Valentin Răduțiu este unul dintre cei mai importanți violonceliști de origine română ai generației sale. Născut la München, în 1986, într-o familie de muzicieni români, a început studiul violoncelului la șase ani, sub îndrumarea tatălui său, violoncelistul Emil Răduțiu. Ulterior s-a format la Salzburg, Viena și Berlin cu trei dintre marile nume ale școlii europene de violoncel: Clemens Hagen, Heinrich Schiff și David Geringas.

Palmaresul său include Premiul I la Concursul Internațional Karl Davidov de la Riga, în 2008, precum și Musikpreis der deutschen Wirtschaft – Premiul pentru Muzică al Economiei Germane, în 2011, una dintre distincțiile importante acordate tinerilor muzicieni din Germania. Tot în 2011 a obținut Premiul al II-lea la secțiunea Violoncel a Concursului Internațional George Enescu, unde Premiul I i-a revenit lui Tian Bonian.

În acest an este membru al juriului secțiunii Violoncel, trecând astfel de la statutul de laureat la cel de muzician care contribuie la alegerea unei noi generații de interpreți.

Urban.ro a pregătit, pentru această ediție a Concursului Internațional George Enescu, o serie de interviuri cu concurenți și invitați ai evenimentului. Interviurile sunt gândite astfel încât să ofere detalii despre pregătirea, disciplina și strategiile de carieră ale fiecăruia dintre protagoniști și, în același timp, să devină o sursă de inspirație și un reper pentru tinerii care studiază muzica clasică.

 La muzicienii clasici, pregătirea începe adesea la o vârstă la care alți copii încă își caută pasiunile. Când ați înțeles că muzica și instrumentul dumneavoastră nu mai reprezintă doar o pasiune, ci pot deveni o profesie?

Când ești copil, desigur ca nu exista o conștientizare dacă activitatea cântatului la instrument – la urmă, în limba engleză numit „jucat la violoncel“ – play the cello – este o pasiune sau si o viitoare profesie. Răspunzând jurnaliștilor la această întrebare în decursul anilor, am căutat un anumit moment a deciziei, și am realizat ca a fost de fapt o contopire. Când colegii de școală, apropiindu-se de bacalaureat, se gândeau ce facultate sa aleagă, am reflectat și eu asupra acestui moment a vieții, dar de fapt mă simțeam deja violoncelist — pentru mine confirmat prin naturalețea dezvoltării a parcursului meu, succesele și oportunitățile profesionale, care începeau să se înmulțească. 

Cum vedeți diferența dintre a repeta mult și a studia inteligent?

Studenților mei mereu la spun: când ești tânăr, ai timp dar nu știi cum să studiezi, și apoi, mai târziu, știi cum să studiezi, dar nu mai ai timp. Si cu atât mai mult te bucuri, când ambele condiții se întâlnesc. Într-adevăr, lipsa de timp din cauza intensificarii activităților te învață mult în privința unui studiu eficient. Cred și ca, mai ales în tinerețe, suntem tentați să confundăm cântatul cu studiatul. Trei ore de studiu conștient, ascultându-ne cu mare atenție la toți parametrii, sunt mai valoroase decât șase, în care poate unele lucruri se îmbunătățesc, dar prin neatenție și neglijare, altele chiar riscă să se înrăutățească. Esențiala este și abilitatea de a ne închipui un ideal, o imaginație sonoră a cea, ce dorim să auzim, să exprimam, o puternică viziune a semnificației și sentimentelor care determină muzica pe care o cântăm.

 În pregătirea pentru un concurs important, cât înseamnă muncă tehnică și cât înseamnă pregătire mentală?

 Pregătirea mentală este importantă —  munca la o stare pozitivă si constructivă, și abilitatea de a îndepărta gânduri negative, care mai ales în contextul unui concurs sunt aproape inevitabile. În același timp doresc să subliniez ca asa numita munca tehnica, adica timpul petrecut cu instrumentul care desigur ca este mult mai mult decât doar tehnic, este la rândul ei o pregătire mentală, prin încrederea  pe care ne-o dă, știind și simțind în mâini intensitatea și calitatea orelor petrecute în camera de studiu. 

 Cum vă antrenați concentrarea pentru momentul în care sunteți singur pe scenă și știți că nu puteți relua nimic?

Tind să spun ca timpul petrecut pe scenă în parcursul și viața de muzician acumulează o experiență greu de antrenat sau egalat cu altceva. Scena devine ceva firesc, și după studiu, pregătire și repetiții chiar se naște o nerăbdare, ca momentul concertului să se întâmple. Corpul și mintea sunt dornice să intre in acea stare de concentrare dar și deschidere față de impulsurile și ideile muzicale a celorlalți muzicieni pe scena, energia publicului, și modul unic în care muzica se dezvoltă în clipa concertului. Mai pragmatic vorbind mărturisesc ca îmi place ca ziua concertului să urmărească, cand posibil, un anumit demers liniștit și simplu, scutit de prea multe impulsuri și energii externe.

Aveți o metodă prin care transformați emoțiile în energie artistică, în loc să încercați să le eliminați?

Nici o dată nu încerc să elimin emoțiile, sunt parte a umanului și absența lor ar fi tragică. Desigur, emoția înaintea concertelor de mare importanță, precum un debut într-o sală de anvergură sau un concurs, despre care credem ca poate avea un impact decisiv asupra viitorului nostru,  câteodată este copleșitoare. Simt în ziua acestui fel de concert sau concurs o sensibilitate mult crescută față de tot ce îmi aduce acea zi în cale. Mă uit câteodată aproape cu mirare la cat de neschimbat se învârte pământul și fiecare om in urmărirea cotidianului său, când eu doar diseară am acel moment care îmi eclipsează orice alt lucru din viața! Și acest contrast desigur mă face să zâmbesc, și sa pășesc pe scenă cu degajare și bucuria, ca pot resimti o asemenea semnificație în viața mea de muzician.

În muzica clasică, corpul este aproape la fel de important ca instrumentul. Cât de atent sunteți la respirație, postură, tensiune musculară și la felul în care stresul se manifestă fizic? Vă pregătiți în mod special pentru acest aspect?

 Corpul, de fapt, este instrumentul, așa este. Si starea lui de bine, relaxarea și absența tensiunii sunt condiții primordiale. Un rol decisiv joacă postura si tehnica pe care am învățat-o. Este asemenea șasiului unui automobil bun, pe care te poți baza chiar și in condiții de drum dificile — cea ce, în cazul nostru, poate însemna un concert deosebit de solicitant sau un spate încordat (deși, de multe ori, tocmai stresul este cauza acestei tensiuni). Eficiența, naturalețea, fluiditatea și lipsa de efort a cântatului sunt esențiale; în lipsa lor, exercițiile pentru spate și cele de respirație pot avea un efect doar limitat. Împreună cu acestea însă, ele reprezintă o completare importantă. Aș sublinia acest lucru în mod special pentru muzicienii tineri — pentru că, în perioada studenției, considerăm condiția noastră fizică și starea de bine drept ceva de la sine înțeles. Personal, am început să descopăr aceste posibilități mai ales prin activitatea predatului, în care este mai ușor să observi din exterior cum o tensiune aparent neglijabilă — de exemplu, încordarea maxilarului în timpul unui pasaj dificil — poate fi simptomul unei tensiuni care afectează întregul sistem, inclusiv la nivel mental. Ceea ce practic eu însumi este ca, înainte de a urca pe scenă, caut o stare „lazy powerful” în timpul cântatului, încercând, printr-o atenție conștientă, să simt și să relaxez toate articulațiile.

Cât de mult poate schimba, în mod concret, un premiu important traseul profesional al unui tânăr muzician? Aduce concerte, contacte, invitații, acces la profesori sau orchestre? Din această perspectivă, ce înseamnă Concursul Internațional George Enescu pentru un tânăr muzician?

Un premiu internațional este, fără îndoială, un atu important, o carte puternică ce poate deschide toate posibilitățile menționate mai sus. Un aspect de altfel deloc neglijabil este reprezentat de înregistrările video ale prestațiilor din concurs, de care ai nevoie ulterior pentru a te prezenta în fața organizatorilor și agențiilor, al căror interes pentru tinerii muzicieni este, desigur, stârnit de obținerea unui premiu, dar care vor dori, poate, să își formeze și propria impresie. Nu trebuie însă uitat că depinde în mare măsură și de implicarea și proactivitatea laureatului în ce măsură acest premiu va avea un impact mai mare asupra carierei sale, mai ales după ce reacțiile directe generate de acesta se diminuează după câțiva ani. O carieră este un puzzle complex, alcătuit din numeroase piese individuale cărora trebuie să le acorzi atenție. Premiul este trambulina puternică de pe care sari în apă, dar după aceea trebuie să înoți. Pentru mine, premiul meu la Concursul Enescu a făcut posibile multe lucruri minunate și aș vrea să subliniez în mod special felul în care conducerea si echipa acestui concurs îl dezvoltă de la o ediție la alta. Nu se bazează pe succesele și prestigiul dobândite în trecut, ci caută permanent noi modalități de evoluție, răspunzând unei lumi muzicale aflate într-o continuă schimbare.

Ce ați sacrificat deja și ce ați fi dispus să sacrificați pentru a ajunge la acest nivel profesional?

O întrebare frumoasă, remarcabilă — si totuși, mă bucur să constat că nu mi-o pun prea des. Totul în viață are un preț, iar cea mai puternică și mai valoroasă resursă pe care o avem la dispoziție este timpul. Din acest timp am investit foarte mult în acest drum: începând cu mama mea, care mă chema de la fotbal să merg să studiez (un exemplu de fapt mai mult folositor prin forța sa imagistica, decat intradevar crucial), și cu verile pe care le-am petrecut pregătindu-mă pentru concursuri, până la acea prezență permanentă a obiectivelor, unei stări de perseverență, și a momentelor de „încercare”, care uneori par să nu se mai termine… Ceea ce poate am sacrificat cu adevărat este posibilitatea de a avea o profesie care să nu fie atât de profund legată de propria mea fericire și de esența mea, așa cum este pentru mine profesia de muzician. Uneori, în întâlnirea dintre idealismul acestei profesii și latura ei de business, fiind totodată și un mijloc de a-ți câștiga existența, acest lucru nu este ușor. Dar, în același timp, mă simt și răsplătit și nu am avut niciodată sentimentul că aceste sacrificii au fost în zadar sau că au fost prea mari. Și da, rămân în continuare dispus să las lucruri deoparte, chiar să „sacrific” multe, pentru a ma dezvolta ca artist și acel sentiment, că prin muzica ne putem apropia măcar puțin de un orizont care rămâne, în esență, de neatins.

 Privind în urmă, ce regretați că nu ați făcut la începutul carierei?

Of, chiar sa încheiem cu regretele?  Cu mintea de pe urmă, cu toții suntem mai înțelepți. Poate că și așa-numitele decizii  greșite fac parte dintr-un proces care ne conduce, în cele din urmă, acolo unde se află  adevărata noastră menire. Pot spune că, de-a lungul vieții, am fost înconjurat și influențat de oameni –  începând cu părinții mei și continuând cu profesorii și muzicienii care m-au marcat și  format în mod decisiv – pentru care substanța și adevărata calitate s-au aflat   întotdeauna pe primul loc. Aș fi putut fi astăzi puțin mai faimos dacă aș fi privit mai tactic și mai speculativ  modul în care se poate obține succesul? Probabil. Dar aș schimba pentru asta înțelegerea și acel reper interior de încredere în ceea ce  contează cu adevărat? Cu siguranță nu.

**

Cariera sa internațională s-a construit atât ca solist, cât și ca muzician de orchestră și de cameră. A cântat cu Filarmonica Cehă, Camerata Salzburg, Deutsche Kammerphilharmonie Bremen, Filarmonica George Enescu, Orchestra Națională Radio, Jerusalem Symphony Orchestra, Hong Kong Sinfonietta și SWR Symphonieorchester, pe scene precum Berliner Philharmonie, Konzerthaus Berlin, Ateneul Român sau Hong Kong City Hall. Între 2019 și 2025 a fost prim-violoncelist al Deutsches Symphonie-Orchester Berlin, iar din 2025 este profesor de violoncel la Shepherd School of Music – Rice University din Houston, după ce anterior a predat la Hochschule für Musik Carl Maria von Weber din Dresda. Cântă pe un violoncel Francesco Ruggieri construit la Cremona în 1686.

Un capitol aparte al carierei sale este legătura cu George Enescu. Împreună cu pianistul Per Rundberg, Răduțiu a realizat în 2013 integrala lucrărilor pentru violoncel și pian de George Enescu, înregistrare apărută la Hänssler Classic și apreciată drept una de referință.

Valentin Răduțiu a concertat la Festivalul Internațional George Enescu. O apariție importantă a avut loc în 2017, la Ateneul Român, când a fost solistul Filarmonicii Cehe, sub bagheta lui Cristian Măcelaru, interpretând Concertul nr. 1 pentru violoncel și orchestră de Dmitri Șostakovici. Răduțiu spunea atunci că premiul obținut la Concursul Enescu fusese principala legătură care îl adusese ulterior pe scena Festivalului.