Skip to content

Cum arata actorii din spatele populatiei Na’vi din „Avatar: Calea Apei”. In weekend a avut premiera filmului lui James Cameron care ar putea stabili noi recorduri de incasari din box office.

La 13 ani de la debutul celui mai bine-vandut film din istoria cinematografiei – „Avatar” – regizorul James Cameron a creat o noua capodopera vizuala prin „Avatar: Drumul apei”. Al doilea lungmetraj al francizei Avatar a fost lansat concomitent in cinematografele din Romania (si din restul lumii) in weekendul care tocmai s-a incheiat si se preconizeaza ca va fi unul dintre cele mai mari succese ale acestui an.

Produs de Disney si 20th Century Studios, „Avatar: Calea apei” a fost realizat pe un buget de peste 350 de milioane de dolari – suma estimata fara costurile de marketing – iar specialistii din Hollywood sustin ca pentru a fi profitabil ar trebui sa stranga peste 2 miliarde de dolari din box office. Insa de acelasi scepticism a avut parte si primul film „Avatar” care a strans 77 de milioane de dolari in primul week-end de la lansare si a primit recenzii mixte. Ulterior, a devenit unul dintre cele mai mari fenomene culturale din ultimii 50 de ani, fiind revolutionar atat din punct de vedere al succesului financiar – peste 2 miliarde de dolari – dar si din punct de vedere tehnic si tehnologic.

Noul film, „Calea Apei”, se bucura deja de un succes urias, in SUA a strans 53 de milioane de dolari in ziua lansarii si se asteapta ca dupa primul week-end sa atinga pragul de 200 de milioane de dolari din box office. La nivel mondial, a strans peste 100 de milioane de dolari din vanzarile de bilete in 24 de ore.

O intrebare pe care cinefilii care au vazut filmul in cinematografe in weekend si-o vor adresa este: cum arata de fapt distributia?

In filmul original „Avatar” actori precum Sam Worthington, Stephen Lang, Sigourney Weaver, Michelle Rodriguez si Joel David Moore au aparut pe ecran in propriile corpuri pentru o perioada semnificativa de timp inainte de a se transfera in avataruri. Pentru „Calea Apei”, cea mai mare parte a celor trei ore de vizionare nu include prezente umane, lungmetrajul fiind dominat de avataruri. Pentru fiecare avatar, exista un alt actor care a inregistrat atat miscarile personajului respectiv dar si vocea si expresiile faciale care au fost transformate ulterior prin intermediul efectelor speciale de ultima generatie.

Pe langa actorii deja cunoscuti – care joaca prin intermediul avatarurilor – dar si a lui Joel David Moore si Dileep Rao care revin in roluri mici, noul film introduce noi personaje. 

Brendan Cowell si Jemaine Clement joaca doua figuri centrale pe o nava de vanatoare de pe Pandora.  Edie Falco joaca rolul noului comandant malefic al armatei de pe Pandora iar Jack Champion este in rolul lui Spider, un adolescent nascut pe Pandora care are legaturi profunde cu familia Na’vi a lui Jake Sully.

Restul distributiei principale apare ca Na’vi, va invitam sa descoperiti mai jos actorii din spatele avatarurilor.

Sam Worthington revine in rolul lui Jake Sully, care acum traieste permanent ca Na’vi dupa ce constiinta sa a fost transplantata din corpul uman in avatarul sau Na’vi la sfarsitul filmului original.

Jake este liderul tribului din padurea Pandora, cunoscut sub numele de poporul Omaticaya. Worthington a declarat pentru Variety ca a inceput sa lucreze la „Avatar: Calea Apei” in 2015 iar filmarile au demarat in 2017. Noutatea au fost scenele subacvatice care a insemnat ca majoritatea actorilor au fost nevoiti sa respire cat mai mult sub apa. 

„A fost ceva ce nu am mai facut niciodata pana atunci. Dar James Cameron si cu mine ne intelegem bine tocmai pentru ca eu sunt neinfricat. Daca el imi cere, ma voi scufunda. Ma pricep sa las deoparte toate mecanismele si sa ma concentrez doar pe ‘Ce vrea seful meu sa fac?’”, a declarat Worthington.

Zoe Saldaña reia rolul lui Neytiri, sotia lui Jake Sully si una dintre cele mai bune razboinice din poporul Omaticaya. 

Zoe Saldaña a reusit sa-si tina respiratia sub apa timp de cinci minute in timp ce filma scenele de scufundari. Saldaña a declarat pentru Variety ca sansa de a lucra cu James Cameron este o colaborare unica in viata.

„Am avut ocazia sa lucrez cu idolul meu intr-un stadiu foarte timpuriu al carierei mele. Daca nu ar fi fost Sarah Connor si Ellen Ripley, aceste personaje iconice ale anilor ’80, unde as fi fost? Sunt atat de multe teme care vor rezona cu oamenii, incepand cu puterea familiei… Familia nu este doar cea in care te nasti, ci si cea pe care o alegi sau care te alege.”, a declarat actrita.

Stephen Lang revine ca antagonist in rolul colonelului Miles Quaritch, care a murit la finalul primului film „Avatar”. 

Pentru a nu oferi spoilere, va invitam sa vedeti filmul in cinematografe si sa descoperiti cum revine Quaritch in nou „Calea Apei”. De data aceasta, Stephen Lang apare ca avatar Na’vi si nu ca personaj uman. 

„Este o provocare dificila sa lucrezi cu apa. Dar am fost cu adevarat condusi de o echipa extraordinara de profesionisti care au fost alaturi de noi la fiecare pas, asigurandu-se ca suntem cat se poate de in siguranta atunci cand faci o lupta cu cutitul la 25 de metri sub suprafata. M-am bucurat de aproape fiecare moment, chiar si atunci cand este dureros si chiar si atunci cand este frustrant, chiar si atunci cand simteam ca lucrurile se duc cu adevarat de rapa, nu ma pot gandi la niciun alt loc in care as prefera sa fiu decat acolo.” a declarat el pentru Variety.

Sigourney Weaver a jucat rolul cercetatoarei Grace Augustine in „Avatar”, dar revine in „Calea apei” ca un personaj diferit: Kiri, fiica adolescenta adoptata de Jake si Neytiri. 

Weaver a declarat pentru revista Empire ca nu a fost prea dificil sa intre in pielea unei adolescente. „Cred ca ne amintim cu totii cam ce simteam cand eram adolescenti”, a spus Weaver. „Eu cu siguranta imi amintesc. Am simtit cu tarie ca Kiri se va simti incomod o mare parte din timp. Ea cauta sa afle cine este. Am fost incantata sa primesc aceasta provocare din partea lui Jim” (n.r. James Cameron).

La randul lui, James Cameron a recunoscut magnitudinea provocarii pe care i-a oferit-o lui Weaver: „Avem o actrita de 60 si ceva de ani care joaca un personaj cu zeci de ani mai tanar decat varsta ei biologica din realitate. Lui Sig i s-a parut foarte amuzant. Pur si simplu a devenit mai tanara. Arata mai tanara, avea mai multa energie si nu a iesit niciodata din rolul lui Kiri pe toata perioada filmarilor. Avea o luminuozitate aparte, o usurinta in pasi si o stare de spirit amuzanta.”

Kate Winslet se alatura francizei in rolul lui Ronal, o scafandra din tribul Metkayina si sotia liderului lor, Tonowari.

In film, Ronal este insarcinata, dar inca mai lupta pentru a-si proteja tribul, calarind animale acvatice fantastice. Intr-un interviu acordat publicatiei Empire, Winslet isi descrie personajul drept o razboinica puternica: „Chiar si in fata unui pericol grav si cu un copil nenascut la bord, ea se alatura poporului ei si lupta pentru ceea ce are mai scump: familia ei si casa lor.”

Winslet a stabilit un record in timpul filmarilor, tinandu-si respiratia timp de sapte minute si 15 secunde. „Am inregistrarea video cu mine iesind la suprafata spunand: Sunt moarta, am murit? si apoi am intrebat: Cat am stat sub apa?” a declarat Winslet inainte de premiera filmului.

Actrita pe care James Cameron a distribuit-o in rolul iconic al lui Rose din Titanic a declarat ca i-a placut „la nebunie. Cand lucrezi cu experti adevarati care stiu cum sa te tina in siguranta si stiu cum sa te invete sa iti maximizezi potentialul intr-o situatie ca aceea, si vor avea grija de tine, este o experienta uimitoare. Nu este ceva ce poti incerca de unul singur acasa.”

Cliff Curtis il interpreteaza pe Tonowari, liderul tribului Metkayina, sotul lui Ronal.

In cadrul tribului sau, Tonowari are o pozitie similara cu cea a lui Jake Sully. Pentru a deveni liderul locuitorilor acvatici din Pandora, Cliff Curtis a trebuit sa se antreneze foarte mult si sa ia zeci de lectii de scufundari profesioniste. 

Jamie Flatters joaca rolul lui Neteyam, fiul cel mare al lui Jake si Neytiri. 

Intr-un interviu acordat Variety, Flatters a declarat ca Neteyam „vrea sa fie un razboinic ca tatal sau, dar stie si care sunt pericolele. Sa ajungi sa te vezi pe tine insuti in film… toti actorii vor sa experimenteze o emotie in afara lor si ceva mai mare decat limitele a ceea ce sunt in acel moment. Sa fii o creatura extraterestra albastra… este destul de misto”.

„Pentru ca il jucam pe fiul cel mare, am vrut sa mizez pe o respiratie mai lunga. Dar mi-am pierdut cunostinta. Nu a mers. Mi-am cam pierdut controlul motor si l-am vazut pe Dumnezeu, dar m-am simtit foarte bine dupa aceea.”

Britain Dalton joaca rolul lui Lo’ak, cel de-al doilea fiu al lui Jake si Neytiri.

 Lo’ak este un pic cam incrancenat cand vine vorba de a asculta ordinele parintilor sai si are mereu probleme pentru ca nu poate urma intocmai regulile impuse de tatal sau. 

„Este un rebel, un fel de tip care intra in necazuri si este un ratat in acest sens. Este un proscris si este singuratic.”, a declarat Dalton pentru presa americana.

Trinity Jo-Li Bliss o interpreteaza pe Tuk, fiica lui Jake si Neytiri si mezina familiei Sully. 

„Ea nu se vede ca fiind cea mai tanara. Familia ei incearca sa o protejeze, dar ea vede asta ca pe o subestimare. Ea nu se subestimeaza pe ea insasi. Are o inima foarte mare si este foarte curioasa. Ar face orice pentru a-si proteja familia si taramul Pandora. A fost incredibil sa o vad pe Tuk in forma ei finala pe marele ecran.”, a declarat Trinity Jo-Li Bliss pentru Variety.

Bailey Bass joaca rolul lui Tsireya, o scufundatoare din Metkayina, fiica lui Ronal si Tonowari.

„Este puternica, amabila si cred ca oamenii vor vedea frumusetea interioara, precum si cea exterioara”, a declarat Bass pentru Variety. „Prima data cand m-am vazut, am ramas uimita cat este de frumoasa! Nu ati vazut niciodata clanul Metkayina. Este nou, proaspat si interesant.”

Filip Geljo il interpreteaza pe Aonung, un tanar scafandru si vanator din Metkayina, fiul lui Tonowari si Ronal. Desi este protector cu sora sa, Tsireya, nu este tocmai pregatit sa primeasca cu bratele deschise familia Sully.

Duane Evans Jr. joaca rolul lui Roxto, cel mai bun prieten al lui Aonung.

CCH Pounder revine foarte scurt in rolul lui Mo’at, liderul spiritual al Omaticaya si mama lui Neytiri.

Citește în continuare