La Târgu Jiu s-a deschis recent expoziția „Brâncuși. Fotografia. Atelierul invizibil”, care reunește 33 de fotografii originale realizate de Constantin Brâncuși, din colecția David Grob Gallery din Londra. 

Curatorul expoziției este istoricul de artă Eduard Enache. Consultant științific este Doina Lemny, istoric de artă care a lucrat peste 30 de ani cu arhiva Brâncuși a Centrului Pompidou din Paris și care a publicat numeroase cărți despre viața și opera sculptorului.

Selecția de fotografii a fost prezentată anterior la MARe – Muzeul de Artă Recentă din București. La Târgu Jiu, unde este expusă pentru prima dată, expoziția are un parcurs nou, organizat pe teme, și câteva piese care nu au făcut parte din prezentarea de la București. 

Printre noutăți se află aparatul de fotografiat folosit de Brâncuși la Târgu Jiu în 1938 și o fotografie pe care sculptorul a desenat Coloana fără sfârșit înainte ca aceasta să fie ridicată. 

Pe lângă ele, expoziția include cinci reproduceri de mari dimensiuni și patru montaje video. Unele dintre fotografii au fost făcute chiar în oraș, cu aproape 90 de ani în urmă — astfel, imaginile revin la Târgu Jiu pentru prima dată. Spațiul de expunere, Pavilion Art 360, se află la aproximativ 350 de metri de Poarta sărutului, la 600 de metri de Masa tăcerii și la 1,4 kilometri de Coloana fără sfârșit.

Expoziția face parte din programul Anului Brâncuși, la 150 de ani de la nașterea sculptorului. Vernisajul a avut loc în prima zi a conferinței internaționale „Filosofia formei”, organizată sub patronajul UNESCO, la care au participat cercetători ai operei lui Brâncuși din mai multe țări, printre care Friedrich Teja Bach, Doina Lemny și colecționarul David Grob.

David Grob colecționează fotografiile lui Brâncuși din anii ’70. Primele piese, șase cărți poștale și câteva fotografii, le-a cumpărat la o licitație Sotheby’s de la Londra, pentru 60 de lire sterline. Brâncuși le trimisese în primii ani de la Paris lui Victor N. Popp, un colecționar din România, ca să-i convingă pe prietenii de acasă să-i cumpere sculpturile și să plătească turnarea lor în bronz.

Brâncuși nu accepta ca lucrările lui să fie fotografiate de alții. 

În 1914 a avut prima expoziție personală, la New York, în galeria fotografului Alfred Stieglitz. Nemulțumit de modul în care au fost tirate fotografiile sculpturilor, a anunțat într-o scrisoare că de acum înainte se va ocupa personal de ele. În 1921, Man Ray l-a ajutat să-și cumpere un aparat și un trepied. I-a propus să trimită negativele la un laborator profesionist, însă Brâncuși a ținut să le developeze singur. Și-a amenajat un laborator într-un colț al atelierului din Impasse Ronsin, la Paris, și i-a văruit pereții exteriori în alb, ca să se piardă în albul atelierului — de aici vine și titlul expoziției, conceptul de atelier invizibil.

Fotografiile ieșeau uneori neclare, zgâriate sau pătate. Când Man Ray i-a atras atenția, Brâncuși i-a răspuns că exact așa trebuie să fie pozate sculpturile lui. Ulterior, un fotograf profesionist care i-a pudrat bronzurile, ca să nu mai lucească în imagini, a fost dat afară din atelier. Prietenii își aminteau de cada din atelier, mereu plină de fotografii lăsate la înmuiat. 

Din laboratorul lui Brâncuși au ieșit câteva sute de negative și peste 1.500 de fotografii. V. G. Paleolog, unul dintre scriitorii care l-au cunoscut îndeaproape, spunea despre el că „sculpta cu lumina”.

Fotografiile au circulat odată cu sculpturile. Colecționarul american John Quinn, cel mai important mecena al lui Brâncuși în anii 1910 și 1920, și-a ales aproape toate lucrările după imaginile primite de la sculptor prin corespondență. Prima expunere publică a fotografiilor lui Brâncuși a avut loc la București, în 1924, la Expoziția internațională „Contimporanul”, cu 12 imagini. Potrivit lui David Grob, din cele aproximativ 215 lucrări cunoscute ale lui Brâncuși, peste 40 de sculpturi timpurii s-au pierdut sau au fost distruse și se mai păstrează doar în fotografii. 

Întrebat pe la 1949 de un scriitor englez la ce folosește critica de artă, Brâncuși a răspuns: „De ce să scrii? De ce să nu arăți, pur și simplu, fotografiile?”

Titlul expoziției pornește de la atelierul din Impasse Ronsin, lăsat prin testament statului francez și reconstituit după fotografiile lui Brâncuși lângă Centrul Pompidou. Reconstituirea păstrează un singur aranjament, cel din ultimii ani de viață ai sculptorului. Brâncuși își muta permanent lucrările și soclurile, iar multe dintre combinațiile încercate de el se mai păstrează numai în fotografii.

Parcursul expoziției începe cu autoportretele, prin care Brâncuși a hotărât și modul în care avea să fie văzut el însuși. Din 1921 a început să se fotografieze singur: punea aparatul pe trepied, intra în cadru și declanșa cu un cablu ținut în mână, un selfie cu un secol înainte de apariția termenului. În aceste imagini apare aproape mereu în atelier, în haine de lucru, uneori cu Polaire, cățelușa albă despre care vizitatorii spuneau că nu suporta nicio femeie în atelier.

Alături este expusă fotografia de pe cererea de pașaport din 1933, lipită pe documentul oficial. Funcționarul Legației României de la Paris l-a descris ca pe oricare alt solicitant: talie mijlocie, ochi căprui, păr cărunt.

În continuare, este expus un autoportret din trenul Paris–Le Havre care este, de fapt, un cadru dintr-un film. Din 1929, Brâncuși avea o cameră de filmat de 16 mm. În octombrie 1933, în drum spre Le Havre împreună cu Marcel Duchamp, a filmat două prietene, apoi s-a filmat pe sine, iar cadrul acesta l-a tratat ca pe o fotografie de sine stătătoare. Doina Lemny povestește un episod asemănător: Man Ray a filmat aproximativ o sută de metri de peliculă cu Brâncuși mișcându-se prin atelier, iar la proiecția cu încetinitorul sculptorul a ales un singur cadru, pe care l-a acceptat drept portret.

Tot în prima parte a expoziției se află fotografia „Rugăciunii”, prima comandă primită de Brâncuși, în 1907, pentru un mormânt din cimitirul Dumbrava din Buzău.

Între autoportrete și zona dedicată atelierului este expus un aparat de fotografiat care i-a aparținut lui Brâncuși. Cu el, sculptorul a realizat în 1938 fotografiile Ansamblului de la Târgu Jiu, iar apoi l-a dăruit lui Ion Alexandrescu, pietrarul care a lucrat la Poarta sărutului.

În 1926, la sosirea în portul New York, Brâncuși a văzut Manhattanul ridicându-se din apă și a spus că orașul seamănă cu atelierul lui: „Nimic fix, nimic rigid.” 

Vizitele la Brâncuși în atelier urmau un ritual bine stabilit. Vizitatorii trebuiau să anunțe dinainte, iar la ușă trăgeau de un inel care lovea un gong. Brâncuși programa întâlnirile după lumină și le amâna când era înnorat. Un vecin povestea că până și Nelson Rockefeller a fost întors de la ușă, pentru că a venit neanunțat. Sculpturile stăteau sub pânze albe, pe care Brâncuși le ridica una câte una. Pictorul american Reginald Pollack, vecin cu el în Impasse Ronsin, l-a descris drept „șaman și showman” pentru că regiza și înscena aceste tururi ghidate prin atelier cu precizia unui dirijor.

Zona atelierului include mai multe lucrări fotografiate în atelier, tot acolo apar constant și soclurile care aveau, pentru Brâncuși un rol esențial. „Câine de pază” este un soclu de lemn căruia Brâncuși i-a dat un nume și pe care l-a expus ca sculptură la Brummer Gallery din New York, în 1933–1934. În fotografia din expoziție l-a așezat pe un bloc alb, astfel încât soclul are la rândul lui un soclu. În alte imagini, pe socluri stau buchete de flori, acolo unde ar fi stat o sculptură.

Brâncuși alătura uneori mai multe lucrări și numea aceste ansambluri „grupuri mobile”. Unul dintre ele, alcătuit din „Cap de copil culcat” și „Noul-născut II”, este fotografiat în 1920. Grupurile nu mai există, iar singura lor urmă sunt fotografiile. Din „Primul pas”, sculptură în lemn din jurul anului 1914, Brâncuși a păstrat doar capul. Restul lucrării a dispărut, cel mai probabil distrus chiar de el.

O fotografie din 1934, „Natură statică cu Noul-născut, Leda și Vrăjitoarea”, arată sculpturile așezate lângă un aranjament floral.

Zona portretului este pusă în valoare de fotografii ale celor mai frumoase portrete: Dra Pogany și Prințesa X.

În 1910, pictorița maghiară Margit Pogány a văzut în atelier un cap de Narcis din alabastru. Mai târziu și-a amintit: „Am simțit că sunt eu, deși nu avea niciuna dintre trăsăturile mele. Era numai ochi.” I-a cerut lui Brâncuși să-i facă portretul, iar sculptorul a revenit la seria „Dra Pogany” mai bine de 20 de ani.

Expoziția include șase fotografii din această serie. „Dra Pogany II” apare în marmură și în bronz, fotografiate una lângă alta în 1920, pe socluri diferite. Marmura stă pe un cub deschis la culoare, așezat pe o clepsidră de lemn închis. Bronzul stă pe un cub asemănător, pus pe o grindă masivă. Celelalte fotografii arată sculptura din profil și din trei sferturi, iar „Dra Pogany I” este fotografiată din față.

Nu lipsește nici „Prințesa X”, lucrarea care a stârnit unul dintre cele mai cunoscute scandaluri din cariera lui Brâncuși. La New York, în 1917, sculptura a fost expusă cu titlul „Portretul Prințesei Bonaparte”. Deși nu există dovezi că s-ar fi cunoscut, sculptura ar fi fost inspirată de Prințesa Marie Bonaparte, descendentă a familiei lui Napoleon, care avea să devină psihanalistă și prietenă a lui Sigmund Freud.

În 1920, la Salonul Independenților de la Paris, lucrarea a fost acuzată de pornografie și retrasă din expoziție — mărturiile îi atribuie acuzația fie lui Picasso, fie lui Matisse. Brâncuși s-a apărat cu o fotografie scoasă din buzunar, a lucrării de la care a pornit, „Femeie privindu-se în oglindă”. O fotografie a acestei lucrări este expusă alături. „Sculptura mea este femeia, sinteza însăși a femeii”, a spus atunci Brâncuși. În fotografia din 1921, bronzul lustruit al „Prințesei X” stă pe un disc mare de ghips, de tipul celor pe care sculptorul le folosea ca masă de lucru.

Expoziția dedică o zonă aparte Ledei și fascinației lui Brâncuși pentru a-și vedea lucrările în mișscare.

„Leda” era prima sculptură pe care Brâncuși le-o arăta oaspeților apropiați. Fotografia din expoziție înfățișează varianta din marmură, din jurul anului 1921. Mai târziu, sculptorul a realizat-o în bronz lustruit, a așezat-o pe un disc metalic și a montat chiar el, dedesubt, un mecanism care o rotea încet. Trăgea pânza, pornea mecanismul și privea în tăcere cum se învârte sculptura, în care se reflecta tot atelierul. Irènei Atanasiu, soția medicului său, i-a descris-o drept „o poezie fără sfârșit”. 

Fața în față cu fotografia se află un montaj video format din imaginile filmate de Brâncuși cu Leda în atelier dar și din secvențe filmate de Doina Lemny și serviciul audio-vizual de la Centre Pompidou zeci de ani mai târziu, în atelierul reconstituit la Muzeul de Artă Modernă din Paris.

Trecerea de la orizontal spre verticalitate se face prin Leda și apoi prin două reprezentări ale Păsării: una a Păsării în văzduh, o fotografie originală, alta a Păsării de aur, o reproducere. Lucrarea a scris, la rândul ei, istorie, ajungând, în 1926, în fața unui tribunal: vama americană a oprit un exemplar din bronz care îi aparținea fotografului Edward Steichen. Vameșii au refuzat să-l considere operă de artă și au cerut o taxă de 210 dolari, ca pentru un obiect din metal. 

La proces, unii martori au comparat lucrarea cu un zgârie-nori sau cu o șină de cale ferată. Procesul a durat aproape doi ani și s-a încheiat cu câștig de cauză pentru Brâncuși, întreaga controversă a redefinit conceptul de artă modernă și l-a poziționat pe Brâncuși drept unul dintre artiștii revoluționari ai secolului.

Ultima secțiune este dedicată Ansamblului de la Târgu Jiu și începe la Voulangis, lângă Paris, unde Edward Steichen avea o casă cu grădină. Acolo, în 1926, Brâncuși a ridicat prima Coloană fără sfârșit așezată în aer liber, cioplită dintr-un singur trunchi de plop: peste șapte metri, nouă module și două jumătăți. Într-una dintre cele trei fotografii de la Voulangis, aparatul stă la baza coloanei și privește în sus. Cea mai mare lucrare din expoziție, de 45,5 × 57,9 cm, este un cadru dintr-un film realizat de Brâncuși împreună cu Man Ray la Voulangis, în 1927.

În 1935, Liga Națională a Femeilor Gorjene, condusă de Arethia Tătărescu, i-a comandat lui Brâncuși un monument pentru eroii căzuți în Primul Război Mondial. Împreună cu inginerul Ștefan Georgescu-Gorjan, sculptorul a proiectat o coloană de 29,3 metri, cu 15 module întregi și două jumătăți din fontă, turnate la Atelierele Centrale Petroșani și înșirate pe un ax de oțel. Sidney Geist, unul dintre cei mai importanți cercetători ai operei lui Brâncuși, a consemnat că, în 1937, sculptorul a desenat cu cerneală o coloană pe o fotografie a câmpului unde urma să fie ridicată.

O astfel de fotografie, făcută de Ștefan Georgescu-Gorjan, este expusă la Târgu Jiu. Imaginea arată terenul gol, iar Brâncuși a desenat pe ea forma Coloanei, aproape exact în locul în care a fost montată. Fotografia provine din colecția lui Mihai Andrei Petrișor, moștenitorul familiei Gorjan. Sub ea este expusă fotografia Coloanei făcută de Brâncuși în 1938, după montare.

Secțiunea mai cuprinde o imagine cu macheta Porții sărutului (1935–1937) și fotografiile Porții, Mesei tăcerii și Coloanei, realizate de Brâncuși în 1938. Ansamblul a fost inaugurat pe 27 octombrie 1938, fără Brâncuși, care a plecat din țară înainte de ceremonie. Din 2024, Ansamblul monumental de la Târgu Jiu se află pe Lista patrimoniului mondial UNESCO.

Filmele din expoziție

Cele patru montaje video însoțesc secțiunile dedicate autoportretelor, atelierului, „Ledei” și Ansamblului de la Târgu Jiu. Montajele folosesc filme realizate de Brâncuși, printre care secvențele cu Coloana, Poarta și Masa filmate de el la Târgu Jiu în 1938 și imagini cu „Leda” rotindu-se pe discul ei. Pe lângă acestea apar fragmente realizate de Doina Lemny împreună cu serviciul audiovizual al Centrului Pompidou, în jurul anului 2000. Este inclus și un film din 1998 al lui Dumitru Călugăru, cineast amator din Târgu Jiu, dedicat Coloanei. Pe pereți sunt tipărite la scară mare încă cinci fotografii din colecția David Grob, care fac legătura între secțiuni.

Pentru expoziție au fost construiți pereți, panouri despărțitoare și o insulă centrală, care organizează vizita sub forma unui traseu. Pereții sunt vopsiți într-un albastru ultramarin închis, ales pentru contrastul cu fotografiile alb-negru și sepia și inspirat de pictura Renașterii și de cerul nopții. Scenografia a fost realizată de curatorul Eduard Enache împreună cu o echipă din Târgu Jiu condusă de constructorul Alin Fuiorea.

Proiectul este organizat de Primăria și Consiliul Local al MunicipiuluiTârgu Jiu, de viceprimarul Adrian Tudor, care a participat direct la fiecare aspect al expoziției, de la cererile de împrumuturi la montarea expoziției, inclusiv la instalarea luminilor, și de Cornel Mihalache, directorul Centrului Brâncuși din Târgu Jiu.

Expoziția este însoțită de un catalog bilingv, în română și engleză, publicat de Editura Brâncuși, cu texte semnate de Eduard Enache și Doina Lemny, cu repere cronologice și cu reproducerile imaginilor din colecția David Grob. Concepția grafică îi aparține designerului Cătălin Alb, care a supravegheat și tipărirea. Catalogul poate fi achiziționat la intrarea în expoziție.

Expoziția „Brâncuși. Fotografia. Atelierul invizibil” poate fi vizitată până pe 16 decembrie 2026, la Pavilion Art 360 din Târgu Jiu.

Acest articol e sustinut de CEC Bank