Skip to content

Actrita Carrie Fisher – Leia din Star Wars, a murit

Dupa ce in urma cu cateva zile actrita suferise un atac de cord la bordul unui avion si fusese internata de urgenta, reprezentantii acesteia au anuntat ca Princess Leia, Carrie Fisher, a murit la varsta de 60 de ani.

 

Anuntul a venit de la fiica sa, care a confirmat decesul actritei la ora locala 8 :55.She was loved by the world and she will be missed profoundly, a mai continuat mesajul, si imediat intreaga lume a reactionat.

Carrie Fisher a devenit cunoscuta datorita rolului din saga Star Wars, care de altfel i-a marcat cariera, insa a transformat-o si intr-un adevarat icon al multor generatii. De-a lungul carierei sale, s-a luptat cu dependenta de substante si cu faptul ca a fost bipolara, iar in autobiografia sa a descris chiar experientele prin care a trecut cu diferite tipuri de terapii.

In cea mai recent autobiografie a dezvaluit ca a avut inclusiv o idila cu Harrison Ford, care s-a desfasurat pe parcursul filmarilor la Star Wars, iar in 1980 aproape ca s-a casatorit cu comedianul Dan Aykroyd.

Carrie Fisher si-a reluat rolul care a consacrat-o si marcat intreaga cariera odata cu Star Wars: Episode VII, The Force Awakens, si a filmat inclusiv pentru urmatorul episod, programat pentru lansare in decembrie anul viitor.

Pe langa multimea de fani care si-au exprimat regretul ca o emblema a filmelor a mai disparut dintre noi, cei care au lucrat alaturi de ea au avut si ei cateva cuvinte de zis.

Harrison Ford, Han Solo, asa cum il stiu fanii serie, a declarat: Carrie era unica…stralucitoare, originala. Amuzanta si neinfricata emotional. Si-a trait viata cu curaj…Toti ii vom duce dorul.

George Lucas, creatorul Star Wars: Carrie si eu am fost prieteni aproape intreaga noastra viata adulta. Era foarte desteapta, o actrita talentata, scriitoare si comediana cu o personalitate foarte colorata pe care toata lumea o indragea. In Star Wars a fost printesa noastra puternica si mareata: determinata, inteleapta si plina de speranta intr-un rol care a fost mult mai dificil decat ar crede lumea.

Carrie Fisher e inca un nume care se adauga listei lungi de artisti pe care i-am pierdut in acest an: David Bowie, Prince, Leonard Cohen si, cel mai recent, George Michael.

 

Citește în continuare