Interviu. Concursul George Enescu. Nemanja Radulović, violinist. ” Să acorde la fel de multă atenție respirației, posturii și felului în care se simt bine pe scenă, în acel spațiu, pe cât acordă muzicii.”

Nemanja Radulović este unul dintre cei mai cunoscuti violonisti ai generatiei sale, apreciat pentru virtuozitatea spectaculoasa, energia scenica si felul foarte personal in care apropie repertoriul clasic de publicul contemporan. Nascut in Serbia si stabilit in Franta, a colaborat cu orchestre importante precum New York Philharmonic, Munich Philharmonic, Pittsburgh Symphony sau Vienna Radio Symphony si a primit, intre altele, OPUS KLASSIK 2024 pentru inregistrarea unui concert.

Legatura lui cu Concursul International George Enescu este una speciala: Radulović a castigat Premiul I la sectiunea vioara in 2001, un moment important in parcursul sau international. La editia aniversara din 2026, el revine la Bucuresti intr-o ipostaza diferita, aceea de membru al juriului sectiunii Vioara, alaturandu-se juriului incepand cu semifinalele.

Prezenta sa in juriu creeaza astfel o frumoasa continuitate in istoria Concursului Enescu: un tanar muzician care a castigat competitia in urma cu 25 de ani se intoarce acum pentru a evalua si sustine o noua generatie de violonisti aflati la inceputul unei cariere internationale.

Urban.ro a pregătit, pentru această ediție a Concursului Internațional George Enescu, o serie de interviuri cu concurenți și invitați ai evenimentului. Interviurile sunt gândite astfel încât să ofere detalii despre pregătirea, disciplina și strategiile de carieră ale fiecăruia dintre protagoniști și, în același timp, să devină o sursă de inspirație și un reper pentru tinerii care studiază muzica clasică.

La muzicenii clasici, pregătirea începe adesea, de la o vârstă la care alți copii încă își caută pasiunile. Când ați înțeles că muzica și instrumentul dumneavoastră, nu mai reprezintă doar o pasiune ci pot deveni o profesie?

Nemanja Radulović: De fapt, am început să cânt la șapte ani, iar prima ocazie de a cânta și de a fi pe scenă a venit la doar câteva luni după aceea. Iar după acel moment, am știut că viața mea va fi, într-o formă sau alta, legată de scenă și de muzică.

Cum vedeți diferența dintre a repeta mult și a studia inteligent?

N.R.: Înclin mai degrabă spre a doua variantă, ceea ce înseamnă că nu am studiat neapărat în fiecare zi. Într-o anumită perioadă, da, dar am crezut întotdeauna că este mult mai eficient să fii concentrat timp de o jumătate de oră asupra a ceea ce lucrezi decât să studiezi opt ore a doua zi. Cred că putem obține rezultate mult mai bune așa. Iar mie mi-a fost de mare ajutor în tinerețe o frază pe care mi-a spus-o profesorul meu: „Când ești cu instrumentul în mână, gândește-te doar la instrument. Dar când faci alte lucruri, cum ar fi să te joci cu ceilalți copii sau să ieși în oraș, nu te gândi la vioară”. Deci, separă-le. Iar acesta a fost, de fapt, un sfat extraordinar de bun. Chiar dacă sunt doar 15 minute, este suficient dacă ești extrem de concentrat.

În pregătirea pentru un concurs important, cât înseamnă muncă tehnică și cât înseamnă pregătire mentală?

N.R.: Cred că ambele contează. Depinde însă care este busola noastră interioară, care este obiectivul pe care vrei să-l atingi. Dacă vrei să concurezi, cred că trebuie într-adevăr să dedici mult timp — știi cum e — laturii tehnice, instrumentului și așa mai departe. Însă dacă scopul este să te simți bine și să trăiești momentul la fel ca într-un concert, chiar dacă este vorba despre o competiție, atunci te pregătești și mental, dar te bucuri mai mult de experiență, aș spune eu.

Cum vă antrenați concentrarea pentru momentul în care sunteți singur pe scenă și știți că nu puteți relua nimic?

N.R.: Asta-i viața! (râde) Da, îmi amintesc ce spuneau mereu părinții mei: nu este sfârșitul lumii dacă greșești ceva, nu ai omorât pe nimeni. Iar asta îți ia din presiune cel puțin 80%, când te gândești, știi cum e, că ești acolo ca să-i bucuri pe oameni; dacă ai greșit, asta e, ai greșit, dar nu e un capăt de țară.

Aveți o metodă prin care transformați emoțiile în energie artistică, în loc să încercați să le eliminați?

N.R.: Cred că ambele variante sunt valabile. Știi cum e, mulți artiști, chiar dacă își transformă emoțiile și nervii în artă, în muzică, într-un fel păstrează și câteva lucruri doar pentru ei. Însă muzica ajută cu siguranță: atunci când ești singur cu muzica, e cel mai bine, pentru că nu mai ai nevoie de niciun fel de terapie, ea este terapia însăși.

În muzica clasică, corpul este aproape la fel de important ca instrumentul. Cât de atentsunteți la respirație, postură, tensiune musculară și felul în care stresul se manifestă fizic? Vă pregătiți special pentru acest aspect?

N.R.: Nu mă mai antrenez în mod specific acum, dar sunt atent la asta. Uneori, când mă simt obosit sau când urmează să urc pe scenă și știu că nivelul capacităților mele fizice nu este chiar la cote maxime — ceea ce este absolut normal, ca la oricine —, de fapt, mă concentrez pe respirație. Și asta este ceea ce le sugerez și studenților mei: să acorde la fel de multă atenție respirației, posturii și felului în care se simt bine pe scenă, în acel spațiu, pe cât acordă muzicii. Iar lucrul acesta este extrem de important, pentru că uneori, când ești încordat, și sunetul tău devine crispat. Nu poți reproduce ceva autentic fără oxigen, știi? Oxigenul înseamnă viață.

Cât de mult poate schimba câștigarea unui premiu important parcursul profesional al unui tânăr muzician? Atrage după sine mai multe concerte, contacte profesionale, invitații sau oportunități de a colabora cu profesori și orchestre de renume? Din această perspectivă, ce reprezintă Concursul Internațional „George Enescu” pentru un tânăr muzician?

N.R.: Desigur că asta îți deschide o poartă largă, aș spune, către foarte multe conexiuni. Însă, după aceea, nu reprezintă o garanție că succesul va veni peste noapte. Le spun mereu tinerilor care nu au ajuns în finală sau în semifinale că, de multe ori, cei care nu merg mai departe reușesc să construiască cariere absolut minunate, pentru că au privit competiția mai degrabă ca pe o școală — o școală a vieții —, decât ca pe momentul în care cariera lor va exploda. Și cred că este important de știut, mai ales pentru cei care nu s-au calificat, că poate pur și simplu nu a fost momentul potrivit, sau poate nu a fost conexiunea potrivită cu piesa pe care au ales să o interpreteze. Nu este sfârșitul lumii, dar un concurs ajută cu siguranță: îți oferă ocazia să-ți întâlnești colegii de breaslă, să cunoști oameni din industrie, iar lucrurile acestea contează mult. Pot privi situația și din perspectiva mea de acum 25 de ani. A fost incredibil să pot cânta acel repertoriu; pentru unele dintre piese, era prima dată când aveam ocazia să le interpretez. Iar obiectivul meu a fost pur și simplu să ajung în semifinale, pentru că acela era momentul în care puteam cânta Sonata a treia de Enescu. Și cântam alături de un pianist român, aici, în România, la București, chiar la concursul lui, Concursul Enescu. Așa că, în clipa în care am trecut în semifinale, nici nu mi-a mai păsat dacă urma să fie finala sau premiul întâi. Pentru mine, cel mai important moment a fost repertoriul în sine.

Ce ați sacrificat deja și ce ați fi dispus să sacrificați pentru a ajunge la acest nivel profesional?

N.R.: E greu de spus. Cu toții facem un anumit tip de sacrificiu în viață. Trebuie să mă gândesc, nu sunt sigur că pot da răspunsul corect. Când privești partea bună a lucrurilor și înțelegi motivul pentru care o faci, uneori simți că faci un sacrificiu, dar trei zile mai târziu realizezi că nu e deloc așa. Deci totul este foarte relativ. De aceea nici nu pot să trag o concluzie simplă…

Privind în urmă, ce regretați că nu ați făcut la începutul carierei?

N.R.: Poate aș spune că, de fapt, nu, pentru că fiecare etapă aduce ceva valoros. Mi-am iubit copilăria, pentru că a existat multă inocență, într-o țară de după război, înconjurat de un profesor minunat, de o familie minunată și de muzică — liantul care îi apropia pe toți prietenii și pe toți cei din familia mea. Apoi, am iubit perioada adolescenței, când îmi doream să fiu un pic rebel. Iar acest lucru a fost benefic și pentru muzică, fiindcă atunci când ești în căutarea a altceva, este un lucru excelent. Vreau să spun că fiecare perioadă vine cu ceva aparte, iar eu sunt foarte împăcat și cu etapa în care mă aflu astăzi.