Skip to content

„Acasa, My Home”, documentarul de debut al lui Radu Ciorniciuc a fost premiat la Sundance Film Festival 2020

 La Sundance, „Acasa”/„Acasa, My Home”, documentarul de debut al regizorului Radu Ciorniciuc, a castigat Premiul Special al Juriului pentru Imagine (World Cinema Documentary Special Jury Award for Cinematography), fiind apreciate “fluiditatea si tenacitatea miscarilor camerei.

Imaginea filmului este semnata de Radu Ciorniciuc siMircea Topoleanu.

Trofeul a fost ridicat de regizorul Radu Ciorniciuc, prezent la eveniment alaturi de Vali Enache, fiul cel mare al familiei Enache, producatoarea Monica Lazurean-Gorgan, Lina Vdovîi (co-scenarist, alaturi de Radu Ciorniciuc), precum si editorul filmului Andrei Gorgan.

„Acasa, My home” prezinta povestea familiei Enache, care a trait timp de 20 de ani in salbaticia din Delta Vacaresti, pana cand locul a capatat statutul de zona protejata – Parcul Natural Vacaresti – primul parc natural urban din Romania.

Fimul este rezultatul a patru ani de documentare facuta de regizorul Radu Ciorniciuc si surpridne tranzitia familiei de la o viata in completa armonie cu natura, la traiul plin de provocari dintr-o capitala.

 „Acasa” este primul documentar romanesc selectat in competitia celebrului festival de film independent din Statele Unite ale Americii si a beneficiat de proiectii sold-out si reactii pozitive din partea publicului si a criticilor, printre spectatorii documentarului regasindu-se si Ethan Hawke.

Radu Ciorniciuc este reporter special si regizor de film si este unul dintre co-fondatorii proiectului Casa Jurnalistului.

 Ciorniciuc a realizat reportaje pentru The Guardian, Al-Jazeera, Channel 4 News, ZDF si a fost premiat national si international la Premiile Superscrieri (Superscrierea anului 2014), Royal Television Society UK (2014), Amnesty International UK (2014) si Harold Wincott Award for Business Economic and Financial Journalism (2016).

Marile premii ale festivalului de la Sundance au fost castigate de filmele „Minari” (U.S. Dramatic Competition), „Boys State” (U.S. Documentary Competition), „Epicentro” (World Cinema Documentary Competition) si „Yalda, a Night for Forgiveness” (World Cinema Dramatic Competition).

In cele 10 zile de festival au fost prezentate 120 de lungmetraje si 74 de scurtmetraje selectate din peste 15.000 de filme inscrise.

Citește în continuare