Printul Harry este protagonistul unui nou curs MasterClass, „Redefining Grief: Building Resilience Through Loss”, lansat pe 8 octombrie, in care vorbeste despre moartea mamei sale, printesa Diana, si despre felul in care aceasta pierdere i-a influentat intreaga viata. Intr-o conversatie cu specialista in neurostiinta si psihologie Mary-Frances O’Connor, Harry face marturisiri emotionante despre cei aproape 20 de ani in care si-a reprimat durerea, despre terapie, depresie si felul in care a invatat sa accepte ca poate fi fericit fara sa simta ca isi tradeaza mama.

Printesa Diana a murit pe 31 august 1997, intr-un accident de masina la Paris, cand Harry avea doar 12 ani. In noul MasterClass, ducele de Sussex povesteste ca nu a plans atunci cand a aflat vestea si ca singura data cand si-a manifestat durerea a fost la inmormantare. Dupa aceea, timp de aproape doua decenii, nu a mai plans pentru moartea mamei sale. Multa vreme a crezut ca aceasta capacitate de a-si controla emotiile reprezenta o forma de putere. Acum intelege ca era, de fapt, un copil care nu stia cum sa-si exprime suferinta.

Una dintre cele mai emotionante marturisiri este legata de amintirile despre Diana. Harry explica faptul ca, incercand sa blocheze durerea provocata de moartea mamei sale, a ajuns sa piarda si accesul la amintirile frumoase. Nu-si mai amintea cum suna vocea ei, cum radea si avea dificultati in a-si reprezenta chipul ei fara sa priveasca o fotografie.

Ani mai tarziu, un terapeut i-a sugerat sa caute parfumul pe care il folosea Diana. Cand l-a pulverizat, mirosul i-a readus amintiri si emotii pe care le credea pierdute. Harry compara experienta cu spargerea unui zid emotional construit in copilarie, prin care amintirile au inceput, in sfarsit, sa revina.

O alta marturisire importanta priveste sentimentul de vinovatie pe care il simtea atunci cand era fericit. Timp de multi ani, Harry a avut impresia ca trebuie sa ramana trist pentru a demonstra ca isi iubeste si isi regreta mama. Bucuria i se parea o forma de tradare a amintirii ei. Terapia l-a ajutat sa inteleaga ca Diana si-ar fi dorit ca el sa aiba o viata fericita, iar aceasta schimbare de perspectiva l-a eliberat de o parte din povara emotionala.

Printul Harry marturiseste ca si astazi simte prezenta mamei sale si ii cere ajutorul

In curs, Harry vorbeste pentru prima data mai detaliat despre ceea ce el percepe drept semne din partea printesei Diana. Spune ca, mai ales in ultimii sase ani, au existat momente in care a simtit foarte puternic prezenta mamei sale, uneori sub forma unei energii sau a unor coincidente pe care le considera semnificative.

Marturiseste ca atunci cand traverseaza perioade dificile i se adreseaza mental, cerandu-i sa il ajute si sa il indrume spre decizia potrivita.

Harry povesteste si ca se gandeste la mama lui aproape in fiecare seara si in majoritatea diminetilor. Pastreaza aproape o fotografie realizata de Patrick Demarchelier in 1995, in care spune ca regaseste privirea si zambetul jucaus al Dianei. Uneori priveste imaginea si se intreaba ce ar crede mama sa despre viata pe care o are astazi si despre alegerile pe care le-a facut.

Printul Harry abordeaza si felul in care activitatea militara l-a ajutat, pentru o vreme, sa evite confruntarea cu propriile emotii. Dupa misiunile din Afganistan, a inceput sa se confrunte cu anxietate si atacuri de panica. Povesteste ca, la un moment dat, simplul gest de a-si pune camasa si cravata inaintea unor angajamente publice ii provoca senzatia de sufocare.

O alta dezvaluire priveste perioada mutarii in Canada, la sfarsitul anului 2019, impreuna cu Meghan Markle si fiul lor, Archie. Dupa ce a iesit din mediul stresant in care traise ani intregi, Harry spune ca a experimentat o prabusire brusca a nivelului de adrenalina si a trecut prin aproximativ doua saptamani de depresie, in care simtea ca nu mai poate functiona normal.

Astazi, una dintre regulile personale prin care incearca sa-si pastreze echilibrul este sa nu petreaca mai mult de zece zile departe de sotia si copiii sai.

Un curs despre stiinta durerii si despre cum invatam sa traim cu pierderile

Noul MasterClass nu este doar o confesiune autobiografica. Harry este insotit de Dr. Mary-Frances O’Connor, profesoara la Universitatea din Arizona, cercetatoare care studiaza de peste 20 de ani efectele pierderii asupra creierului si corpului uman. Ea este autoarea cartilor „The Grieving Brain” si „The Grieving Body”.

Cursul, cu o durata de aproximativ o ora si 39 de minute, este impartit in 20 de lectii, grupate in cinci capitole. Acestea explica de ce doliul nu este un proces liniar, cum functioneaza mecanismele prin care oamenii isi reprima suferinta si ce tehnici pot ajuta la reglarea emotiilor, inclusiv exercitii de respiratie si relaxare musculara.

Programul vorbeste nu doar despre moartea unei persoane apropiate, ci si despre alte tipuri de pierdere, precum divortul, schimbarea carierei, boala sau pierderea identitatii personale.

Ideea centrala este ca vindecarea nu presupune sa uitam ce am pierdut sau sa redevenim persoanele care eram inainte de trauma, ci sa invatam sa traim cu experienta respectiva si sa construim un nou sens al vietii.

Lansat in apropierea Zilei Mondiale a Sanatatii Mintale, marcata pe 10 octombrie, cursul sustine si doua organizatii care ajuta copiii ce au pierdut un parinte: Scotty’s Little Soldiers din Marea Britanie si Comfort Zone Camp din Statele Unite.

Pentru Harry, aceasta implicare este si o modalitate de a continua mostenirea umanitara a printesei Diana. El spune ca, privind retrospectiv, a descoperit ca multe dintre cauzele pentru care a ales sa lupte sunt asemanatoare celor sustinute de mama sa.

Poate cea mai importanta idee a conversatiei este ca durerea pierderii nu dispare neaparat, dar relatia cu ea se poate schimba. Iar Harry, care multa vreme a crezut ca trebuie sa sufere pentru a demonstra cat de mult isi iubeste mama, spune ca a invatat in cele din urma sa-si permita sa fie fericit.