contează cu adevărat este să ai încredere în piesa în sine, iar acest lucru vine odată cu experiența cu tot ceea ce ai acumulat în trecut.

Aveți o metodă prin care transformați emoțiile în energie artistică, în loc să încercați săle eliminați?

R.L.: Nu sunt sigur că îți pot oferi cu adevărat un răspuns la asta. Pur și simplu încerc să mă calmez înainte de a intra pe scenă. Uneori mă ajută să mă gândesc la o anumită imagine, relevantă pentru piesa pe care urmează să o cânt. Sau s-ar putea să mă gândesc la o persoană anume. Și acest lucru mă poate ajuta.

În muzica clasică, corpul este aproape la fel de important ca instrumentul. Cât de atent sunteți la respirație, postură, tensiune musculară și felul în care stresul se manifestă fizic? Vă pregătiți special pentru acest aspect?

R.L.: Uneori fac antrenament fizic general sau merg la înot. Iar uneori este important să beneficiez de un masaj profesional. Înaintea unui concurs sau a unui concert important, consider că acest lucru este foarte util. Nu lucrez în mod specific la postură sau la tensiunea musculară, deși am unele probleme cu postura. Nu am probleme cu respirația. Așa cum am menționat mai devreme, pur și simplu încerc să îmi calmez respirația. Cât despre mâinile mele, nu am nicio problemă deosebită cu ele, iar acest lucru își are rădăcinile în copilărie. Am fost incredibil de norocos să fiu îndrumat foarte bine în ceea ce privește folosirea mâinilor și tehnica, în special când aveam cinci, opt și zece ani. Acei primi ani au fost cruciali. Îi datorez acest lucru Irinei Barinova. Aproape treizeci de ani mai târziu, nu prea mă mai gândesc la probleme tehnice. Bineînțeles, încă lucrez la ele, dar mâinile mele se mișcă liber și natural.

Cât de mult poate schimba câștigarea unui premiu important parcursul profesional al unui tânăr muzician? Atrage după sine mai multe concerte, contacte profesionale, invitații sau oportunități de a colabora cu profesori și orchestre de renume? Din această perspectivă, ce reprezintă Concursul Internațional „George Enescu” pentru un tânăr muzician?

R.L.: Orice victorie la un concurs important este un sentiment minunat. Aduce recunoaștere într-o anumită zi, recompense financiare și oportunități. Voi spune ceva destul de personal aici. Remarc anumite probleme în sistemul competițional profesionist, și nu mă refer la nimeni în mod special. Cred că este o problemă mult mai amplă, la nivel global. În opinia mea, atenția oamenilor, inclusiv a managerilor, a devenit din ce în ce mai dispersată. Poți câștiga câteva concursuri majore și, cu toate acestea, să nu îți construiești o carieră reală de pe urma lor. Susții concertele care vin la pachet cu premiile, iar apoi totul se termină. O altă problemă este diferența uriașă dintre câștigarea premiului I și obținerea premiului al II-lea sau al III-lea — ori al IV-lea, al V-lea sau al VI-lea, atunci când sunt șase finaliști. Foarte des, câștigătorul premiului I primește aproape totul: banii, distincțiile, concertele. În același timp, câștigătorii premiilor al II-lea și al III-lea, și ceilalți ,au parcurs exact același drum, dar primesc foarte puțin prin comparație. Consider că aceasta este o problemă reală. Muzica clasică depinde de subvenții și investiții. Nu este tocmai o afacere și scopul ei principal nu este generarea de profit. Trebuie să fie susținută. Iar asta înseamnă că este nevoie de mai multe investiții decât în prezent. Altfel, va deveni o profesie din ce în ce mai dificilă și mai slab sprijinită. Cunosc mulți muzicieni ,credeți-mă, muzicieni de un nivel extraordinar, care abia își duc traiul de pe o zi pe alta în Germania și Italia. Și nici măcar nu mai e nevoie să menționez Ucraina, unde totul este și mai dificil. Îmi cer scuze că duc conversația în această direcție, dar sunt un muzician activ, așa că această problemă este deosebit de acută pentru mine. Nici eu nu știu cum va arăta propria mea situație peste un an. Am câștigat concursurile Enescu, Porto și Horowitz de la Kiev și am fost laureat al competițiilor Rubinstein, Busoni, Hamamatsu și Maria Canals iar nimic din toate acestea nu îmi oferă vreo garanție de siguranță în privința viitorului meu. Acesta este paradoxul. Dar, revenind la întrebarea specifică: da, câștigarea unui concurs major îți poate schimba cariera pentru un an, doi, poate trei. Există concerte garantate și recompense financiare, iar acesta este un avantaj imens. Concursul Internațional „George Enescu” este una dintre cele mai bine organizate competiții din acest punct de vedere. Am trăit experiența concursului în sine, apoi am concertat în România, apoi am debutat la Festivalul Enescu, iar acum mă întorc din nou la București. Nivelul de organizare pe parcursul întregului acest proces este absolut la cel mai înalt nivel.

Ce ați sacrificat deja și ce ați fi dispus să sacrificați pentru a ajunge la acest nivel profesional?

R.L.: Am sacrificat o viață normală. O viață obișnuită. Poate că aș fi avut o altă profesie — mai bună sau mai rea, nu știu. Dar vă pot spune cu certitudine că părinții mei au sacrificat totul pentru dezvoltarea mea profesională. Mama s-a stins din viață în urmă cu trei ani, la vârsta de 54 de ani, ambii mei părinți fiind pianiști. Așadar, asta este ceea ce am sacrificat. În același timp, cred că este corect să spun că am și o viață fericită. O viață dedicată muzicii, cu colegi și prieteni, săli de concert, țări noi, orchestre și concursuri. Acest lucru este minunat și este important să îl apreciez. De asemenea, am ceea ce consider a fi cel mai bun ansamblu de muzică de cameră din Ucraina, pe care l-am fondat alături de prietenii mei la Kiev — NotaBene Chamber Group. Are deja zece ani de existență, iar acesta este un lucru de care sunt foarte mândru. Ceea ce vreau să spun este că toate aceste lucruri contează atunci când privești imaginea de ansamblu. Cât despre a fi pregătit să fac și alte sacrificii — am oferit deja și continui să ofer tot ceea ce am. A fi muzician în ziua de azi este dificil. Plătești un preț pentru orice, tot timpul.

Privind în urmă, ce regretați că nu ați făcut la începutul carierei? 5

R.L.: Nu regret nimic. Am făcut tot ce mi-a stat în putință — și chiar mai mult. Vom vedea dacă voi putea continua să fac acest lucru. Viața ne va arăta.

*

Laureat a peste douăzeci de concursuri internaționale, printre care Hamamatsu, Ferruccio Busoni, Vladimir Horowitz, Arthur Rubinstein și Maria Canals, Roman Lopatynskyi a construit o carieră internațională care l-a purtat pe scene din Europa, Asia și Statele Unite. A concertat alături de Orchestra Simfonică Națională și Filarmonica Națională ale Ucrainei, Orchestra Simfonică din Tokyo, Orchestra Filarmonică a Radiodifuziunii Germane din Saarbrücken, Orchestra Arena di Verona și Orchestra Teatro Comunale di Bologna și a fost prezent pe scene precum Musikverein și Konzerthaus din Viena.

A studiat cu Boris Petrushansky la Academia Internațională Incontri col Maestro din Italia și cu Sergii Riabov la Academia Națională de Muzică din Ucraina. În 2024 și-a obținut titlul de Doctor în Arte, iar în 2025 a fost desemnat „Interpretul Anului” de agenția națională de presă Ukrinform.