Skip to content

Adela Popescu – Curaj feat. Sorana (videoclip)

Daca ai curaj, apar minunile!” crede Adela Popescu, iar acesta este si mesajul videoclipului lansat pentru piesa “Curaj”, interpretata impreuna cu Sorana!

Videoclipul, in regia lui Bogdan Paun si Alex Muresan, a fost inspirat de sportivii paralimpici, care, in ciuda dizabilitatilor, nu numai ca duc o viata normala, dar au curajul de a visa ca-si pot depasi limitele si astfel ajung la performanta.

“Piesa ‘Curaj’ este una de dragoste – ai curaj sa iubesti, ai curaj sa te lasi iubit – iubirea este cel mai frumos sentiment din lume. Insa mesajul pe care dorim noi sa il transmitem este – Ai curaj sa-ti urmezi visul, ai curaj sa visezi, ai curaj sa-ti construiesti viata asa cum doresti! Ai curaj! Ai incredere in tine”, spune Sorana.

Versurile piesei scrise de Marius Moga, Robert Ionut Toma si Sorana Pacurar, care au semnat si muzica, impreuna cu Madalin Rosioru, transmit acelasi mesaj motivational si optimist.

Filmarile au avut loc in trei locatii: pe Calea Victoriei, intr-un complex rezidential si pe heliportul Crystal Tower din Capitala. “Filmarea pe acoperisul cladirii reprezinta o metafora: ai curaj, te inalti. Am inceput sa filmam la 6 dimineata si am terminat la apus. Au fost alaturi de mine Radu, fratii mei si familiile lor, dar si prieteni buni”, a spus artista. Din fericire, Adela nu are nici o fobie legata de inaltime, asa incat, pentru filmarea videoclipului nu a trebuit sa-si infranga si aceasta teama.

“Adela este unul dintre artistii cu care echipa noastra, DeMoga, a lucrat cel mai bine. A fost multa energie pozitiva la sesiunea de lucru, ceea ce transmite si piesa noastra. Eu am facut atunci o improvizatie pe piesa, iar Adelei i-a placut si asa a iesit featuringul nostru”, a explicat Sorana.

Va place piesa Adelei? De videoclip ce ziceti, cum a iesit?

 

Citește în continuare