Ofelia Popii, una dintre cele mai premiate actrite ale generatiei sale si vedeta Teatrului National „Radu Stanca” din Sibiu, de unde rolul lui Mefisto din „Faust”, in regia lui Silviu Purcarete, a facut-o cunoscuta in toata Europa si i-a adus Premiul UNITER, Herald Angel Award la Festivalul de la Edinburgh si Premiul de Excelenta UNITER, revine in cinema.
O noua colaborare cu regizorul Marian Crisan o aduce, din 27 noiembrie, pe marile ecrane, in rolul Rodicai, o femeie simpla dintr-un sat din Muntii Apuseni.
Pentru ea, viata alaturi de partenerul ei Liviu si copilul acestuia in varsta de 10 ani, Mircea, nu e simpla, cu atat mai mult cu cat copilul o respinge fiindu-i dor de mama lui adevarata.
Cand cei doi pleaca sa aduca Lumina Sfanta pentru biserica dar intarzie sa apara in prag, iar Rodica il vede apoi pe Mircea venind singur, situatia devine si mai greu de gestionat.

Cine este Rodica, personajul tau din filmul „Lumina” si ce loc ocupa in viata lui Mircea si a tatalui lui?

Rodica este o femeie simpla, muncitoare, care nu isi arata usor sentimentele, poate fi aspra uneori, dar este grijulie cu baietii din familie. Ea are pozitia ingrata de a fi a doua sotie, mama vitrega a lui Mircea, care inca este in suferinta dupa moartea mamei.

Cum ai construit acest personaj care incearca sa fie aproape de un copil care o respinge si ce te-a impresionat/ emotionat cel mai mult la Rodica, ce ai vrut neaparat sa redai?

Ea are puterea de a trece peste aceste respingeri repetate si are grija in continuare de Mircea. Cred ca are rabdare si in felul ei tine mult la copil.
Am vrut sa insinuez subtil ideea ca in viitor va fi bine, va fi o relatie buna intre ei, vor ajunge sa fie apropiati, iar Mircea va avea un sprijin in ea.

Filmul vorbeste despre familii care se refac dupa o pierdere. Ce ai inteles/ descoperit/ trait, jucand-o pe Rodica, despre familiile recompuse?

Chiar daca rana va ramane mereu acolo, poate ca trebuie sa apreciem sansa de a nu fi singuri.

Ce crezi ca isi doreste Rodica de fapt? Cum ai vrea sa o vada publicul?

Cred ca si-ar dori mai multa caldura din partea sotului si copilului, dar intelege bine pozitia ei in casa si incearca sa aiba grija de ei, de gospodarie, munceste din greu ca sa nu simta lipsa de afectiune.

In viata reala, femeile ca Rodica sunt cele care nu au avut parte de prea multa educatie si atentie, cele care ar putea mult mai mult, dar sunt private de orice sansa si pentru care fericirea este sa fie sanatoase animalele din gospodarie, membrii familiei si abia  la final si ele.

Cum crezi ca arata, de fapt, pentru Rodica noaptea in care-i asteapta pe Liviu si Mircea?

Imi imaginez ca e, la un moment dat, devine o noapte de cosmar.

Ce tip de mesaj transmit rolurile de femei din filme ca LUMINA, ale caror povesti vin din mediul rural?

Ca educatia este extrem de importanta.

Cum a fost sa lucrezi cu Andrei Voicu, mai ales in scenele tensionate?

Am lucrat foarte bine cu Andrei Voicu, e un copil foarte talentat si inteligent. Ne-am inteles foarte bine si m-am bucurat ca el face diferenta clara intre film si realitate. Imi parea sincer rau, uneori, ca personajul meu trebuia sa fie atat de dur cu personajul lui.

In noaptea de Pasti, cand tatal e dat disparut si Mircea vine singur acasa, tensiunea dintre el si Rodica izbucneste. Cum v-ati pregatit pentru aceasta scena?

Am repetat si apoi, pe platou, Andrei a fost foarte emotionant, a inteles foarte bine secventa si a fost minunat. Imi faceam putin probleme cand am citit scenariul si ma ingrijoram pentru copil, dar dupa ce l-am cunoscut pe Andrei si am vazut cat de echilibrat este, cat de profesionist, m-am relaxat, am fost sigura ca va fi foarte bine.

Ai mai lucrat cu Marian Crisan, in ROCKER. Cum s-a schimbat colaborarea voastra de atunci?

Marian este un regizor la fel de relaxat si atent la detalii cum imi amintesc ca era si atunci, am mare incredere in el.

Ce inseamna pentru tine „cea mai importanta lumina”?

Pentru mine, cea mai importanta lumina este lumina interioara, lumina  iubirii.

Ce le-ai spune parintilor care se intreaba daca LUMINA este un film pentru copiii lor?

Dragi parinti, aduceti-va si copiii la acest film, fiindca este pentru toate varstele!

Ce crezi ca ti-a adus experienta din teatru in lucrul pentru acest film sau altele? Ti in ce masura cautarile interioare pentru personaje din filme te-au ajutat si la teatru?

E aceeasi meserie, totusi, deci experienta din teatru este foarte utila.
Cred ca teatrul mi-a adus, inainte de toate, o disciplina a prezentei si o intelegere profunda a omului. In teatru inveti sa asculti, sa reactionezi, sa fii atent la celalalt, sa nu judeci personajul, ci sa incerci sa-i intelegi resorturile interioare, chiar si atunci cand sunt foarte departe de tine. Experienta scenica m-a ajutat sa am incredere in instinct, sa nu ma tem de vulnerabilitate si sa caut adevarul dincolo de mijloacele exterioare de expresie.
In film, totul este mult mai concentrat, uneori un gand sau o privire pot spune ceea ce pe scena construiesti intr-un timp mai lung. Dar cred ca esenta ramane aceeasi: capacitatea de a trai cu adevarat o situatie, nu de a o ilustra.
Teatrul m-a invatat si ca nu trebuie sa vin intotdeauna cu raspunsuri, ci mai degraba cu intrebari. Iar asta mi se pare esential in orice intalnire cu un personaj, fie ca se intampla pe scena, fie in fata camerei de filmat.

Cred ca filmul m-a invatat, in sens invers, o forma de precizie si de economie a expresiei. Camera te obliga la o sinceritate aproape lipsita de aparare. Nu te poti ascunde in spatele unui gest amplu sau al unei emotii construite spectaculos. Uneori, ceea ce nu faci, ceea ce abia lasi sa se intrevada, devine mult mai puternic decat ceea ce exprimi.
Filmul m-a ajutat sa descopar forta detaliului, a tacerii, a nuantei. M-a facut poate mai atenta la lucrurile mici, la reactiile aproape imperceptibile, la felul in care un personaj se dezvaluie fara sa stie ca este privit.

Si mai cred ca filmul mi-a adus o anumita libertate fata de propria mea expresivitate. In teatru ai nevoie de energie, de o relatie vie cu sala, de un dialog permanent cu publicul. In fata camerei inveti sa te retragi putin, sa lasi lucrurile sa se intample in interior.

Pana la urma, cele doua experiente se hranesc una din cealalta. Teatrul ma invata sa ocup spatiul, filmul ma invata sa nu ma grabesc sa-l umplu. Iar intre cele doua cred ca se afla o parte importanta din bucuria meseriei mele.

Ce te bucura cel mai mult, in continuare, la meseria ta?

Ma bucura in continuare lucrul, cautarea – partea asta e cea mai interesanta.

Ma bucura cel mai mult faptul ca meseria asta inca ma poate surprinde. Ca, dupa atatia ani, pot intra intr-o repetitie fara sa stiu exact ce voi descoperi, ca pot intalni un personaj care ma contrazice, ma incomodeaza, ma provoaca sau ma face sa vad lumea dintr-un unghi la care nu m-as fi gandit.
Ma bucura intalnirile: cu oamenii, cu textele, cu regizorii, cu partenerii de scena si, mai ales, cu publicul, in cazul teatrului. Faptul ca, seara de seara, se intampla ceva irepetabil, ca poti construi o emotie impreuna cu niste oameni pe care poate nu ii vei mai intalni niciodata.
Si ma bucura ca inca am curiozitate. Cred ca e foarte important sa nu ajungi sa-ti practici meseria doar din experienta, din reflex sau din siguranta lucrurilor pe care stii deja sa le faci. Sa mai ai emotii, sa mai ai indoieli, sa mai ai de invatat. Pana la urma, ma bucura ca meseria asta nu ma lasa sa ma plictisesc de mine insami.

Ce s-a schimbat in modul in care abordezi o mama, de cand ai devenit mama?

Pffff… mi-e mai greu sa fiu rea cu un copil.

S-a schimbat, cred, felul in care inteleg vulnerabilitatea si responsabilitatea unei mame. Inainte puteam sa construiesc un personaj-mama pornind de la observatie, imaginatie, empatie, de la povestile altora.
Dupa ce am devenit mama, am descoperit ca exista o zona a acestei experiente pe care nu o poti intelege cu adevarat din exterior. E o iubire care vine la pachet cu o permanenta grija, cu frici pe care nu stiai ca le poti avea si cu o disponibilitate de a te pune pe tine pe locul doi, uneori fara sa-ti dai seama.
Cred ca acum sunt mai atenta la contradictiile unei mame. La faptul ca poate iubi enorm si, in acelasi timp, poate fi obosita, furioasa, nedreapta, poate gresi. Ca maternitatea nu te transforma intr-un om perfect si nici intr-un personaj exclusiv luminos. Dimpotriva, te face mai complex. Nu cred ca experienta personala iti ofera automat cheia unui personaj, dar iti deschide niste usi. Te ajuta sa recunosti adevaruri emotionale pe care inainte doar ti le imaginai. Si, poate cel mai important, m-a invatat sa judec mai putin si sa inteleg mai mult.

Ce roluri feminine simti ca lipsesc cel mai mult din filmele si serialele romanesti sau ai vrea sa vezi mai des?

As vrea sa vad mai multe personaje feminine complexe. Avem actrite f bune, ar iesi niste filme excelente.
Mi-ar placea sa vad mai des femei care nu sunt construite in jurul unei etichete: mama, sotia, iubita, victima, femeia puternica sau femeia vulnerabila.
Mi-ar placea sa vad personaje feminine complexe, contradictorii, imprevizibile, care au voie sa fie si generoase, si egoiste, si tandre, si crude, si ridicole, si spectaculoase. Femei care nu trebuie neaparat sa fie simpatice ca sa fie interesante. Simt ca lipsesc, in special, rolurile pentru femei ajunse la maturitate, femei de 45, 50, 60 de ani, care au inca dorinte, pasiuni, sexualitate, ambitii, umor, care se indragostesc, gresesc, o iau de la capat sau pur si simplu refuza sa se conformeze imaginii pe care societatea o are despre ele. 
Parca, in povestile de film, femeile devin prea repede invizibile dupa o anumita varsta. Mi-as dori personaje care sa nu fie doar suportul povestii unui barbat, ci sa aiba propria lor lume, propriile conflicte si propriile alegeri. Si, mai ales, mi-as dori sa vad femei vii, cu toate imperfectiunile lor. Pentru ca adevarul unui personaj nu sta in cat de mult il putem admira, ci in cat de mult il putem recunoaste. Si da, mi-ar placea sa interpretez astfel de personaje feminine.
Cum ti-ai dori sa arate cinemaul pentru copii si familie in Romania?

In zona asta chiar sunt f putine filme… mi-ar placea sa fie mai multe, deci, cu teme ceva mai diverse. Mi-as dori un cinema pentru copii si familie care sa nu-i trateze pe copii ca pe niste spectatori mai putin exigenti decat adultii.
Cred ca cei mici au o sensibilitate extraordinara, o imaginatie neimblanzita si o capacitate de a recunoaste adevarul pe care uneori noi, adultii, o pierdem. Nu cred ca trebuie sa le oferim povesti simplificate sau moralizatoare, ci povesti care sa-i emotioneze, sa-i amuze, sa-i puna pe ganduri si sa le deschida apetitul pentru lume.
Mi-ar placea sa avem mai multe filme romanesti pentru copii si familie, cu povesti generoase, personaje memorabile, umor, fantezie si, de ce nu, putina nebunie. Filme pe care parintii sa le priveasca la fel de fascinati ca si copiii, dar din motive poate diferite.
Cred ca un film bun pentru familie are mai multe straturi si fiecare generatie gaseste ceva al ei in el. Si mi-as dori sa nu ne fie teama sa vorbim cu copiii despre lucruri serioase – despre frica, pierdere, prietenie, diferenta, curaj –, dar sa o facem cu delicatete, fara sa le rapim bucuria descoperirii.
Pana la urma, cred ca avem nevoie de povesti care sa-i faca pe copii sa viseze si pe adulti sa-si aminteasca faptul ca au fost candva copii.

 La ce tip de filme si seriale ti-ai dori sa se uite copilul tau?

Mi-as dori sa se uite la filme si seriale care ii hranesc imaginatia, curiozitatea si empatia. Nu cred ca trebuie sa-i construim un univers steril, in care totul este frumos, corect si previzibil. Dimpotriva, cred ca e important sa intalneasca povesti care ii pun intrebari, care ii arata ca oamenii sunt complicati, ca exista alegeri dificile, ca nu totul se imparte in buni si rai.Mi-as dori sa vada filme cu personaje curajoase, dar nu invulnerabile, cu copii care au initiativa, care gresesc, care se revolta, care isi descopera propriile resurse. Filme care ii cultiva umorul, spiritul critic si libertatea de a gandi cu propria minte. Si, mai ales, mi-as dori sa nu se uite doar la ceea ce ii este deja familiar. Sa descopere culturi, lumi si perspective diferite, sa fie provocata sa puna intrebari si sa-si imagineze alte vieti decat cea pe care o cunoaste.
Cred ca nu trebuie sa ne propunem doar sa-i protejam pe copii de anumite povesti, ci si sa le oferim povesti suficient de bune incat sa le dezvolte discernamantul. Pana la urma, mi-as dori sa creasca avand nu doar gusturi, ci si libertatea de a si le forma singura. Si da, mi-ar placea sa gaseasca toate astea in filme si seriale romanesti

Pentru ce si cui simti deseori ca esti recunoscatoare?

Simt deseori ca ii sunt recunoscatoare Sofiei, fiicei mele, care este asa de buna si intelegatoare, atenta si imi da atat de multe!
Sunt recunoscatoare, de asemenea, pentru oamenii pe care ii am aproape, pentru iubirea care ma tine cu picioarele pe pamant si imi reaminteste mereu ce este cu adevarat important. Sunt recunoscatoare pentru intalnirile care mi-au schimbat drumul, pentru oamenii de la care am invatat si pentru cei care au avut incredere in mine chiar si atunci cand eu poate nu aveam suficienta incredere in mine.
Sunt recunoscatoare si pentru sansa de a face meseria pe care o iubesc. Stiu ca nu este putin lucru sa poti trai dintr-o pasiune, sa ai parte de provocari, de intalniri artistice, de personaje care te transforma si de un public care iti ofera, seara de seara, atentia si emotia lui.
Dar sunt recunoscatoare si pentru lucrurile aparent marunte: o dimineata linistita, o conversatie buna, un ras sanatos, o seara in care simt ca nu trebuie sa demonstrez nimic nimanui.
Cred ca, odata cu timpul, inveti ca recunostinta nu inseamna sa crezi ca totul este perfect, ci sa poti vedea si pretui ceea ce este bun, chiar si atunci cand viata nu e tocmai blanda cu tine.

Care sunt lucrurile care iti aduc buna dispozitie si relaxare in zilele dificile?

In zilele dificile, incerc sa ma intorc la lucrurile simple, cele care nu cer nimic de la mine. Timpul petrecut cu familia, o conversatie cu cineva drag, o plimbare, putina liniste sau, dimpotriva, un ras zdravan.
Am descoperit ca umorul este unul dintre cele mai bune remedii ale mele. Uneori, o gluma buna poate salva o zi intreaga.
Imi place sa ma desprind putin de agitatie, sa ascult muzica, sa citesc sau sa ma uit la un film fara sa ma gandesc ca trebuie sa analizez jocul actorilor. Desi, recunosc, nu-mi iese intotdeauna!
Si mai am nevoie, din cand in cand, sa nu fac nimic. Ceea ce, pentru un om mereu prins intre repetitii, spectacole, filmari si tot felul de responsabilitati, poate deveni un lux.
Cred ca am invatat sa nu ma mai simt vinovata cand imi acord timp doar mie. Uneori, cea mai buna forma de a-ti recapata buna dispozitie este sa nu mai incerci sa rezolvi totul intr-o singura zi.

Recomanda-ne un film, o carte, un spectacol, o melodie…

Vizionati filme romanesti, cand aveti ocazia, sunt bune! Stiu un film bun, „Lumina”, in regia lui Marian Crisan.

O carte interesanta si foarte bine scrisa este „Zuleiha deschide ochii”, de Guzel Yakhina.

Va invit sa vedeti in decembrie la Teatrul Grivita 53 sau la ARCUB spectacolul „Cineva are sa vina” , in regia lui Chris Simion, in care jucam eu si Ciprian Scurtea.

Si dupa spectacol sa mai ascultati o data acasa melodia “Only when you’re gone”- Madrugada.