Skip to content

Alama feat. Theo Rose – Te urasc cu toata dragostea (videoclip nou)

Alama lanseaza la Friday Tunes single-ul „Te urasc cu toata dragostea“, featuring Theo Rose, iar realizarea videoclipului a fost o adevarata aventura pentru cei doi si pentru echipa care i-a insotit.

 

Filmarile au inceput la rasaritul soarelui pe plaja de la Corbu si s-au incheiat la munte, la Doftana. Aici, toata echipa a alergat la propriu pe pajistea de langa lac sa prinda lumina frumoasa a apusului. Si, ca lucrurile sa fie si mai complicate, aici au avut si companie, niste catei care doreau sa devina celebri, astfel ca intrau in cadru exact atunci cand pornea camera.

„Te urasc cu toata dragostea este o piesa produsa si scrisa de mine si ma bucur ca am colaborat inca o data cu Cente Cristian, un pianist foarte talentat pentru acele pasaje muzicale. Le multumesc si lui Theo, echipei Friday Tunes si, nu in ultimul rand, lui Anton Sandu care a exprimat perfect starea piesei in imagini”, precizeaza Alama.

Theo Rose spune ca piesa a cucerit-o din prima si isi aminteste amuzata si de temperaturile de la filmari. „In prima faza mi-a captat atentia interpretarea lui Alama de pe ghidul piesei. E un baiat talentat si transmite mult. Dupa ce am inregistrat, am ascultat-o obsesiv. Cat despre clip… pot sa spun ca am inghetat cu drag. Am avut echipa misto si am ras cu pofta, facand abstractie de cele 2 grade Celsius de afara”, povesteste cantareata.

Alama, pe numele sau adevarat Siakas Evangelos, este un artist jumatate roman-jumatate grec. A intrat pe piata muzicala in 2005, fiind si cantaret, producator, dar si compozitor. In primul an a lansat doua albume si un EP pe piata muzicala din Grecia.

In 2006 s-a mutat in Cluj-Napoca pentru a urma cursurile Facultatii de Medicina Dentara, iar in paralel a continuat sa cante, sa produca si sa scrie, astfel ca in urmatorii doi ani a lansat inca doua Ep-uri.

In 2010 artistul a lansat primul videoclip, „Prietena ta”, alaturi de Vescan, iar colaborarea lor s-a concretizat cu mai multe piese, cele mai recente fiind „Tic-Tac“ si „Se Poate“. In urmatorii ani, Alama a lansat numeroase melodii precum „Sa ai grija de ea“ , „Oameni“, „Fetita cu chibrituri“ , „Pe Apa Sambetei“ etc. 2015 marcheaza aparitia videoclipului „Beau“, alaturi de Skizzo Skillz, iar 2016 – colaborarea cu Loredana, pentru piesa „Vrei sa ma iei“.

In zona de productie si compozitie el a lucrat la piese pentru artisti ca Vescan – „Tic-Tac (feat. Mahia Beldo)“, Dorian Popa feat What`s UP – „Buze“, Sore feat. Feli – „Ce mai vrei?“, acesta fiind inceputul unei frumoase colaborari cu HaHaHa Production.

Cum vi se pare colaborarea lor?

Citește în continuare